SEMINARUL DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ ŞI-A SĂRBĂTORIT OCROTITORUL: SF. IOAN IACOB HOZEVITUL

SEMINARUL DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ ŞI-A SĂRBĂTORIT OCROTITORUL: SF. IOAN IACOB HOZEVITUL

Seminarul de la Mănăstirea Neamţ şi-a sărbătorit ocrotitorul: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Biserica “Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ şi-a serbat astăzi, 5 august 2011, principalul hram, după cum ne-a precizat Constantin Ciofu, Redactor „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înalt Preasfinţitul Ioan care a amintit că Evanghelia citită ieri la Sfânta Liturghie a făcut referire la cele nouă fericiri. Pornind de la acest aspect, Înalt Preasfinţia Sa a remarcat că pe 5 august este pomenit “un fericit al Moldovei” – Sfântul Ioan Iacob, urmând ca apoi să amintească câteva aspecte din viaţa sfântului. 

Înalt Preasfinţitul Teofan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că sărbătorile sfinţilor nemţeni au debutat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ alături de IPS Ioan şi PS Calinic Botoşăneanul. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a îndemnat credincioşii, după un cuvânt al vrednicului de pomenire părinte Arsenie Papacioc, “să mărturisească adevărul cu inimă bună ca să vadă toţi că noi creştinii suntem plini de bucurie”. “Ca oameni care avem credinţă în Dumnezeu suntem chemaţi să fim optimişti, categorici, adică mărturisitori ai adevărului şi plini de bucurie. Nu poate fi o contradicţie mai mare decât să fii creştin şi om trist”, a spus IPS Teofan.

La final, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a citit o rugăciune de dezlegare, iar apoi a avut loc o agapă frăţească.

În ultimul an de zile la biserica seminarului nemţean au fost continuate lucrările la pictura exterioară.