SFÂNTUL IACOB – HAR ŞI NEVOINŢĂ

SFÂNTUL IACOB – HAR ŞI NEVOINŢĂ 

*

De la Domnul vine harul, de la noi însă trebuie să vină nevoinţa. Prin urmare, nimeni să nu îndrăznească a cugeta că sfinţii apostoli s-au bizuit exclusiv pe harul de Dumnezeu dăruit, sau că din pricina acestui har viaţa lor a fost uşoară, sau că marile lor lucrări misionare sau minuni le-au lucrat fără efort, doar în baza harului. Oare nu zice Sfântul Apostol Pavel: „Îmi chinuiesc trupul şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27)? Iar în alt loc, nu zice el că şi-a petrecut viaţa „In călătorii adeseori, în primejdii de nuri, In primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; In osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine” (II Corinteni 11, 26-27)?

Sfântul Iacob, ruda Domnului (prăznuit pe 23 oct.) s-a hrănit doar cu pâine şi cu apă şi nici cu acestea pe săturate. El dormea foarte puţin, petrecându-şi nopţile la rugăciune. El îngenunchea atât de mult la rugăciune, încât pielea genunchilor lui se îngroşase ca pielea unei cămile. Acest frate al Domnului se ruga cu lacrimi şi cu suspinele inimii nu doar pentru Biserica pe care bine o păstorea, ci şi pentru lumea întreagă. Chiar atunci când iudeii i-au dat brânci de pe tâmpla Templului, iar el a căzut şi s-a zdrobit, acest sfânt apostol nu şi-a uitat niciodată datoria lui faţă de Dumnezeu şi de neamul omenesc. Adunându-şi ultimele puteri, el s-a ridicat în genunchi şi, înălţându-şi mâinile la cer, a rostit această rugăciune fierbinte către Dumnezeu, zicând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, căci nu ştiu ce fac”. Rugându-se astfel, un om ca o fiară a venit şi l-a lovit în cap, iar alţi oameni ca nişte fiare l-au omorât cu pietre, din toate părţile. Văzând aceasta, unul din fiii lui Rechab a strigat: „Opriţi-vă! Nu ştiţi ce faceţi! Nu vedeţi că acest drept se roagă lui Dumnezeu pentru voi iar voi îl ucideţi!?”. Dar strigătul acesta nu i-a oprit pe asasinii cei învechiţi în omoruri de la uciderea omului lui Dumnezeu. Astfel vedem că sfinţii apostoli nu se bazau nicidecum doar pe harul Duhului Sfânt, ci ei făceau mai întâi şi tot timpul eforturi maxime pentru a se învrednici de el, a îl atrage asupra lor, şi a îl păstra la ei mereu.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 23 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Sursa: Pridvorul lui Laurenţiu Dumitru