După știm de la scriitorii bisericești Socrate, Teodorit, Sozomen, Rufin, Ieronim, Supliciu, Ambrozie, care relatează identic detaliile istorice cu privire la descoperirea Cinstitei Cruci, aceasta a fost descoperită la anul 325 d.Hr. de către împărăteasa Bizanțului, Sfânta Elena. Αceasta, venind la Ierusalim, a distrus templul Afroditei care fusese construit peste Mormântul Domnului și a curățat locul de necurățiile și mulțimea statuilor, a distrus de asemenea și idolul lui Zeus care fusese ridicat pe vremea împăratului Adrian Aelius (117-138 d.Hr.). Pe acest loc, unde a găsit Crucea și Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Elena a zidit din temelii Sfânta Biserică a dumnezeieștii Învieri a lui Hristos, la porunca fiului ei Constantin, căruia îi vestise îndată despre aceste descoperiri. Pe atunci Episcop al Ierusalimului era Sfântul Macarie, pe care, la 25 de ani de la descoperirea Crucii, l-a urmat Episcopul Chiril.

După această găsire a Crucii, o parte a Cinstitului Lemn a fost adusă la Constantinopol spre binecuvântare, în timp ce altă bucată a fost așezată la Ierusalim într-o raclă de argint și încredințată Episcopului Macarie de către mama împăratului, Elena. Această bucată a Cinstitului Lemn a fost păstrată acolo până la anul 614, atunci când perșii, jefuind Palestina, au răpit-o și au luat-o în patria lor în ziua de 22 ianuarie 614.

Este de asemenea îndeobște cunoscută ceremonia prăznuirii preaslăvitei Înălțări a Cinstitei Cruci care se săvârșește pe 14 septembrie spre pomenirea ceremoniei săvârșite în vremea Episcopului Ierusalimului Macarie: pentru că venise o mare mulțime de oameni și nu puteau să se apropie să vadă și să se închine Crucii celei de viață făcătoare, a ridicat-o pe un loc înalt, unde văzând-o, poporul a strigat ”Doamne, miluiește!”.

Este, de asemenea, cunoscut faptul că în anul 624 împăratul bizantin Heraclie a întreprins o campanie militară împotriva împăratului perșilor, Chosroe cel Tânăr, întorcându-se biruitor la Constantinopol în anul 628, fiind purtat în carul său de biruință tras de patru elefanți, iar înaintea sa mergând ostași ce purtau Cinstita Cruce, pe care o salvase de la profanarea perșilor și care, desigur, era socotită cel mai slăvit trofeu. Litania care se săvârșește după doxologia utreniei ne amintește de litania săvârșită de Heraclie, atunci când, în primăvara anului 629, s-a dus în Palestina aducând cu sine Cinstita Cruce pe care, în urmă cu 14 ani, o răpiseră barbarii; și venind desculț și îmbrăcat sărăcăcios, binecredinciosul împărat a așezat-o în preacinstita Biserică a Învierii. Atunci l-a reașezat pe tron și pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, care fusese luat și el ostatic de către războinicii perși în urmă cu 14 ani și i-a predat acestuia preacinstitul simbol nevătămat, fără ca barbarii să îi fi adus vreo stricăciune.

Potrivit tradiției, Crucea avea lungimea de 15 picioare și lățimea [adică lemnul transversal] de opt picioare. Potrivit dumnezeiescului Chiril (444), Cinstita Cruce a fost ulterior împărțită în bucăți: ”Toată lumea s-a umplut cu Lemnul Crucii, care a fost împărțit în bucăți și răspândit peste tot pământul”. Aceeași mărturie o dă și dumnezeiescul Gură de Aur (407), care scrie: ”Acest lemn, de când Sfântul Trup a fost întins pe el și străpuns de cuie, cum a ajuns el să fie armă împotriva tuturor răutăților? Și de aceea, mulți răpesc din el o părticică cât o sămânță de mică și o înfășoară cu aur și o agață la gâturile lor, deopotrivă bărbați și femei, și se împodobesc cu aceasta și într-adevăr, Lemnul acesta [li se face astfel] spre osândă și pedeapsă”.

Astfel, din cele două bucăți ale Cinstitei Cruci, cea de la Ierusalim și cea de la Constantinopol, au fost tăiate părticele care au fost dăruite credincioșilor spre sfințire. Continuarea şi sursa: pemptousia.ro