Împreună cu îmbelşugarea, pretutindeni e frumuseţe şi podoabă: primăvara nu se zgârceşte a dărui haine frumoase tuturora; multe dintre animale primesc anume în acest timp din mâna naturii – ca un fel de primenire pentru sărbători – haină nouă după felul şi trebuinţa lor; iar în împărăţia plantelor, toate îşi schimbă îmbrăcămintea şi se înnoiesc din cap până în picioare şi nici meşterul cel mai iscusit nu va fi în stare să întreacă modelele ce împestriţează în timpul primăverii dealurile şi câmpiile.

Oare nu tot aşa era şi în starea de nevinovăţie? Toate vieţuitoarele, până şi cele lipsite de cugetare, simt că primăvara este cel mai minunat timp al anului şi-şi exprimă bucuria şi mulţumirea lor prin tot ceea ce pot, dar mai ales prin cântare. Ascultat-aţi voi cândva o astfel de cântare? Într-însa se aude răsunând simţământul adânc de recunoştinţă, de mulţumire şi un fel de veselie sfântă.

Aceasta e bucuria fiinţelor înviate din morţi, care după ce pierduseră totul, deodată dobândesc cu prisosinţă tot ceea ce le e de trebuinţă. Câtă lipsă de oboseală la aceşti cântăreţi! Câtă felurime în această cântare! Până şi miezul nopţii răsună de cântarea cea mai dulce! Ţi se pare şi, cu adevărat, este o curată priveghere de toată noaptea a naturii! Însă în cazul acesta, lumea fiinţelor neraţionale se apropie de lumea Îngerilor, unde duhurile cele curate, înconjurând tronul lui Dumnezeu, ziua şi noaptea vestesc slava Atotţiitorului! 

Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, pp 31-32.