SFINȚII MUCENICI STRĂROMÂNI CLAUDIU, CASTOR, SEMPRONIAN ȘI NICOSTRAT DIN SIRMIUM (9 noiembrie)

Cel din urmă dintre marii împăraţi păgâni a fost Diocleţian (284-305). Cu toate că se ridicase de jos, fiind un viteaz mânuitor de arme şi un dibaci conducător de popoare, totuşi în loc să fie pătruns de învăţăturile mântuitoare ale credinţei creştine, care pe atunci ajunsese să se răspândească în cele mai multe din cetăţile şi ţinuturile stăpânite de el, s-a lăsat robit de credinţele deşarte ale regilor persani şi ale faraonilor egipteni. Aceştia socoteau că puterea împărătească se trage de la zei. Astfel în cei treizeci de ani cât a stat la cârma imperiului, Diocleţian cerea tuturor supuşilor să se plece până la pământ înaintea lui şi să-l cinstească întocmai ca pe un zeu. Închistat în această rătăcire, el a căutat să adune în strălucitul său palat din cetatea Salonae (Splitul de azi), de pe malul Mării Adriatice, unde se retrăsese, tot felul de pietre preţioase şi de statui din marmura cea mai scumpă, între altele, un chip al „Regelui Soare” înalt de 25 de (picioare, apoi stâlpi şi capiteluri, împodobiţi cu cele mai variate frunze şi fructe ca şi nesfârşite plăsmuiri în marmură: „victorii, amoraşi, lei, vulturi, cerbi şi alte obiecte de petrecere”. Scriitorul creştin Lactanţiu, care trăia pe vrernea aceea, povesteşte că în goana lui după astfel de podoabe, împăratul Diocleţian dovedea o adevărată patimă.

Aşa se face că paşii lui au ajuns până la Sirmium, în apropierea căruia se afla un vestit şantier de cioplitori şi de sculptori în marmură, care era condus de patru meşteri neîntrecuţi, toţi patru creştini: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Ei conduceau lucrările ca nişte adevăraţi ingineri: preluau comenzile, plăsmuiau modelele şi controlau întreaga desfăşurare a muncii de aici. Împăratul era mândru că are meşteri atât de dibaci. Dar, dintre cei peste 600 de lucrători, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni mulţumirea şi răsplata pe care le-o arăta acestor creştini de frunte bătrânul împărat. În ultimii trei ani, cei patru meşteri primiseră Botezul din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, surghiunit în ţinutul Iliricului. Ei obişnuiseră şi pe mulţi alţi lucrători să-şi facă semnul crucii de câte ori începeau şi terminau vreo lucrare, fiind convinşi că numai prin ajutorul şi puterea lui Dumnezeu au fost în stare sa facă tot ceea ce realizaseră până atunci. Văzându-le credinţa, şi un al cincilea meşter, Simpliciu, a trecut de partea lor. Numaidecât cei invidioşi i-au pârât la împărat, declarând că meşterii aceştia conduc lucrările numai prin superstiţie şi magie, că nu vor să ştie decât de credinţa lor în Hristos. „Cu atât mai bine, răspunse împăratul, numai să se isprăvească bine lucrările pe care li le-am încredinţat”.

– „Da, dar tocmai acest lucru nu vor să-l împlinească aşa cum aţi cerut, ziseră cioplitorii şi câţiva „filosofi” păgâni, căci de câte ori ne-aţi vizitat şi aţi cerut să sculpteze chipul zeului Asclepios, ei totdeauna au terminat celelalte lucrări, dar statuia zeului vindecător nu vor s-o facă”.

– „E adevărat acest lucru?”, întrebă împăratul pe cel dinţii dintre ei, pe Claudiu.

– „În toate ne-am arătat ascultători, împărate, afirmă el, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”.

