STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE PURTAREA ÎN BISERICĂ

STAREŢII DE LA OPTINA

DESPRE PURTAREA ÎN BISERICĂ


Nu uita să te rogi.Ţine minte zicala rusească: ,,fără Dumnezeu nici să nu treci pragul’’. Rosteşte tot timpul rugăciunea lui Iisus. Şi în biserică stai în picioare sau stai jos tăcând, iar de nu vei asculta, nu-ţi voi mai scrie niciodată niciun cuvinţel. Deloc nu îmi plac profanatorii, cei care nu cinstesc Sfânta Biserică. Căci pentru aceşti profanatori nebuni nu există nicio scuză: dacă mănâncă sau beau prea mult undeva, aici natura cere, sau dacă dorm, dar, dacă vorbesc sau râd în biserică, cine îi trage de limbă? Repet, să ai evlavie faţă de Sfânta Biserică, Mama noastră, a tuturor, (Cuviosul Anatolie,7, p.276)

Când stai în biserică, trebuie să asculţi cu atenţie cântarea şi citirea bisericească şi, cine poate, nu trebuie să lase în acest timp nici rugăciunea lui Iisus, mai ales când nu se aude bine sau clar ceea ce se citeşte în biserică. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p.83)

Faptul că vorbeşti când stai la slujbele bisericeşti sau îţi roteşti privirile în toate părţile, nu numai că este necuviincios, dar Îl şi mânii pe Domnul prin neatenţie şi cutezanţă. Dacă nu putem cu sufletul, cel puţin cu trupul să ne purtăm cuviincios în chip văzut. Buna cuviinţă trupească, văzută, ne poate duce la buna rânduială a gândurilor lăuntrice. Aşa cum Domnul a creat mai întâi din pământ trupul omului, iar apoi a suflat în el suflet nemuritor, aşa şi purtarea exterioară şi buna cuviinţă văzută preced bunăstarea sufletească şi încep cu paza ochilor şi a urechilor şi, mai ales, cu înfrânarea limbii, deoarece Domnul în Evanghelie zice: Din cuvintele tale te voi judeca (Luca 19,22), adică pentru ceea ce deseori spunem din neatenţie, pentru aceea vom fi judecaţi cel mai mult şi mai întâi de toate. A vorbi multe este foarte uşor şi comod, dar a face pocăinţă pentru cele vorbite este foarte greu. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea I, p.28-29)

SURSA: Filocalia de la Optina, vol. II.

Un comentariu la „STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE PURTAREA ÎN BISERICĂ

  1. yousef59

    Ce se intampla cu cei care traiesc pe alte meleaguri ,unde biserica ortodoxa este la multi km distanta si nu se pot duce mereu?Totusi se roaga in sufletul lor…

Comentariile sunt închise.