Sfânta Procla, soția lui Ponțiu Pilat

Sfanta Procla, sotia lui Pontiu Pilat

Sfânta Procla, soția lui Ponțiu Pilat

Ponțiu Pilat și soția sa sunt amintiți în Sfintele Evanghelii în contextul judecării și condamnării lui Hristos. Chiar dacă relatările evanghelice nu abundă în amănunte cu privire la ei, acest lucru nu a împiedicat Biserica Etiopiana să-i cinstească drept sfinți (25 iunie). Biserica Ortodoxă o prăznuiește numai pe soția lui Ponțiu Pilat, Sfânta Procla, pe 27 octombrie.

Ponțiu Pilat in documentele istorice ale vremii

Pilat din Pont este considerat unul din cele mai controversate personaje istorice. Caracterizarea acestuia, așa cum apare în scrierile Noului Testament, concordă cu alte mărturii istorice. În acest sens, Filon și Iosif Flaviu îl prezintă ca pe un personaj cumplit și diabolic.

Ponțiu Pilat a fost procuratorul sau prefectul roman al Iudeei între anii 26 – 36 d.Hr. Filon, filosoful evreu din Alexandria, îl descrie pe Pilat ca „un om cu o dispoziție inflexibilă, pe cât de crud pe atât de încăpățânat”. El afirma ca perioada în care Pilat a condus a fost caracterizată de „corupție, impertinență, cruzime, crime continue asupra oamenilor nejudecați și necondamnați… „.

La câțiva ani după crucificarea Mântuitorului, Pilat avea să fie trimis la Roma unde a fost supus unei judecăți umilitoare, după ce ordonase masacrul a cațiva călători samarineni. Eusebiu de Cezarea afirma că Pilat a fost găsit vinovat fiind exilat. Neputând accepta această decizie, Pilat s-a sinucis.

Ponțiu Pilat și Procla, soția sa, în literatura apocrifă

A ajuns la noi din antichitatea creștină un raport apocrif trimis de Pilat împăraților Tiberiu și Claudiu cu referințele destinatarilor, o scrisoare a lui Pilat adresată lui Irod si o Paradosis a lui Pilat, adică o “tradiție” istorică ipotetică a acțiunilor sale. Existau chiar și apocrife păgâne despre el, așa încât istoricul creștin Eusebiu din Cezareea se plângea că împăratul Maximin Daia în anul 311 a poruncit să fie împărțite în școli falsele Amintiri ale lui Pilat “pline de nelegiuire împotriva lui Hristos” și a poruncit ca elevii să le învețe pe de rost pentru a-i instiga la ura împotriva creștinismului. Însă apocrifele creștine s-au îndârjit îndeosebi asupra morții lui Pilat cu rezultate antitetice.

Pe de o parte, Paradosis citata, descrie un sfârșit tragic în timpul unei partide de vânătoare cu împăratul. “Într-o zi, Tiberiu, mergând la vânătoare, urmărea o gazelă; însă, atunci când aceasta a ajuns în fața ușii unei caverne, s-a oprit. Pilat a încercat să vadă ce este. Între timp Tiberiu a lansat o sageată pentru a lovi animalul, însă ea a străbătut intrarea de la cavernă și l-a ucis pe Pilat”. Mai impresionant este sfârșitul povestit de un alt text si devenit popular în Evul Mediu: Pilat a murit sinucigându-se la Roma cu o lovitură a pumnalului său prețios. Aruncat cu o greutate în Tibru, cadavrul a trebuit să fie scos din apă deoarece atrăgea spiritele rele făcând periculoasă navigația pe fluviu. Mutat la Vienne în Franța și aruncat în fluviul Rhone, a trebuit să fie recuperat din același motiv și îngropat la Lausanne. Dar și aici, din cauza trupului său infestat de diavoli, a trebuit să fie dezgropat și aruncat într-o fântână naturală, pe munte.

Pe de altă parte, tradiția apocrifă creștină exaltă în schimb convertirea lui Pilat care moare ca martir, decapitat din porunca lui Tiberiu, și este primit în cer de Hristos. Acesta este unul din motivele pentru care Biserica Etiopiană îl venerează ca sfânt în calendarul ei liturgic pe procuratorul roman.

Istoriile următoare au făcut din Pilat aproape un martir, iar Tertulian îl considera aproape sfânt. Convertirea procuratorului a avut loc în coincidență cu învierea lui Hristos, conform Evangheliei lui Gamaliel, operă coptă din secolul al V-lea. De fapt, “intrând în mormântul lui Hristos, Pilat a luat fâșiile mortuare, le-a luat în brațe și datorită bucuriei mari a izbucnit în lacrimi. Apoi s-a întors spre un căpitan al său care-și pierduse un ochi în război și a reflectat: Sunt sigur că aceste fâșii vor reda ochiului său lumina. A apropiat de el fâșiile mortuare și i-a spus: Nu simți, frate, parfumul acestor fâșii? Nu este un miros de cadavru ci de purpură regală impregnată de arome dulci (…). Căpitanul a luat fâșiile acelea și a început să le sărute spunând: Sunt sigur că trupul pe care voi l-ați înfășat a înviat din morți! În clipa în care fața sa le-a atins, ochiul său s-a vindecat și a văzut lumina fericită a soarelui, ca înainte. A fost ca și cum Iisus ar fi pus mâna asupra lui, exact cum s-a întâmplat cu orbul din naștere”.

Legat de aceeași tradiție (Paradosis) a lui Pilat, citată mai sus, acesta și soția sa ar fi murit la scurt timp unul după celălalt: “Comandantul Labius, care a primit misiunea execuției capitale, i-a tăiat capul lui Pilat și un înger al Domnului a luat capul. Soția sa, văzându-l pe înger venit să ia capul soțului, a avut un impuls de bucurie și și-a dat ultima suflare. Astfel, a fost înmormântată cu soțul ei Pilat prin voința și bunăvoința Domnului nostru Iisus Hristos”.

Sfânta Procla, soția lui Ponțiu Pilat

În Noul Testament, singura referire la soția lui Pilat exista numai într-o singură frază aparținând Evanghelistului Matei. Potrivit Mt. 27-19, în timp ce Pilat se afla în pretoriu, soția sa i-a trimis un mesaj: ” Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.”

Mai multe tradiții creștine fac însă referire la ea numind-o Sfânta Procla (Procula) sau Sfânta Claudia. Sunt întâlnite de asemenea numele Claudia Procles și Claudia Procula.

Numele „Claudia” apare numai în Noul Testament, în cea de-a doua Epistolă către Timotei 4, 21: „Te îmbrățișează Eubul si Pudențiu și Linos și Claudia și frații toți.” Mulți teologi au considerat că face referire la soția procuratorului roman.

Origen în Omilii la Matei sugerează că aceasta ar fi trecut la creștinism. El interpretează că Dumnezeu i-ar fi trimis visul menționat de Evanghelistul Matei tocmai pentru ca ea să se convertească. Această interpretare a fost împărtășită de mai mulți teologi din Antichitate și Evul Mediu.

Din Sinaxarul grecesc aflăm:  „Procla s-a făcut uceniță a Apostolilor Domnului și a primit Sfântul Botez. A luat suferințe nenumărate pentru credința în Hristos, toata viața ei, și a adormit la urmă cu pace”.  În Mineiul pe luna octombrie la ziua de prăznuire a Sfintei Procla se păstrează urmatorul Stih: „Stăpânul pe tine Proclo te are stătătoare înainte, Cel ce a stătut față la soțul tău mai nainte”

Sursa: CrestinOrtodox.ro