„Omul a primit laînceput mişcarea liberă şi nesilită în toate cele ce le are de făcut. Dar prin amăgirile dracului a fost dus fără minte spre cele ce nu se cuveneau şi spre neascultarea lipsită de orice raţiune. De aceea a fost osândit la moarte şi la stricăciune, Dumnezeu prevăzând, precum socotesc, folosul din acestea. Căci odată întors omul spre păcat, şi îmbolnăvindu-se firea lui de patimi, răul a devenit pe pământ la fel de neîntrerupt ca şi în duhurile necurate. De aceea s-a inventat cu folos moartea trupului, care nu duce omul la pieirea totală, ci mai degrabă la înnoirea lui şi, ca să spunem aşa, a păstrat vasul neciobit într-un anumit timp pentru o refacere.

Creatorul n-a ignorat că se va întâmpla omului aceasta într-un anumit timp, dar a ştiut şi că odată cu înlăturarea aceasta şi de înlăturarea celor necuvenite şi de desfiinţarea stricăciunii şi de readucerea lui la starea cea bună şi de primirea de către el a bunătăţilor de la început.

Căci a ştiut că va trimite la o anumită vreme în chip omenesc pe Fiul Său care va muri pentru noi şi va desfiinţa stăpânirea morţii, ca să domnească şi peste morţi şi peste vii. Căci ce? Dacă n-au crezut toţi, mulţimea numărului celor mântuiţi fiind mai mare, va copleşi numărul celor pierduţi şi va împuţina durerea.”

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, pp. 14-15)

Sursa: doxologia.ro