Sărbătoarea Sfântului Antonie la Biserica Domnească din Capitală
În fiecare an, la 17 ianuarie, Biserica Domnească de la Curtea Veche din Capitală îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Sărbătoarea hramului a început din această seară cu procesiunea ce a purtat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare până la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Aceasta este a doua procesiune săvârşită până în acest loc, prima fiind anul trecut.
Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit părintele Ciprian Apetrei, preot slujitor la biserica Sfântul Anton-Curtea Veche a vorbit despre importanţa procesiunii de astăzi: „Venim aici ca într-un pelerinaj pentru a reface drumul pe care icoana l-a făcut pentru noi şi binecuvântările pe care prin această icoană le-am primit de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirile Sfântului Antonie cel Mare. Acest drum înseamnă începutul pelerinajului nostru, Sărbătoarea hramului Sfântului Antonie cel Mare care iată o avem în această seară la fel ca în creaţie, a fost seară şi a fost dimineaţă, iar mâine se va încununa cu bucuria de a participa la Slujba Utreniei, a Acatistului şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, fiind momentul culminant al hramului bisericii noastre. Astfel, vă aşteptăm cu aceeaşi evlavie să răspundeţi prezent atunci când Sfântul vă cheamă la ziua lui”.
După slujba Acatistului s-a mers din nou, în procesiune, la Biserica Domnească, iar icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost aşezată în paraclisul bisericii unde va putea fi cinstită în continuare.
Sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia oficiată de către părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul slujbei Vecerniei, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat personalitatea Sfântului Antonie cel Mare, arătând că acesta a fost un mare ascet şi rugător care şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu dorind cu ardoare Împărăţia Cerurilor.
Părintele Arhimandrit a arătat că pomenirea unor astfel de cuvioşi trebuie să ne pună totdeauna în faţa unei meditaţii profunde! Cum petrecem viaţa pe care Dumnezeu ne-a oferit-o? În bucurii trecătoare, în plăceri, în gânduri străine de Dumnezeu sau într-o lucrare duhovnicească care ne poate salva? Acesta este modelul pe care îl oferă sfinţii şi aceasta este singura cale care duce la mântuire, a spus Părintele Timotei.
Făcând rerferire la Sfântul Antonie părintele arhimandrit a evidenţiat faptul că trebuie să ne pregătim pentru momentul în care vom trece la Domnul, să ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos Mântuitorul.
„Sfântul Antonie cel Mare s-a pregătit pentru ziua plecării din această lume 85 de ani, din ziua când a început să-i slujească Domnului, de la 20 de ani. Noi de multe ori nu ne pregătim nici măcar o zi sau o săptămână pentru întâlnirea cu Hristos. Noi nu ne pregătim nici pentru rugăciune, nici pentru Euharistie, pentru că noi suntem preocupaţi de lucruri care trec, în timp ce sfinţii, aşa cum este şi Sf. Antonie a fost preocupat de lucruri esenţiale, de lucruri netrecătoare”, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
„Sărbătoarea Sfântului Antonie ne cheamă, chiar dacă nu putem trăi în pustie cum a trăit el 80 ani, ne cheamă să găsim câte un ceas de linişte, un ceas de rugăciune, câte un ceas pentru a participa la Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujba a Bisericii. Sfântul Antonie ne cheamă să privim la cei de lângă noi, la oamenii care au nevoie de ajutor, la oamenii care trec prin mari încercări, mai mari decât încercările noastre”, a mai spus părintele Timotei Aioanei.
Sfântul Antonie cel Mare a devenit ocrotitorul bisericii de la Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton din apropierea bisericii de la Curtea Veche a ars în întregime. Lăcaşul de cult îşi sărbătoreşte primul hram la Sărbătoarea Bunei Vestiri.
*
Sursa: BASILICA.ro