Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil (13 iulie)

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

(13 iulie)

În această zi se prăznuiesc toate arătările şi minunile săvârşite de Sfântul Arhanghel Gavriil de-a lungul istoriei.

Se crede că această prăznuire şi-a luat început în Sfântul Munte Athos în veacul al IX-lea, în urma arătării Arhanghelului Gavriil într-o chilie din Kareia, unde a scris cu degetul său pe o tablă de piatră cântarea închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Cuvine-se cu adevărat”.

Pomenirea Arhanghelului Gavriil se mai săvârşeşte şi la 26 martie şi 8 noiembrie.

Arătarea Arhanghelului Gavriil în chilia din Kareia

+ * + * +

Ca un cer cu stele împodobit te arăţi cu dumnezeieşti străluciri şi ca un voievod în mâini ţii sceptrul prea luminat şi străbaţi tot pământul, voia Stăpânului totdeauna făcând şi din nevoi pe cei credincioşi scoţând. (din Canonul Arhanghelului ce se citeşte la Utrenie)

Unde umbreşte darul tău, arhanghele, de acolo se goneşte puterea diavolului, că nu poate să vadă lumina ta luceafărul cel ce a căzut. Pentru aceasta, te rugăm: săgeţile lui cele purtătoare de foc, pornite asupra noastră, stinge-le cu mijlocirea ta, mântuindu-ne pe noi de smintelile lui, vrednicule de laudă, Gavriile arhanghele. (dintre Laudele ce se cântă la Utrenie)

Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil (clic aici)

Sursa: aici

Un comentariu la „Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil (13 iulie)

  1. Mihail si Zoe

    „O, Sfinte Arhanghele al lui Dumnezeu, Gavriil! Cel ce pururea stai inaintea Tronului Ceresc Preainalt, de bucurie aducator si osardic ajutator al mantuirii noastre, primeste cu ingaduinta de la noi, nevrednicii, aceasta cantare de lauda ce o aducem tie! Rugaciunile noastre le indrepteaza si le inalta ca pe o tamaie bine mirositoare la altarul ceresc ! Lumineaza cugetele noastre cu lumina dreptmaritoarei credinte, aprinde inimile noastre cu dragostea pentru Hristos Mantuitorul nostru si intoarce si intareste doririle noastre pe calea cea mantuitoare a poruncilor evanghelice. Ca in veacul acesta cu pace si evlavie sa vietuim spre slava lui Dumnezeu, iar in cel viitor sa nu fim lipsiti de Imparatia Cerurilor, pe care sa ne invrednicim a o dobandi cu harul lui Hristos, Dumnezeul nostru, prin mijlocirea Preacuratei Maicii Sale si prin rugaciunile tale mult-ajutatoare, ca sa preamarim alaturi de tine si de celelalte Puteri Ceresti Netrupesti si de toti Sfintii pe Dumnezeu, cel Unul in Treime slavit : Tatal si Fiul si Sfantul Duh acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin ! ” (Rugaciunea a II-a din
    volumul „Pazeste-ti casa de rau” de Evghenie Goncearov, Editura Egumenita, Galati, 2011, pag.120-121)

Comentariile sunt închise.