SAVATIE BAȘTOVOI: Despre moarte și caricaturi
Ce este o caricatură? Aș putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de caricaturi. Nu aș greși dacă aș spune că m-am născut într-o țară-caricatură: URSS, că îmi înveleam bucățile de pîine cu unt pe care mi le luam la școală în gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi, că învățam într-o școală care avea un panou cu caricaturi, că îmi cumpăram înghețată și limonadă de la o alimentară pe peretele căreia era o caricatură, că citeam cărți pionierești ilustrate cu caricaturi, că uneori și oamenii îmi păreau caricaturi decupate din gazete.
Într-un cuvînt, eram înnebunit de caricaturi. Am studiat pictura și, la rîndul meu, am desenat caricaturi.
Caricatura este o invenție a modernității. În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul.
Răsfoind, de-a lungul scurtei mele vieți, reviste și cărți despre istoria omenirii, cu ce a avut ea rău și bun, am observat următorul lucru: caricaturile se înmulțesc atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Caricaturile apar înaintea unei revoluții, dispar în perioada măcelului și reapar pe timp de ”pace”, dar nu ca operă a partizanilor, ci ca armă a sistemului.
Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi.
În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri.
Totul a început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreți. După ce milioane de oameni au fost uciși și regimul socialist s-a instaurat în Rusia și țările cucerite prin crimă, a fost declarată perioada de pace, de libertate a expresiei, de justiție echitabilă. A venit vremea cînd oamenilor care desenaseră oarecînd caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuște preoți, comercianți și pe urmașii familiilor aristocrate chiar așa, pe stradă. Atunci ei s-au întors iarăși la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea Sovietică și erau expresia celei mai sincere uri de clasă, ură care a ucis sute de milioane de oameni.
Charlie Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit, a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni, care nu cred ca ei.
Această ură contravine legilor Franței și ordinii democratice, totuși ea a fost încurajată, iar acum e aclamată de spuma națiunilor europene.
Franța, ca și URSS, a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina și baioneta. Cînd rîurile de sînge s-au scurs în pămînt și din pămînt au crescut iarbă și flori, regimul instaurat a declarat vreme de pace și a făgăduit să apere libertatea, chiar și cea religioasă. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului antic roman în care religiile se întîmpla să fie interzise prin lege, cum a fost și cazul creștinismului, ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de exprimare cu gîndul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. În acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori, artiști, actori, bufoni, jurnaliști, caricaturiști care umilesc, batjocuresc, murdăresc pe toți cei care cred altfel decît sistemul.
Ceea ce nu poate face statul ”democratic” cu sabia, a încredințat să o facă celor de la Charlie Hebdo și altora ca ei, de care e plină lumea.
Asistăm la un proces grotesc de reeducare la care sînt supuși oamenii de diferite credințe în tot spațiul Europei. Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești, cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. Acum, cînd acest lucru nu se mai poate face în România, toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane.
Din păcate, isteria a cuprins întreaga Europă. Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. Mărturia a fost făcută de Michel Catalano, omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi asasini, bînd cafea cu ei, deși presa a trîmbițat că managerul fusese luat ostatec.
Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice? Nici autorii acestora și nici alții nu au meritat să sfîrșească astfel. Viața este un preț mult prea scump și care poate fi plătit o singură dată.
Opriți-vă! Și dacă nu puteți desena ceva frumos, priviți-vă pur și simplu. Frumusețea chipului uman a trezit dintotdeauna admirația. Strădania de a strîmba ceea ce este frumos vine de la diavol, chiar și la cei pentru care diavolul nu există.
Sursa: http://chisinaulcultural.md/
Pana acum, pr. Savatie a oferit comentariul cel mai nuantat si care pune cel mai bine evenimentele in perspectiva.
eu unul cred ca acei oameni chiar s-au privit in oglinda. Probabil ca oglinda era proasta (si nu probabil ci chiar sigur ca era, ca cea din Andersen), dar ma astept ca ceea ce au vazut acolo difera mult fata de ceea ce ar vedea un om normal
P.S. a uitat de biblia hazlie, creata tot de un francez.