Cercetând toate celelalte lucrări ieşite din mâna celor cinci meşteri şi mirându-se de măiestria cu care au fost lucrate, împăratul nu şi-a pierdut cumpătul şi a trecut cu vederea şi de astă dată neascultarea lor, spunând că nu-i pasă cine va isprăvi-o, dar statuia lui Asclepios, zeul medicinei, trebuie făcută. Şi într-adevăr, ea a fost terminată, dar cei care o executaseră n-au fost cei cinci meşteri, ci unii dintre oamenii „filosofilor” păgâni. Când a venit din nou împăratul şi a văzut isprăvită statuia zeului a crezut că între timp totuşi cei cinci s-au răzgândit şi i-au împlinit dorinţa, dar partida celorlalţi s-a năpustit cu ură asupra lor, pârându-i în cuvinte duşmănoase. Obosit de încurcătura la care s-a ajuns, acesta a încredinţat unui dregător cu numele Lampadie să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Asmuţind mulţimile asupra celor cinci meşteri, care n-au vrut nici să audă de porunca dregătorului de a aduce cinstire şi jertfe zeilor, acesta i-a aruncat în temniţă. Duşmanii lor nu s-au mulţumit numai cu atât. Au urmat bătăi şi răscoale ale partidei păgâne, mai ales după ce în decursul întemniţării însuşi Lampadie a căzut mort „ca lovit de un duh rău”. Când împăratul a înţeles că rudele mortului ameninţau să provoace o răscoală generală, a hotărât să termine cu cei cinci şi astfel, din ordinul lui, au fost închişi de vii în sicrie de plumb şi aruncaţi în apa fluviului Sava. La auzul acestei veşti, moare de supărare şi episcopul Chiril, care fusese şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos din apă sicriele şi a purtat grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor (1).

Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor la data de 9 noiembrie.

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae

1. Textul „pătimirii” se păstrează în Acta Sanctorum, volumul III, pe luna noiembrie, Paris, 1910, p. 705-779. Vezi şi Bibliotheca hagiographica graeca, ed. F. Halkin, vol. II, Bruxelles, 1959, p. 225.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 205-207, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostat.

 

Sculptori creştini „încoronaţi“ cu mucenicia: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat

 

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu – 09 Noiembrie 2009

Ieri, 9 noiembrie, în calendarul ortodox au fost pomeniţi patru sfinţi mucenici romani, cu numele Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Aceştia au pătimit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), în cetatea Sirmium, într-o zonă geografică locuită, în principal, de strămoşii noştri daco-romani şi de traci romanizaţi. Erau meşteri pietrari, iscusiţi sculptori în marmură aflaţi în slujba împăratului, însă au refuzat să se închine idolilor şi au mărturisit că sunt creştini. Pentru aceasta, au fost întemniţaţi şi şi-au găsit mucenicescul sfârşit în valurile râului Sava. Pătimirea lor este relatată în colecţia „Acta Sanctorum“, izvor ce reface rechizitoriul proceselor de judecare a creştinilor şi reproduce chinurile numeroşilor martiri din perioada persecuţiilor.

Domnia lui Diocleţian asupra Imperiului Roman a însemnat, pentru creştinism, una dintre cele mai grele perioade din istorie, cea a persecuţiilor. Acest împărat comandase ridicarea unui palat în cetatea Salonae, astăzi Split, în Croaţia, pe ţărmul Mării Adriatice. Pentru prelucrarea marmurii destinate construcţiei, funcţiona un atelier cu peste şase sute de lucrători, lângă cetatea Sirmium din Panonia Inferioară (astăzi Mitroviţa, în Serbia, lângă Belgrad). Între meşterii din acel atelier, patru sunt amintiţi cu numele: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, iscusiţi lucrători în piatră. În taină, ei erau creştini, botezaţi în numele Sfintei Treimi de episcopul Chiril al Antiohiei, aflat în exil în ţinutul Iliricului. Alături de cei patru lucra un alt meşter, păgân, cu numele Simpliciu, care, urmându-le exemplul, s-a convertit la creştinism, primind botezul de la acelaşi arhiereu.

