Sfânta Mitropolie de Glifada
împotriva Postului de Radio al Bisericii Eladei
Joi,21 martie 2013
Autor: Sfânta Mitropolie de Glifada
Marţi,19 martie 2013, am ascultat din nou la postul de radio al Bisericii despre muzicoterapie.
În ciuda repetatelor proteste care au avut loc în trecut, textele rătăcitoare par să continue şi în anii 2011-2013.
Prezentăm un exemplu din cele ascultate marţi, 19 martie, în emisia de dimineaţă: „omul este o parte a universului, aparţinem totului universal, universul este sunet…. Dacă frecvenţele organelor trupului nu sunt în armonie, atunci intervenim asupra respectivului organ, adică putem să intervenim şi în lumea psihică/sufletească şi în cea neurologică, dar şi în lumea materială…. Toate în om încep de la un conflict interior care aduce boala”! Pe acestea le-au ascultat nu cei ce studiază ocultismul, ci ascultători ai Postului de Radio al Bisericii (Eladei).
Vorbitoarea, care se declară „cercetătoare a Muzicii Universului” [1] i-a chemat pe credincioşi la următorul seminar de două zile de muzicoterapie.
Programul seminarului cuprinde referate controversate din punct de vedere ştiinţific, dar şi prezentări oculte avansate si, desigur, realizate de persoane cunoscute pentru activitatea lor para-religioasă.
Este posibil ca toate acestea să fie promovate de către un post de radio bisericesc?
N-ar fi trebuit ca producătorii emisiunilor să se consulte cu împuterniciţii pentru erezii înainte de a invita persoane cărora să li se dea microfonul?
Este posibil să le cunoască pe toate? Dar n-au nici responsabilitate, atunci când, desigur, în trecut, au mai avut loc astfel de greşeli şi s-au compromis cu oamenii pe care i-au invitat la postul de radio?
Când se va pune capăt introducerii „învăţăturilor străine” şi a kakodoxiilor (ereziilor) la postul de radio al Bisericii? Când va înceta scandalizarea credincioşilor?
Când vom alunga pericolul secularizării? Când vom „atinge” oamenii pentru a-i transforma?
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.