STAREŢUL MACARIE DE LA OPTINA: „DESPRE CĂDERI”

STAREŢUL MACARIE DE LA OPTINA:

„DESPRE CĂDERI”



Vrăjmaşul n-ar izbuti nimic dacă mândria nu ar anticipa căderile tale…După căderi, există un singur remediu: smerenia, conştiinţa propriei tale neputinţe şi cererea iertării cu învinuirea de sine.

Căderile noastre în mânie şi celelalte lucrări ale patimilor ne arată mândria duhovnicească avută înainte şi ne smeresc fără să vrem; să ne străduim să distrugem această rădăcină şi astfel ramurile vor cădea de la sine.

Pentru greşelile tale să faci pocăinţă tot timpul şi să-L rogi pe Dumnezeu să-ţi dea ajutor; de aceea şi cădem, pentru că nu avem smerenie, căci, după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul, unde a a vut loc căderea, acolo a existat mai întâi mândria. Şi trebuie să înţelegem căderile de orice fel: prin gânduri, cuvinte, nepăsare şi lene.

Trebuie să trecem prin multe încercări ca să ajungem să cunoaştem neputinţa noastră cu adevărat şi să ne smerim, iar acest lucru nu se dobândeşte imediat, ci de-a lungul timpului. Căderile nostre ţin în frâu îngâmfarea noastră şi ne smeresc fără să vrem. Iar înaintea lui Dumnezeu mai bun este un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte…

Vrăjmaşii noştri sunt tot timpul treji, vioi, fără somn, fără trup, vicleni, răi, mândri, de aceea  mai mult decât orice trebuie să ne păzim de atacurile lor şi să ne închidem în cetatea smereniei, în care nu pot intra niciun fur şi niciun vrăjmaş, dar deocamdată suntem încă departe de dragoste şi smerenie, de aceea este necesară frica de Dumnezeu, căci frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi (Pilde 15,33), dar uneori sunt necesare şi încercările, îngăduite de Dumnezeu spre cunoaşterea neputinţei noastre, din pricina îngâmfării tainice, pe care nici noi nu o putem percepe, şi tocmai prin căderi cunoaştem că mai înainte am avut mândrie…

Să mai ştiţi că încercările ţin în frâu iubirea noastră de sine şi ne arată sărăcia şi slăbănogirea noastră, numai să nu vă tulburaţi din pricina lor şi să nu vă pierdeţi pacea sufletească, ci să purcedeţi la lucrarea pocăinţei şi a virtuţii. Vrăjmaşul se bucură de tulburarea voastră şi, aducându-vă deznădejdea, vă abate de la virtuţi. Nu-l lăsaţi să se bucure de voi, ci amintiţi-vă cuvintele Sfântului Isaac Sirul: ,,Cuvântul proorocului să-l ai înainte chiar până la ieşirea ta din trup: Nu te bucura de mine, vrăjmaşa mea, căci dacă eu cad, mă scol, iar când stau în întuneric, Domnul este lumina mea (Vezi Miheia 7,8).

Şi să nu lăsaţi sufletul să fie biruit (prin căderea în deznădejde) cât timp are suflare în el, nici chiar în însăşi biruirea lui, măcar că în fiecare zi s-ar sfărâma luntriile lui’’…

Îţi spun că şi astăzi mai există şarpele, Eva şi Adam, şi pomul, şi tot timpul suntem supuşi ispitei şi înşelării; simţirea-este şarpele, care ademeneşte, Eva- este voinţa noastră, raţiunea-este Adam; simţirea ne ademeneşte, voinţa consimte şi raţiunea, ascultând de voinţă, cade. Astfel şi noi gustăm zilnic din fructul oprit, fiind biruiţi de diferite patimi. Să stăm, aşadar, de pază, lucrând şi ferindu-ne, observând patimile noastre, luptând împotriva lor, iar în neputinţă smerindu-ne, căci de aceea ne şi biruie ele, pentru că în locul smereniei avem trufie.

Cel ce cade şi se ridică, cel ce se căieşte şi se smereşte este mai bun decât cel ce nu cade şi nu se căieşte,  şi nu se smereşte; din lupte învăţăm arta războiului.

Citind despre căderea lui Iacov, ai început să te temi pentru tine, însă cine se teme de păcate, acela se izbăveşte de ele; este mult mai primejdios să nu te temi. Căderea lui Iacov, deşi a fost mare, totuşi ea a avut loc fără ca el să fi avut patimă, a fost ca un atac tâlhăresc, însă, când cineva este atras în mod treptat şi ajunge până la patimă, adică până la ataşament – să ferească Dumnezeu!- atunci inima intră în robia vrăjmaşului şi nu se gândeşte prea curând la renunţare şi pocăinţă.

SURSA: „FILOCALIA DE LA OPTINA”, VOL. II.

2 comentarii la „STAREŢUL MACARIE DE LA OPTINA: „DESPRE CĂDERI”

  1. Pingback: 7 septembrie: CUVIOSUL MACARIE DE LA OPTINA « PELERIN ORTODOX

Comentariile sunt închise.