La Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol, 381

Acesta se trăgea din Armenia, născut din părinţi creştini şi de bun neam. Deprinzându-se cu învăţăturile cele din afară şi cu cele ale Bisericii, se desăvârşi prin fapte bune. Era iubit de toţi pentru blândeţea, nerăutatea şi smerenia sa. Pentru aceasta fu silit de binecredincioşi să primească a-i păstori. Mai întâi fu episcop al cetăţii Sevastia din Armenia, apoi în Veria Siriei, iar mai apoi fu ales arhiepiscop al Antiohiei.

Când veni să păstorească în Antiohia, răucredincioşii arieni erau mulţi, iar creştinii erau puţini, fiind trecuţi cu vederea.

Atât era de iubit şi atâta evlavie avea poporul către dânsul, încât se povesteşte că după ce intră în cetate, antiohienii îl primiră cu atâta evlavie şi credinţă, încât fiecare dintre dânşii numea pe copii după numele sfântului. Încă îi închipuiră şi icoana lui, punându-i înfăţişarea şi pe peceţile inelelor, scrisorilor, paharelor, pe pereţii camerelor, pretutindeni, pentru ca văzându-l să aibă îndoită mângâiere. Atât de cinstit era numele lui înaintea antiohienilor, pentru faptele lui bune, dar şi pentru smerenia şi blândeţea lui.

Deci şezând sfântul Meletie pe scaunul Antiohiei, mai întâi învăţă pe popor viaţa cea îmbunătăţită şi obiceiurile cele bune, smulgând spinii din holdele inimilor lor.

Pe atunci, pe sfântul Vasile cel Mare l-a hirotonit diacon, iar sfântul Ioan Gură de Aur, care pe atunci era copil, primi din sfintele sale mâini Sfântul Botez.

Sfântul Meletie a fost un neîntrecut tâlcuitor şi apărător al Ortodoxiei. De 3 ori a fost izgonit din scaunul său.

Odată, pe când propovăduia poporului în biserică despre Sfânta Treime cea deofiinţă, diaconul său, un eretic, se repezi la dânsul şi îi astupă gura sa cu mâna. Însă bunul păstor, cu glasul curmat de mâna cea răucredincioasă, ridică pumnul închis în sus, desfăcând mai întâi trei degete şi arătându-le poporului. Mai pe urmă, închizând iar mâna, ridică spre popor doar un singur deget.

Sfântul păstor fu de faţă la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie îi arătă o cinste fără seamăn. La acest sinod, Dumnezeu săvârşi o minune prin ierarhul Său. Pe când sfântul Meletie îi tâlcuia lui Arie dogma Sfintei Treimi, ridicând mai întâi trei degete, unul câte unul, iar mai pe urmă arătându-le laolaltă, în ceasul acela, înaintea tuturor, din mâna sa străluci o lumină ca o văpaie.

Tot la acest sinod, sfântul Meletie îl puse pe sfântul Grigorie Teologul în scaunul episcopal al Constantinopolului.

După puţine zile, neinsprăvindu-se soborul, sfântul Meletie, cuprins de boală, adormi în Domnul, pricinuind multă plângere împăratului, arhiereilor şi la tot poporul binecredincios.

Cinstitele sale moaşte au fost mai apoi mutate în Antiohia, în sânul turmei pe care o păstorise cu neîntrecută râvnă şi dragoste părintească.

+ * + * +

Făcându-te, ierarhe, casă de sfinţenie, sfinţeşti pe toţi cei ce sârguiesc a chema numele tău şi zugrăvesc cu dragoste chipul tău, părinte, spre aducerea aminte de tine, şi cu credinţă cântă, preoţi bine cuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.(Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Stând înaintea Dătătorului de lumină, cu totul luminat, luminează ochiul cel întunecat al sufletului meu, cu lumina cunoştinţei şi alungă negura patimilor, cu rugăciunile tale; că tu ai îndrăzneală ca un ierarh, cuvioase Meletie. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Viaţa sa şi cuvântul rostit la înmormântatea sa de către Sfântul Grigorie de Nyssa pot fi aflate în

+ * + * +

La Sinodul al doilea Ecumenic

Sursă:http://sfintisiicoane.wordpress.com