Acesta se născu la Roma, iar în tinereţe săvârşi multe păcate grele. Când îşi veni întru sine, se înfrână de la acestea, cuprins de umilinţă şi gândindu-se cu frică la nemitarnica judecată a lui Dumnezeu. Îndată, intră într-o mănăstire unde, prin postiri, privegheri şi ascultare, îşi potoli trupul. El se făcu pildă desăvârşită fraţilor în toate ostenelile cele bune. Noaptea ieşea din mănăstire ca să se roage într-o peşteră din apropiere.

Într-o noapte, neştiind unde mergea cuviosul Emilian, stareţul mănstirii îl urmă în taină. El îl văzu pe acesta stând la rugăciune cu evlavie şi umilinţă, vărsând multe lacrimi. Deodată, o lumină cerească mai strălucitoare decât soarele învălui tot muntele şi mai vârtos peştera cuviosului Emilian, şi un glas se auzi din cer:

– Emiliane, iertate sunt păcatele tale.

Înspăimântat, stareţul se întoarse degrabă la mănăstire, iar a doua zi descoperi fraţilor cele văzute şi auzite. Pentru aceasta, fraţii începură a-l înconjura cu mare cinstire pe cuviosul Emilian.

El nu mai trăi mult şi se săvârşi întru Domnul, în odihna celor îmbrăcaţi în haina cea luminoasă a pocăinţei.

 + * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com/2012/03/07/sfantul-cuvios-emilian-italia-7-martie/