Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie

Iată sfântul și marele praznic al Intrării în biserică a Maicii Domnului. Atunci când a implinit trei ani, parinții, după făgăduința dată, au condus-o în sfântul templu din Ierusalim. Au călătorit de la Nazaret împreună cu rudele și în mod solemn au intrat în biserica lui Dumnezeu ca să-și împlinească făgăduința. Și Sfântul Arhiereu Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Înaintemergătorul, a primit-o și a condus-o în sfântul templu pe Preasfânta Fecioară, a condus-o în partea cea mai sfântă a templului, în Sfânta Sfintelor, iar în acea parte nimeni nu putea să intre în afară de arhiereu, și acesta numai o dată pe an (Evrei 9, 3,7). Așa era în Vechiul Legământ. Dar Sfăntul Zaharia, fiind plin de Duh Sfânt, și prin rânduială dumnezeiască, a condus-o pe Sfânta Fecioară în partea cea mai sfântă a templului, în Sfânta Sfintelor. Si Sfânta Fecioara a petrecut și a trăit noua ani în templul din Ierusalim.

De ce prăznuim astăzi acest praznic? De ce să nu rămână Sfânta Fecioară acasă la ea, în loc să o conducă părinții și să o predea la templu ca să crească acolo, ca să trăiască acolo? Ce înseamnă aceasta, frate? Aceasta este pentru noi toți o mare taina, taina sfintei educații. Toată taina aceasta ne înfățișează pentru ce este creat omul și ce trebuie să facă din sine, de ce se nasc copii în această lume, cum trebuie să-i educăm. Iată, Sfânta Fecioară Maria a fost educată nouă ani în templu, și însoțită în templu, așa cum se spune în cărțile bisericești, ca să se educe într-un mod sfânt, ca sa dobândească educație sfântă. Și ce înseamnă aceasta? Ca să-și sfințească sufletul, ca să-și sfințească mintea, ca să-și sfințească voia, ca să-și sfințească întreaga ființă. Căci omul de aceea este creat, ca să fie sfânt, căci voia lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Pavel, este sfințirea noastră. Aceasta vrea Dumnezeu de la noi: ca să ne sfințim, să devenim Sfinți, ca viața noastră să fie sfântă.

Aceasta este ceea ce Domnul vrea să facă cu întreg neamul omenesc, și mai întâi a făcut cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: a mântuit-o de păcat, a curățit-o cu totul de păcat, de moarte și de orice demon, și a arătat cum trebuie să fie ființa omenească care poate să existe în această lume. De aceea este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mai presus de toți Heruvimii și Serafimii după curăție, după ființă sa fără de păcat, după sfințenia sa. Iată ce este sfințenia: ea a transformat-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Templul lui Dumnezeu, în Templul Viu al lui Dumnezeu. Ea s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu, cu întreaga sa ființă – și sufletul său și trupul său neîncetat aduceau rugăciuni lui Dumnezeu, și ea a slujit neîncetat lui Dumnezeu. Astfel, viața sa a fost, de fapt, o slujire adusă lui Dumnezeu. O astfel de educație i-a fost dată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Astăzi, fraților, în lume există o mare confuzie în jurul a ceea ce este educația și care este scopul ei. S-au chinuit mințile europene, așa-numiții oameni de știință, profesori, învățători, educatori, toți s-au îndepărtat tot mai mult de binecuvântatul scop al educației și ne-au propus omul ca urmaș al maimuței: omul a provenit din animal!… S-au îndepărtat de sfânta educație. Priviți cum s-au sălbăticit oamenii astăzi! Priviți ce rău fac, ce crime, ce păcate, și au sufletele liniștite, conștiințele împăcate. Se fură, se pradă, dar nu se neliniștesc. Dacă suntem animale, de ce să nu trăim animalic? Cine ne poate interzice aceasta? Dacă nu avem conștiința, dacă Dumnezeu nu este mai presus de noi…

Pentru ce există omul, care este scopul educației? Domnul Hristos a spus-o, a spus-o Făcătorul omului, Cel Care l-a creat pe om, Domnul Dumnezeu, El a spus care este scopul educației. Care este scopul educației, fraților? Dumnezeu l-a creat pe om cu chipul Său în suflet, cu chipul lui Dumnezeu în suflet, cu chipul viu. De ce? Ca omul să se desăvârșească și să se umple de Dumnezeu, ca să devină chipul lui Dumnezeu, să devină asemenea lui Dumnezeu. Iată, acesta este scopul educației.

Acesta este scopul educației pe care Dumnezeu a rânduit-o omului, pe care a rînduit-o Bisericii lui Hristos Însuși Domnul Hristos, Dumnezeul cel Viu și Adevărat, Care a venit în această lume. El ne-a făcut cunoscut și ne-a poruncit nouă tuturor: Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este (Matei 5,48), așa cum Dumnezeu este desăvârșit. Acesta este scopul educației.

