Sfântul Ciprian al Cartaginei sărbătorit în Biserica Ortodoxă

Sfântul Ciprian al Cartaginei sărbătorit în Biserica Ortodoxă

 

 

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi, 13 septembrie 2013, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, reunit în zilele de 8 – 9 iulie 2008, la reşedinţa patriarhală din Capitală, a hotărât că Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian de Cartagina să fie trecut cu zi de prăznuire şi în calendarul Bisericii noastre. De ce nu se face prăznuirea în data martirajului său și cum s-a hotărât că data de 13 septembrie să fie zi de prăznuire închinată Sfântului Ciprian de Cartagina explica la acel moment Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe atunci Episcop vicar patriarhal: ‘Din nefericire, Sf. Ciprian, Episcopul Cartaginei, care a fost martirizat la 14 septembrie 258, nu îl regăsim în calendarul Bisericii noastre şi nici îl cel grecesc, datorită faptului că, în dată de 14 septembrie, Biserica a rânduit praznicul împărătesc al Înălţării Sf. Cruci. Or, când avem un praznic împărătesc nu mai sunt pomeniţi sfintii. ÎIn dată de 13 septembrie a fost arestat, anchetat şi condamnat la moarte prin decapitare, iar moartea propriu-zisă a survenit a doua zi, de dimineaţă, în dată de 14 septembrie. Un argument în plus pentru această dată de 13 septembrie este faptul că 13 septembrie după calendarul nou coincide cu 31 august după calendarul pe stil vechi, ceea ce înseamnă că în aceeaşi zi, dar la date diferite, Sf. Ciprian va fi cinstit de către toate Bisericile Ortodoxe surori’.

Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit şi Thascius.

Nu există informaţii despre anii tinereţii sale, nici despre şcolile urmate, dar luând în considerare reputaţia sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creştinism, deducem că şi-a însuşit o cultură profană vastă şi profundă. Convertirea la creştinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta şi îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepţiei Sfântului Ciprian despre viaţă, schimbare de care este uimit el însuşi. A fost înzestrat cu două mari virtuţi: castitatea şi dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei. Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuţiei împăratului Deciu a crescut numărul creştinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns. 

După aproximativ 15 luni de absenţă, Sfântul Ciprian a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creştinism şi a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitenţa. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei şi cu Episcopii africani, a reprimit pe apostaţi, însă treptat, după un timp de penitenţă, excepţie făcând cei bolnav pe moarte.

O contribuţie deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 şi a unui nou val de persecuţii, implicându-se în numeroase acte de milostenie şi întrajutorare creştină. În anul 256 izbucnind persecuţia lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august. În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus şi după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereuşite, este condamnat la moarte şi executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina. 

Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creştine

„Niciodată n-a existat un suflet mai sobornicesc“, scria despre Sfântul Ciprian un patrolog francez. Iar dintre Părinţii din vechime, Fericitul Ieronim îi acorda titlul de „episcop universal şi martir al întregii Biserici, de care limba e neputincioasă să-l laude după cuviinţă“. Puţine chipuri de sfinţi s-au bucurat de o faimă asemănătoare cu cea a Sfântului Ciprian în Biserica creştină primară. În Cartagina, capitala Africii de Nord, i s-au ridicat trei biserici, dintre care una chiar pe locul martiriului său.

Frumuseţea stilului operei sale cu greu a putut fi egalată de scriitorii de limbă latină

Deşi era încă catehumen, Sfântul a hotărât să-şi păstreze castitatea, totodată dăruind săracilor cea mai mare parte a veniturilor sale. Şi-a vândut proprietăţile, inclusiv grădinile sale din Cartagina. Acestea i-au fost înapoiate, fiind aparent răscumpărate de către prietenii lui. Însă Ciprian le-ar fi vândut din nou, dacă persecuţia nu ar fi început. Botezul său a avut loc probabil în anul 246, probabil în ajunul Paştilor, 18 aprilie.

Prima scriere creştină a lui Ciprian este „Ad Donatum“, un monolog adresat unui prieten, stând sub bolta unei viţe de vie. El povesteşte cum, până să fie iluminat de harul lui Dumnezeu şi care l-a întărit în convertirea sa, i se părea imposibil să biruie păcatul; apoi este descrisă decăderea societăţii romane, spectacolele cu gladiatori, teatrul, legile nedrepte, nesinceritatea sau incorectitudinea succesului în politică. Singurul refugiu este viaţa cumpătată, în studiu şi în rugăciune, a creştinului.

În celelalte lucrări, Ciprian se adresează publicului creştin; propria sa râvnă este savurată de publicul său, stilul său devenind mai simplu, deşi puternic şi uneori poetic, ca să nu spunem grandilocvent. Fără a fi clasic, el este corect şi cadenţele propoziţiilor sale se află într-o ritm perfect în majoritatea lucrărilor sale oficiale. În ansamblu, frumuseţea stilului a fost rareori egalată de către Părinţii latini şi niciodată depăşită decât de energia fără pereche şi înţelepciunea Fericitului Ieronim.
O altă lucrare timpurie a fost „Testament către Quirinum“, scrisă în două volume. Ea conţine pasaje din Sfânta Scriptură ordonate în subcapitole pentru a ilustra trecerea Legii Vechi şi împlinirea ei în Hristos. Un al treilea volum, adăugat mai târziu, conţine texte ce tratează probleme de etică creştină. Acesta are cea mai mare valoare pentru istoria Scripturii în versiunea latină, Vulgata.

O altă carte ce cuprinde fragmente despre martiriu se numeşte „Ad Fortunatum“; textul nu poate fi pus la îndoială de nici o ediţie oficială. Ciprian a fost cu siguranţă un laic convertit când a devenit episcop de Cartagina la începutul anului 249. A refuzat episcopatul, dar a fost constrâns de popor. O mică parte s-a opus alegerii sale, printre care şi cinci preoţi care i-au devenit duşmani. El mărturiseşte că a fost ales pe drept, după judecata divină, votul poporului şi acordul episcopilor.

Sursa: basilica.ro