Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod

Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod

Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, astăzi, 28 octombrie 2013, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei a avut loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tema întâlnirii a fost 2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română.
2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română.
Şedinţa a fost deschisă de Patriarhul României care a vorbit despre convertirea şi apostolatul Sfântului Împărat Constantin: „Există o legătură deosebită între hramul Catedralei noastre care are ca sfinţi ocrotitori principali pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Mitropolia Ortodoxă Greacă Apostolică din Corint înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel. În troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se face un paralelism între convertirea Sfântului Constantin şi convertirea Sfântului Apostol Pavel spunându-se că Sfântul Constantin a luat chemarea nu de la oameni, ci ca Pavel de la Dumnezeu direct şi de aceea el a fost numit ‘între Împăraţi Apostolul Tău Doamne’. Deci, a fost numit Apostol între Împăraţi şi apoi cinstit întocmai cu Apostolii. Avem doi mari misionari care au marcat istoria Europei pentru totdeauna şi anume, misiunea Sfântului Apostol Pavel care a intrat în Filipi, în Macedonia şi a dezvoltat o activitate misionară deosebită în Corint la Efes şi sigur, în toate bisericile cărora le trimite scrisori pastorale de întărire în credinţă şi de aprofundare a vieţii creştine. Sfântul Apostol Pavel, cel mai mare misionar creştin din toate timpurile a fost un misionar la nivelul pastoral al răspândirii Evangheliei. Asemenea lui în secolul al IV-lea Sfântul Constantin cel Mare a fost Apostol, deci şi el misionar, la nivelul structurilor sociale, imprimând Duhul Evangheliei lui Hristos în modul de organizare al vieţii Bisericii. În primul rând faptul că duminică a devenit ziua de odihnă i se datorează lui că el a dorit peste tot ca lumina Evangheliei să se reflecte în legi, în instituţii şi într-o acordare de autoritate nemaiîntâlnită episcopilor şi preoţilor. Episcopii şi preoţii au primit drepturi în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare să proclame liberi pe sclavi şi foarte adesea episcopii au avut o demnitate recunoscută în instituţiile de stat. Se spune că Sfântul Constantin cel Mare avea atât de mare respect pentru episcopi şi clerici încât la Sinodul I Ecumenic i-a primit în picioare pe episcopi şi i-a elogiat pe cei care au suferit pentru credinţă, iar despre preoţi a spus că ‘dacă aş vedea un preot păcătuind l-aş acoperi cu mantia imperială pentru a nu produce scandal în public’. Deci, iubirea faţă de Biserică se vede în primul rând în păstrarea demnităţii Bisericii dincolo de slăbiciunile omeneşti ale slujitorilor Bisericii. Această atitudine de împărat creştin este rezultatul educaţiei pe care a primit-o de la mama sa Elena şi această educaţie a fost cultivată şi întărită. Au apărut mai multe cărţi despre Sfântul Constantin cel Mare, dar una dintre ele apărută recent la Paris spunea că el, dincolo de toate aspectele puse de către cei care l-au lăudat sau cei care l-au criticat, rămâne împărat în afara a ceea ce e comun, ceva neobişnuit în istorie. Deci, Sfântul Constantin cel Mare este un trimis al lui Dumnezeu pentru binele Bisericii şi al lumii întregi pentru că el a susţinut creştinarea popoarelor păgâne şi a iubit pe Hristos şi Biserica Sa. Este marcat pe Însuşi Arcul de Triumf al său de la Roma că atitudinea, viaţa şi biruinţele sale s-au realizat prin inspiraţie divină sau intervenţie divină. Această lucrare a lui Dumnezeu prin oameni este cea dintâi abordare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică. Şi acum se arată şi în Sinaxarul lui, deci este o lucrare a lui Dumnezeu în istorie prin oameni pe care el i-a ales. Noi ne bucurăm că în acest context de evaluare a activităţilor dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena avem aici prezent pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Dionisie de Corint, el însuşi un misionar inspirat de Sfântul Apostol Pavel şi un luptător pentru credinţa ortodoxă, iar pentru noi, pentru români un prieten al Bisericii noastre şi al poporului nostru şi aşa cum am spus ieri în faţa pelerinilor, l-am putea numi membru de onoare al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române pentru că de mai multe ori şi în mai multe locuri a adus moaşte ale sfinţilor pentru întărirea comuniunii între cele două Biserici şi pentru întărirea cooperării între cele două Biserici şi între cele două popoare majoritar ortodoxe”.

Şedinţa a continuat cu un cuvânt al Înaltpreasfinţitului Dionisie, Mitropolitul Corintului pentru acest eveniment. Părintele Mitropolit a vorbit, printre altele, despre Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în aceste vremuri de criză: “În aceste timpuri de cumplită criză mondială, când lucrarea fărădelegii este promovată cu toată forţa, cu abilitate şi vestită pretutindenea în detrimentul preacuratei noastre credinţe ortodoxe, Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, daţi mărturie despre Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat din morţi. Daţi această mărturie, deoarece Biserica Ortodoxă Română, nu numai că a renăscut „din cenuşă”, dar, mai ales astăzi, este în floare şi rodeşte spre slava lui Dumnezeu, Cel în Preasfânta Treime lăudat. În felul acesta, se confirmă faptul că existenţa umană, omul, conceput ca individ sau în viaţa sa de familie, ca membru al unui ethnos sau cetăţean al unui stat sau ca fiinţă socială, nu se poate transfigura altfel decât prin cuvântul Sfintei Evanghelii şi a Duhului Sfânt”.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, a dat citire sintezei dedicate 2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română, sinteză care cuprinde evaluări ale celor mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural şi mediatic organizate în acest an de către eparhiile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române.

Noi apariţii editoriale

Totodată, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a prezentat noutăţi editoriale apărute la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Astfel, au fost prezentate: albumul Ctitoriile Sfinților Împărați Constantin și Elena în Răsărit și Apus, coordonat de Pr. Florin Şerbănescu, volumulConstantin. Un împărat creștin, avându-i ca autori pe Bertrand Lancon și Tiphaine Mareau, opera Cruce și misiune. Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și apărători ai Bisericii, vol. 2, coordonat de Prof. dr. Emilian Popescu şi Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, volumul Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală, avându-l ca autor pe Arhim. Timotei Aionei, opera Iisus Hristos sau Restaurarea omului, autor Pr. Dumitru Stăniloae, col. Opere Complete, vol. 4 şi volumul Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, autor Pr. Dumitru Stăniloae, col.Opere Complete, vol. 5.

În continuare, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale şi Exarhul Arhiepiscopiei Bucureştilor a prezentat volumul Părintele Dumitru Stăniloae – mărturii și evocări, fiind şi autorul acestuia.

La eveniment au fost prezenţi ierarhi ai Sfântului Sinod, delegaţia greacă, membrii Permanenţei CNB şi Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, profesori de la Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic, protopopi şi preoţi din Bucureşti, studenţi teologi, elevi şi eleve seminarişti.

Sursa: http://basilica.ro