Acasă > Mari duhovnici > Scrisoarea lui Gheronda Efrem din Arizona către Egumenul Efrem

Scrisoarea lui Gheronda Efrem din Arizona către Egumenul Efrem

Scrisoarea lui Gheronda Efrem din Arizona către Egumenul Efrem

Binecuvântate om al lui Dumnezeu Ghreonda Efrem,
Vă doresc din tot sufletul ca Domnul Slavei să vă dăruiască răbdarea Lui de pe Cruce şi biruitoare, în crucea pe care o ridicaţi pentru dragostea Lui, şi mântuirea întregii obşti.
Ştiu, pentru toţi (şi îndeosebi pentru mine, cel lipsit de îndrăzneală), fiecare cruce este grea şi de nepurtat, şi doar cu harul lui Hristos al nostru vom putea fiecare să ne ridicăm propria cruce.
Ucenicii adevăraţi ai lui Hristos s-au încununat ridicând cu adevărat cruce cumplită, imitându-L pe marele lor Arhistrateg.
Îi fericesc pe acei viteji îndrăzneţi, pentru că eu (cu sinceritate o mărturisesc) sunt un soldat al lui Hristos netrebnic şi lipsit de îndrăzneală.
Încercările sunt educaţia pe care Domnul [ne-o face] spre smerirea noastră. Ceva bun va ieşi din această încercare prin care treceţi. Hristos al nostru, Care vă iubeşte, pune ceva la cale. Toate sunt îngăduite spre binele dumneavoastră. Dumnezeu cearcă inimile şi rărunchii [Ps. 7,9].
Aşadar, vă urez să vă învredniciţi să fiţi un atlet al lui Iisus frumos sufleteşte, [încununat] cu cununi din florile Raiului.
Un post bun şi un Paşte luminat,
Nevrednicul,
+ G. Efraim

Sursa: http://presaortodoxa.wordpress.com/2012/02/26/scrisoarea-lui-gheronda-efrem-din-arizona-catre-egumenul-efrem/

Categories: Mari duhovnici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.