Din „Căsătoria , cale  spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

12 Decembrie
Cipru, sec. IV

    Sfântul Spiridon a fost un simplu păstor din insula Ciprului. Încă din tinereţe era foarte smerit şi se îngrijea îndeosebi de ajutorarea săracilor. S-a însurat cu o creştină şi a avut o fiică, numită Irina. Când soţia sa a murit, el a îndurat văduvia cu răbdare. Pentru bunătatea şi curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru. Însă noua sa stare nu l-a făcut să-şi schimbe felul vieţuirii sale smerite. A continuat să crească oi şi să-şi are pământul.

    Curăţia inimii sale şi viaţa sa de umil păstor-episcop se poate vedea din următoarea întâmplare, povestită de Sfântul Nicolae al Jicei:  „Nişte hoţi au intrat noaptea  pe izlazul lui Spiridon. După ce au luat câţi berbeci au vrut, au încercat să plece, însă o putere nevăzută îi ţintuia la pământ, nelăsându-i să plece. În zori, episcopul a venit la izlaz şi, văzând hoţii, i-a mustrat cu blândeţe şi le-a spus ca în viitor să caute să trăiască din munca lor, iar nu din furtişag. Apoi a luat un berbece şi l-a dat hoţilor, zicând: Luaţi-l ca osteneala şi privegherea nopţii să nu vă fie fără de folos. Şi i-a trimis cu pace”.

Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325. Acolo i-a uimit pe eretici cu înţelepciunea sa şi pe mulţi arieni i-a adus la dreapta credinţă în dumnezeirea lui Hristos.

Mineiul rusesc al Sfântului Dimitrie al Rostovului (28 octombrie) povesteşte că ţăranul şi neînvăţatul Episcop Spiridon a povestit pe scurt Evanghelia cu atâta putere lui Evloghie, un filozof păgân ce venise la sinod,  „încât filozoful a rămas tăcut, ca şi cum nu ar mai fi avut nimic de spus. El n-a mai putut grăit împotriva sfântului bărbat, în care se vădea o putere dumnezeiască, împlinindu-se cele spuse în Scripturi: Că nu este în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci întru putere” (1 Cor. 2,20).

La urmă a zis: „Cred că toate sunt cu adevărat aşa cum ai spus”. Atunci bătrânul a grăit: „Vino dar şi te alătură sfintei credinţe!” Iar filozoful întorcându-se către prietenii şi ucenicii săi, strigă: „Ascultaţi-mă! Până acum cei ce se luptau cu mine aduceau felurite temeiuri, iar împotriva acelor temeiuri eu aduceam alte temeiuri, şi cu iscusinţa mea în luptele ritoriceşti biruiam toate cele ce mi se înfăţişau. Însă când în locul temeiurilor din cunoaştere a început a purcede de pe buzele acestui părinte o putere anume, temeiurile au ajuns neputincioase împotriva ei, căci omul nu se poate împotrivi lui Dumnezeu.  De poate cineva să cugete la fel ca mine, atunci să creadă în Hristos şi să urmeze acestui părinte, prin buzele căruia însuşi Dumnezeu a vorbit”. Iar filozoful , primind credinţa creştină drept-slăvitoare, s-a bucurat că fusese biruit în lupta ritoricească de către sfânt, spre binele său”.

Sfântul Spiridon a ajuns mare făcător de minuni, prin nemărginita sa smerenie, credinţa curată şi harul dumnezeiesc. Prin rugăciunile sale, a adus ploaie la vreme de secetă, mai mulţi morţi a înviat, un râu şi-a schimbat curgerea şi de mai multe ori i s-au descoperit tainele inimii oamenilor. Odată, darul lui Spiridon de a vedea lucruri ce se întâmplau  la mare depărtare, ca şi cum ar fi fost lângă el, a ajutat la aducerea unui soţ păgân la credinţă, lucru pentru care credincioasa lui soţie stăruise îndelung la Dumnezeu şi la sfântul: „Astfel s-a mântuit un soţ necredincios prin soţia credincioasă (cf 1 Cor. 7,14), cum a zis Ap. Pavel. Tot el a tămăduit pe împăratul Constant de o boală fără leac, după ce i s-a arătat în vis.

În anul 348, la adânci bătrâneţi, Sfântul Spiridon a intrat întru odihna Domnului, după mulţi ani de credincioasă slujire a Bisericii. Moaştele sale făcătoare de minuni se păstrează în insula Corfu, unde au rămas nestricate până în ziua de azi.

***

Sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com/2012/12/11/sfantul-spiridon/