Domnul ne-a spus pentru ce a întemeiat Biserica Sa: ca în Biserică să ne dea toate mijloacele cu ajutorul cărora să înfăptuim acest scop al educației noastre, mijloacele care ne vor face asemenea lui Dumnezeu, care ne vor face ai lui Hristos, ca să fim asemănători Domnului Hristos, să devenim ca El (1 Ioan 3, 2). Aceasta este porunca, astfel se poruncește în Sfânta Evanghelie: să umblăm așa cum El a umblat (Efeseni 5,2; Ioan 2, 6) atâta timp cât a fost pe pământ, El, Domnul Hristos. Iată scopul educației! Și când se înfăptuiește acest scop al educației, ce se întâmplă cu omul? Omul se sfințește!

De aceea a venit Domnul Hristos în această lume ca să ne arate ce este omul desăvârșit, ca să ne dea mijloacele să atingem și noi înșine și să ajungem om desăvârșit la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efeseni 4,13). De aceea a și dat Sfintei Biserici Sfintele Taine, iar în ele puterile și forțele dumnezeiești cu ajutorul cărora omul să se sfințească și să devină Sfânt. De aceea praznicul de astăzi, care ne spune care este cea mai importantă datorie a noastră, este mare, totdeauna fiind proslăvit în Biserica, din vechime. Și noi astăzi dobândim o concepție corectă și o cunoaștere corectă despre aceasta: ce este educația, cine este educat în această lume și cine nu este educat. Cine este adevăratul profesor, învățătorul acestei lumi? Domnul Hristos este singurul Educator al acestei lumi și după El și alături de El, Preasfânta Maică a Domnului.

Ea este Educatoarea cea de căpătâi a neamului omenesc. A arătat în ea însăși ce este ființa omenească desăvârșită și de aceea ea este model și pildă pentru noi toți. De aceea ea este Profesoara noastră, Învățătoarea noastră și Educatoarea noastră de căpătâi și veșnică spre a ne conduce pe căile Domnului; pentru a ne conduce pe căile împlinirii poruncilor lui Hristos; pentru a ne conduce din virtute în virtute, dintr-o sfântă virtute evanghelică într-altă sfântă virtute evanghelică, din credință în dragoste, din dragoste în nădejde, din nădejde în rugăciune, din rugăciune în post, din post în milostenie, în milostivire și în toate celelalte sfinte virtuți evanghelice. Ea este acea Educatoare, iar după ea, asemenea sunt și toți Sfinții lui Dumnezeu. Aceștia sunt educatorii de căpetenie ai neamului omenesc, Sfinții lui Dumnezeu.

Iată că atâta timp căt Sfântul Sava a fost Educatorul de căpătai al neamului sârb, sârbii au fost un popor sfânt, poporul lui Dumnezeu. Cine este educatorul nostru, cine ne conduce și ne călăuzește? Nu știi, sârbule nefericit, să-ți faci semnul sfintei cruci când treci pe lângă biserică. Ce fel de iad iți pregatești, ce fel de chinuri?

Ce v-a dat Biserica, sârbilor nefericiți, ce? Toți Sfinții, Drepții, Mucenicii care au pierit pentru Sfânta Cruce și pentru Libertatea de aur. Iar voi! Voi aruncați hule asupra lor, voi îi batjocoriți… Vai, vai de voi! Vai de voi, ce vă așteaptă! Sârbilor, amintiți-vă că există în această lume Împăratul, Domnitorul și Stăpânul Dumnezeu, iar omul atunci este puternic, când slujește lui Dumnezeu. Așa a fost Sfântul Sava, așa au fost Sfinții sârbi, toți Drepții sârbi. Iar tu te îndepărtezi de Dumnezeu – ce astepți, ce astepți de la Cer, ce astepți de la soare? Într-o zi te poate pârjoli acest soare, într-o zi te poate îngheța acest ger cu știința omenească. O, necaz, o, nefericire, o, nenorocire! O, nenorocire care aleargă după neamul sârb, iar sârbii nu se apără nici cu rugăciunea, nici cu postul, nici cu Evanghelia lui Hristos.

O, Doamne, o, Preasfântă Maica a Domnului, grăbește-te către sârbi și ne trezește, căci am adormit în păcate, am adormit în necredință, într-o credință mică, în necredință. Atacați-ne cu minunile, atacați-ne cu grozăviile, atacați-ne cu ororile, ca să ne trezim să credem în Domnul. Ca să ne trezim la întâiul scop al vieții acesteia, ca să aflăm, ca să știm că suntem facuți să dobândim puteri dumnezeiești să trăim după legile lui Dumnezeu, ca din noi să alcătuim făpturi asemenea lui Dumnezeu.

O, Preasfântă Maică a Domnului! Tu ne conduci și ne călăuzești, tu să ne fii Educatoarea de căpătâi împreună cu toți Sfinții, cu Sfântul Sava și cu ceilalți Sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu. Tu ne conduci și ne călăuzești pentru ca să nu cădem pradă morții, ca măcelul sufletelor sărbilor să înceteze, ca odată să învieze și sărbii din orice moarte și să slujească Unicului Dumnezeului Celui Adevărat în toate veacurile, Domnului Iisus Hristos, la Care ne conduci doar tu, Maica Domnului, împreună cu toți Sfinții. Amin.

Condacul Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Glasul 4

Cel Ce Te-ai Înălţat…

Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preţ şi Fecioara, Sfinţită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel Ceresc.

Sursa: Sfântul Iustin Popovici, „Cuvinte despre veșnicie – predici alese”, Editura Egumenița