SFINTE IERARHE CALINIC AL ELADEI, ROAGĂ-TE PENTRU NOI! Sinodul Patriarhiei Ecumenice a canonizat pe Mitropolitul Calinic de Edessa

Ieri, 23 iunie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât trecerea în rândul sfinților a Mitropolitului Calinic de Edessa (din Biserica Greciei). S-a născut în anul 1918 într-o familie săracă și a adormit ca un sfânt cuvios în Atena, pe 7 august 1984. Va fi prăznuit anual pe 8 august. 

A fost om al milosteniei, rugăciunii, blândeții, cu o bogată operă pastorală în Mitropolia sa. Atent chiar și la hirotoniile sale, avea dragoste și frică de Dumnezeu. 

Mulți au fost fiii lui duhovnicești. A lăsat în urma sa o bună amintire, iar virtuoasa sa viață monahală constituie un exemplu spre urmare pentru clerici și mireni.

Sfinte Ierarhe Calinic al Eladei, roagă-te pentru noi!