SEMNIFICATIA NUMELUI „GABRIEL”

Sfântul Arhanghel Gavriil este un personaj foarte important în credinţa creştină. Sfântul Arhanghel Gavriil este mesagerul Domnului, dar şi cel ce ţine piept demonilor şi răului.

Gabriel, Gavriil  din ebraică: Dumnezeu este puternic, numele acesta deosebit arătându-ne nu doar că Dumnzeu este Atotputernic, ci şi că omul îşi găseşte puterea în Dumnezeu, adică în credinţă şi iubire: puterea de a trece peste orice greutate, puterea sufletească de a răzbi şi învinge în viaţă – „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.” – Sfânta Scriptură, Psalmul XLV, 1.

Derivate: Gabi, Gabriela, Gavrilă ş.a.

Sfântul Arhanghel Gavriil este un personaj foarte important în credinţa creştină. Sfântul Arhanghel Gavriil este mesagerul Domnului, dar şi cel ce ţine piept demonilor şi răului.

În icoane este înfăţişat purtând în mână o floare, căci la Bunavestire, Sfântul Arhanghel Gavriil a întâmpinat-o pe Maica Domnului cu o floare de crin şi cu vestea minunată că ea, Fecioara Maria, avea să-L aducă pe lume pe Mântuitorul nostru, Pruncul Iisus. „Eu sunt Gabriel şi am fost trimis ţie să-ţi binevestesc acestea.”  Sfânta Scriptură, Sfânta Evanghelie după Luca 1,19.

Zilele de sărbătoare ale Sfântului Arhanghel Gavriil sunt 8 noiembrie şi 26 martie.

(Leon Magdan, Numele meu  mic dicționar ortodox, Editura Corint Turism, București, 2004, p. 20)

sursa: doxologia.ro