Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Ioan din Kronstadt

Poate omul să urmeze tainele lui Dumnezeu?

– Atunci când lucrul se săvârşeşte în tainele lui Dumnezeu, nu întreba în sinea ta: cum se face asta? Tu nu ştii cum Dumnezeu a făcut întreaga lume din nimic. Nu poţi şi nici nu trebuie să ştii cum Dumnezeu face ceva în mod tainic. Taina lui Dumnezeu trebuie să rămână pentru tine o taină, pentru că tu nu eşti Dumnezeu, nu poţi şti tot ceea ce Ii este cunoscut înţeleptului, Preaputernicului Dumnezeu. Tu eşti lucrul mâinilor Sale, o făptură neînsemnată. Aminteşte-ţi că a fost o vreme când nu exista nimic, apoi tot ceea ce există acum a fost creat de Dumnezeu din nimic.

Să îl cinsteşti cu toată puterea sufletului prin toate Tainele şi să-ţi spui despre fiecare Taină la săvârşirea sa sau la împărtăşirea cu ea: ACEASTA ESTE O TAINĂ A LUI DUMNEZEU. Eu sunt doar un însoţitor nevrednic al ei sau un mădular al ei. Iar dacă această raţiune mândră a noastră vrea să urmeze taina lui Dumnezeu, însă nu poate, atunci o respinge, ca şi cum nu s-ar potrivi sub nimicnicia sa.

– Este posibil ca sfârşitul lumii să vină curând?

– Ce înseamnă asta pentru decăderea noastră morală? O! Rău va fi de noi şi poate că va fi foarte curând… Doamne! In ce hal am ajuns! Suntem noi mai buni decât păgânii prin modul de viaţă? Unde este credinţa noastră, nădejdea în Dumnezeu, iubirea de aproapele? O, trufie satanicească! Ruşine, nouă! Tată Ceresc! Miluieşte-ne pe noi, nemulţumitorii şi răutăcioşii, Tu, Cel ce stăpâneşti toate cele de trebuinţă şi le dai mai înainte ca noi să le cerem (v. Matei 6, 8).

Vai nouă! Vai de noi, cei ce purtăm numele lui Hristos, însă nu avem în noi puţin din Duhul lui Hristos! Purtăm numele lui Hristos, însă nu urmăm învăţăturile Evangheliei! Vai nouă, care nu primim mântuirea! Vai nouă, care nu avem credinţa creştină, nădejdea şi dragostea creştinească! Vai nouă, celor care iubim veacul acesta prefăcut, trecător şi nu binevoim spre urmarea acelui veac care vine după moartea fiinţei noastre trupeşti, după această perdea trupească!

– La ce trebuie să acordăm o atenţie deosebită în învăţarea şi educarea copiilor?

– In educaţie este foarte dăunător să dezvolţi doar mintea şi raţiunea, neacordând atenţie inimii. Inimii îi trebuie acordată cea mai mare atenţie. Inima este viaţă, însă o viaţă degradată de păcat. Trebuie să curăţim acest izvor al vieţii, trebuie să aprindem în el flacăra curată a vieţii, astfel încât să ardă şi să nu se stingă şi să dea o îndreptare tuturor gândurilor, dorinţelor şi năzuinţelor omului, întregii sale vieţi. Societatea este imorală mai ales din cauza defectelor educaţiei creştinului. Acum Domnul este înţeles de creştini altfel decât vrea El să fie înţeles. El vrea o inimă curată: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Ascultaţi glasul Lui dulce din Evanghelie. Iar viaţa adevărată a inimii noastre este Hristos – în mine trăieşte Hris-tos. învăţaţi înţelepciunea Apostolului. Aceasta este sarcina noastră comună: să-L aşezăm pe Hristos în inimile noastre.

– Se mântuiesc mulţi în zilele noastre?

– Şi acum se spune, dacă nu prin cuvinte, atunci prin fapte: Nu ne trebuie nici Evanghelie, nici Biserica cu slujbele sale, nici Tainele şi propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Avem învăţători atât de buni din punct de vedere moral! Doamne, Iisuse! Până unde am ajuns! Să respingem cuvintele Tale.

Este strâmt drumul care duce la viaţă şi puţini sunt aceia care îl află. Şi, dimpotrivă, largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire (Matei 7, 13-14). Iar câţi dintre cei raţionali şi gânditori nu deplâng aceasta şi nu îşi corectează viaţa? Câte nedreptăţi şi câte păcate nu există pe pământ! Viaţa pământească uneori se prezintă ca un iad. Iată ce a făcut şi ce face păcatul! Cât de mârşav este diavolul în lume şi cei care i se supun lui! Impărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11, 12). Căutaţi, dar, aceşti căutători stăruitori! Cât sunt de  puţini!

Aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică (I Ioan 2, 25). Sfârşitul sau ţelul credinţei creştine, al fericirii creştinului, este viaţa veşnică… Insă cine caută acum cu îndârjire învăţăturile Bisericii: ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică (Matei 10, 17)? Foarte, foarte puţini. Marea majoritate a oamenilor este afundată în deşertăciunea lumii. Mulţi nu cred nici în nemurirea sufletului omenesc. Viaţa pământească este totul pentru ei – început şi sfârşit… Mulţi visează să îmbine binele actual, plăcerile actuale, veselia actuală, bogăţia, patimile actuale cu fericirea veşnică, uitând că Domnul a vorbit despre drumul strâmt care duce la viaţă, despre purtarea crucii cu jertfire de sine, despre lipsuri, boli, mucenicii, despre feciorii cei înţelepţi şi săraci cu duhul, despre omul bogat – cu belşugul ţarinei şi multitudinea averilor.

