Sinoade mitropolitane reunite la Mănăstirea Râmeţ

Sinoade mitropolitane reunite la Mănăstirea Râmeţ

Sinoade mitropolitane reunite la Mănăstirea Râmeţ

Membrii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi ai Sinodului Mitropoliei Ardealului s-au reunit astăzi, 4 iulie 2011, la Mănăstirea Râmeţ, din judeţul Alba, pentru a dezbate problema dialogului dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Greco–Catolică, potrivit TRINITAS TV. Întâlnirea a fost organizată în contextul invitaţiei făcute anul trecut de Patriarhia Română Bisericii Greco-Catolice, de a relua acest dialog.

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a precizat că „Problemele pe care le-am discutat sunt probleme comune şi de aceea, împlinind hotărârea Sfântului Sinod de a face cel puţin două sinoade reunite în cursul unui an am reuşit să ne exprimăm unitatea de credinţă, unitatea în luarea deciziilor şi mai ales responsabilitatea pe care o avem faţă de Biserica lui Hristos pe care o păstorim”.

„Însuşi faptul că ne-am întâlnit aici la Râmeţ în această vatră de spiritualitate, de credinţă este dătător de curaj, dătător de râvnă în misiunea pe care o avem într-o lume secularizată. Toţi ierarhii ortodocşi au misiunea aceasta sfântă, dar în mod special ierarhii din Transilvania se confruntă cu o anume stare de lucruri şi încearcă să găsească soluţiile potrivite”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a declarat: „Credem că ceea ce am săvârşit astăzi noi aici va fi de folos pentru binecredincioşii noştri creştini şi pentru neamul şi Biserica noastră”.

În cadrul şedinţei s-a discutat şi problema reeditării unei cărţi-document care prezintă istoricul dialogului dintre cele două culte.

„S-a hotărât reeditarea cărţii intitulată ‘Relaţiile actuale dintre ortodocşi şi greco-catolici’ în editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Clujului care se constituie totodată un suport istoric şi juridic asupra situaţiei diferendului patrimonial existent între ortodocşi şi greco-catolici astăzi. Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără asumarea corectă a istoriei celor două confesiuni şi a diferendului patrimonial care există de aceea s-a considerat oportună şi ca o primă piatră în construirea acestui dialog reeditarea acestei cărţi tocmai datorită faptului că se doreşte şi sublinierea că cele două biserici nu împart doar un diferend patrimonial, ci şi o istorie comună care coboară până în anul 1700”, a precizat Pr. Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Printre problemele dezbătute la Mănăstirea Râmeţ s-au mai aflat şi rânduiala primirii în Biserica Ortodoxă a eterodocşilor, dar şi canonizarea unor noi sfinţi români.

Source:basilica.ro