Refuză să sculpteze idoli

Pentru că obişnuiau să pună început bun oricărei activităţi şi să o încheie cu semnul Sfintei Cruci, cei cinci meşteri creştini au fost văzuţi de colegii lor păgâni, care nu au ezitat să-i denunţe pentru credinţa lor. Dintr-un bloc de marmură adus din Insula Thassos, din Grecia, au primit poruncă să ridice o statuie închinată zeului Asclepios, al medicinei. Când au ajuns la cioplirea chipului statuii, cei patru meşteri creştini şi ucenicul lor au refuzat, mărturisind că sunt creştini şi nu vor primi să ajute la confecţionarea unui idol. După treizeci şi una de zile, statuia a fost dezvelită înaintea împăratului, finisată de alţi sculptori, păgâni. Împăratul a fost mulţumit de lucrarea meşterilor şi, cunoscând că sculptorii cei mai buni din atelier sunt Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, a crezut că este opera lor. Slujitorii păgâni, însă, i-au spus că aceştia sunt creştini şi au refuzat porunca imperială de a ridica statuia zeului vindecător. Auzind acestea, împăratul a însărcinat pe un dregător cu numele Lampadie să încerce să-i convingă să apostazieze, căci cunoştea meşteşugul lor, iar daca vor refuza, să fie pedepsiţi pentru sacrilegiu.

Pătimirea şi încununarea cu mucenicescul sfârşit

Timp de cinci zile, Lampadie i-a adus înaintea templului lui Apollo, cerându-le să jertfească zeului. Pe de o parte, îi ademenea cu diverse dregătorii şi bogăţii promise. De cealaltă, îi ameninţa cu felurite chinuri. Toate, pentru a renunţa la credinţa creştină, însă nimic nu i-a clintit. Au fost întemniţaţi şi biciuiţi. În timp ce erau chinuiţi, Lampadie, aflat în scaunul de judecată, a căzut mort „ca lovit de un duh rău“. Rudele acestuia îi găseau vinovaţi de moartea sa pe cei cinci pătimitori, astfel că împăratul, gândind că va evita o răscoală în cetate, a hotărât să-i sacrifice. A poruncit să fie închişi de vii în sicrie confecţionate din plumb şi aruncaţi în apa râului Sava, un afluent al Dunării. Astfel şi-au găsit mucenicescul sfârşit meşterii creştini Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, alături de Simpliciu, ucenicul lor. Auzind de cumplitul lor sfârşit, episcopul Chiril, părintele lor spiritual, şi el închis în temniţă, şi-a dat duhul, de supărare. Martirologiul aminteşte pe un creştin cu numele Nicodim, care a scos din apă sicriele şi s-a îngrijit de înmormântarea sfinţilor. Calendarul roman din anul 354 îi numără în rândul sfinţilor, având data de prăznuire la 9 noiembrie. Un jurnal de pelerinaj din aceeaşi perioadă, intitulat „Epitome libri de locis sanctorum martyrum“, conţine numele a patru martiri ale căror morminte erau cinstite de creştini: „IV Coronati, id est Claudius, Nicostratus, Simpronianus et Castorius“.

Basilica di Santi Quattro Coronati, Roma

În secolele IV-V a fost ridicată o biserică pe una dintre cele şapte coline ale Romei, restaurată de-a lungul timpului şi cunoscută astăzi sub numele de „Basilica di Santi Quattro Coronati“, adică a celor patru sfinţi „încoronaţi“ cu cununa muceniciei. Papa Miltiade (311-314) a fost cel care a închinat biserica unor sfinţi militari martirizaţi în timpul persecuţiei aceluiaşi împărat Diocleţian. Aceştia au fost decapitaţi pentru refuzul de a jertfi zeului Asclepios, la doi ani după martiriul sfinţilor sculptori pomeniţi astăzi. În jurul anului 850, în timpul papei Leon al IV-lea (847-855), sfintele odoare le-au fost aduse dintr-un cimitir din afara Romei şi depuse spre venerare în acel sfânt lăcaş, alături de moaştele celor cinci martiri din aceeaşi perioadă, sculptori din Panonia Inferioară: Claudiu, Castor, Sempronian, Nicostrat şi Simpliciu. Astfel, biserica închinată sfinţilor încoronaţi din Roma îşi cinsteşte nouă ocrotitori spirituali. În secolul al XVII-lea, pe peretele unei abside au fost pictate şapte fresce ce reproduc pătimirea celor cinci sfinţi sculptori şi alte patru fresce care înfăţişează martiriul sfinţilor militari amintiţi. În Italia, ziua prăznuirii sfinţilor Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat este celebrată, anual, drept sărbătoare a marmurarilor.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sculptori-crestini-incoronati-cu-mucenicia-claudiu-castor-sempronian-si-nicostrat-37403.html