– Care este starea omenirii, din punct de vedere moral, în zilele noastre?

– Neamul omenesc se găseşte la fel ca înaintea venirii în lume a lui Hristos, când era un cadavru duhovnicesc; şi acum se apropie de aceeaşi stare, a unui cadavru, din punct de vedere moral. Insă unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii (Matei 24, 28). Aşa a fost şi cu poporul iudeu înaintea războiului iudeilor. Aşa a fost şi cu celelalte popoare înaintea de venirea lui Hristos. Astfel va fi şi acum. Omenirea se descompune moraliceşte din cauza necredinţei, din cauza mândriei şi a patimilor de dominare, de moarte, de îmbogăţire, de lux… şi devine un cadavru. Uitaţi-vă în jur la oameni, la lume: ce se întâmplă? Şi vă veţi convinge că lumea întreagă zace sub puterea celui rău (I Ioan 5, 19). Noi suntem trecători – aici trebuie doar să ne pregătim pentru veşnicie -, şi, mai ales, suntem atât de nechibzuiţi, absenţi, trândavi, zadarnici, leneşi… Doamne al meu! O, cum nu purtăm grijă de mântuirea noastră! Nu vom fugi de focul gheenei dacă nu ne întoarcem, dacă nu ne pocăim, dacă nu ne împăcăm. Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Aşa va fi numărul fiilor lui Israel, precum nisipul mării, insă doar unii se vor mântui.

– Creştinul trebuie să se pregătească pentru moarte întreaga viaţă?

– Nu vom trăi veşnic pe acest pământ. Păcătoşilor, credeţi voi că Dumnezeu nu are cu ce să vă pedepsească? O, are cu ce, are cu ce! Această pedeapsă este gheena focului. Lacul de foc, înfri-coşătorul tartar, de care chiar satana se înfioară, unde este viermele neadormit şi scrâşnetul dinţilor, însă de ce aduc vorba numai despre voi? Şi eu, şi eu trebuie să spun asta, deoarece sunt primul dintre păcătoşi căruia îi sunt pregătite chinurile iadului, însă de care mă mântuieşte Hristos, la Care îmi este toată nădejdea. Insă voi, fraţilor, oare toţi credeţi în Hristos, în Evanghelia Sa? Unde vă este viaţa trăită după Evanghelie? Care dintre voi citeşte totuşi zilnic Evanghelia, acest mare dar al lui Dumnezeu şi lege pentru viaţă? Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este (Romani 3,12; Psalmi 13, 3).

Acest cer liniştit, minunat, acoperit cu stele, va arăta cândva o înfricoşătoare privelişte, înaintea apariţiei lui Dumnezeu pe cer. O, păcătoşilor, să învăţaţi zilnic înfăţişarea cerului, atunci când puteţi să o învăţaţi: soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer (Matei 24, 29).

– Pe cine putem numi fals creştin?

– Viaţa celor ce se numesc creştini este, de fapt, una păgână. împlinirea tuturor patimilor trupeşti este ca o lege, ca o necesitate. Necredinţa, atitudinea liber-cugetătoare, beţia, mâncarea, luxul în amenajarea caselor şi în diverse instituţii, prânzurile bogate, toaletele şi hainele, infidelitatea soţului şi a soţiei – toate acestea nu sunt altfel decât erau în lumea veche păgână. Majoritatea oamenilor aproape că nu mai au iubire. Cei mai mulţi s-au dedat veacului acestuia şi ispitelor lumeşti nenumărate, care îndepărtează pe om de Dumnezeu. în noi iubirea de Dumnezeu este foarte puţină sau nu există deloc, deoarece nouă ne este prezentat doar prilejul spre păcat, suntem atraşi numaidecât, iar dragostea de Dumnezeu şi de aproapele se spulberă în van. Unde este credinţa în Hristos? Unde este nădejdea venirii înfricoşătoarei Judecăţi a lui Hristos? Unde este filosofia înălţimilor? Unde este duhul lui Hristos, duhul cumpătării, al curăţeniei şi neprihănirii, al bunătăţii, blândeţii şi smereniei şi nădejdea împărăţiei de Sus? Nu este nimic! Vai de omenire!

– De ce în ultima vreme aproape că nu mai există credincioşi?

– Păcatele se măresc permanent într-o măsură înfricoşătoare în neamul omenesc: fărădelegea, viciile au crescut şi cresc până la dimensiuni gigantice. Turma adevăraţilor credincioşi se va diminua din ce în ce mai mult – cei care corup prin doctrine false, ca de pildă Tolstoi, se vor înmulţi şi vor contamina omenirea, o vor strica, astfel încât, când va veni Hristos, va mai găsi oare credinţă pe pământ?

Doamne, schimbă pe poporul rus, care zace în rău! Şi zdrobeşte cu loviturile Tale, precum loviturile de ciocan, semeţia păcătoşilor, ridicarea capetelor lor, ca să nu se creadă pe ei înşişi înţelepţi şi să-şi cunoască nebunia lor!

CUM NE MÂNTUIEŞTE DUMNEZEU, Editura Sophia
SFANTUL IOAN DIN KRONSTADT

http://www.crestinortodox.ro/