1. Autonomia şi modul ei de proclamare

A V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, lucrând la textul adoptat şi aprobat de către Comisia Interortodoxă Pregătitoare la Chambésy, între 9-17 decembrie 2009, „Autonomia şi modul ei de proclamare”, a examinat dimensiunile eclesiologice, canonice şi pastorale ale instituţiei Autonomiei şi au căutat o formulă unanimă a consensului panortodox cu privire la această chestiune.

Chestiunile examinate de către cea de a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, care decurg din această temă elaborată de Comisia Interortodoxă Pregătitoare mai sus menţionată, se referă la:

1. noţiunea, conţinutul şi diferitele modele ale instituţiei Autonomiei;

2. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locala, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii autocefale, din care provine;

3. competenţa exclusivă a Bisericii autocefale de a începe şi duce la bun sfârșit procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică; Bisericile autonome nu se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;

4. consecinţele acestui act eclesial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica autocefală, de care aceasta a aparţinut, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale;

I. Instituţia Autonomiei exprimă de o manieră canonică statutul de independenţă relativă sau parţială a unei părţi eclesiale precise în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii autocefale faţă de care ea are relaţia sa canonică.

a) Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclesială, s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii autonome cu Biserica autocefală de care aceasta a aparţinut.

b) Alegerea întâistătătorului Bisericii autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii autocefale, al cărei întâistătător este pomenit de către întâistătătorul Bisericii autonome faţă de care acesta se raportează în mod canonic.

c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de aplicare în practica eclesială, ce sunt determinate prin mărimea dependenţei Bisericii autonome faţă de Biserica autocefală.

d) În anumite cazuri gradul de dependenţă al Bisericii autonome se manifestă de asemenea prin participarea întâistătătorului ei la sinodul Bisericii autocefale.

II. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă. Astfel:

1. Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti şi pastorale solicitate, depune în acest sens cererea sa la Biserica de care depinde, explicând motivele importante care stau la baza cererii sale;

2. La primirea cererii, Biserica autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În caz de decizie pozitivă, ea promulgă Tomosul respectiv, care fixează limitele geografice şi relaţiile Bisericii autonome cu Biserica autocefală de care a depins, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească.

3. Întâistătătorul Bisericii autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice, precum şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii autonome.

4. În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii autocefale de la care a primit autonomia.

5. Fiecare Biserică autocefală nu poate să acorde statutul de autonomie decât în limitele circumscripţiei sale teritoriale canonice. În domeniul Diasporei ortodoxe, Biserici autonome nu sunt create decât după un consens panortodox obţinut de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

6. În cazul acordării statutului de autonomie la aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei atât de către o parte, cât şi de alta, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să găsească soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

III. Consecinţele pentru Biserica autonomă şi relaţiile sale cu Biserica autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele:

1. Întâistătătorul Bisericii autonome nu pomeneşte decât numele întâistătătorului Bisericii autocefale.

2. Numele întâistătătorului Bisericii autonome nu este înscris în diptice.

3. Biserica autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica autocefală.

4. Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi şi instalaţi prin organismele sale bisericeşti competente. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii autonome în acest sens, aceasta este ajutată de către Biserica autocefală la care ea se raportează.

Chambésy, 15 octombrie 2015

Semnează:

IPS Mitropolit Ioan de Pergam, preşedinte

IPS Mitropolit Serghie de Buna-Speranţă

IPS Mitropolit Damaschin

IPS Mitropolit Eusichios de Capitolias

IPS Mitropolit Hilarion de Volokolamsk

IPS Mitropolit Amfilohie de Muntenegru

IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei

IPS Mitropolit Ioan de Varna

IPS Mitropolit Gherasim de Zukdidi şi Tsaissi

IPS Mitropolit Gheorghe de Paphos

IPS Mitropolit Hrisostom de Persisterion

PS Episcop Gheorghe de Siemiatitse

IPS Mitropolit Ioan de Koritsa

IPS Mitropolit George de Michalovce.

IPS Mitropolit Ieremia al Elveţiei, Secretarul pentru pregătirea Sfântului şi Marele Sinod.

***

Diaspora ortodoxă

Cea de a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală a fost convocată de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu acceptul Preafericirilor lor întâistătătorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, exprimat în timpul Sfintei Sinaxe întrunită la Phanar, în octombrie 2008. Cea de a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală s-a reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, între 6-13 iunie 2009, sub preşedinţia Înaltpreasfinţiei Sale Mitropolitul Ioan de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice.

 Această Conferinţă, la care au fost invitate şi reprezentate toate Bisericile Ortodoxe autocefale, a studiat problema organizării canonice a Diasporei Ortodoxe. Conform articolului 16 al Regulamentului Conferinţelor Panortodoxe Presinodale, Conferinţa a discutat documentele relevante prezentate, în anii 1990 şi 1993, de Comisia Interortodoxă Pregătitoare, care le-a amendat şi aprobat după cum urmează:

1. a) Se afirmă că este dorinţa comună a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe ca problema Diasporei Ortodoxe să fie rezolvată cât mai curând posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu eclesiologia ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe.

b) De asemenea, se afirmă că în faza actuală nu este posibil, din motive istorice şi pastorale, să se treacă imediat la ordinea strict canonică a Bisericii în această problemă, adică existenţa unui singur episcop în acelaşi loc. Din acest motiv, Conferinţa a decis să propună crearea unei situaţii temporare care să pregătească terenul pentru o soluţie strict canonică a problemei, bazată pe principiile şi liniile directoare prezentate mai jos. Inevitabil, această pregătire nu va fi extinsă dincolo de convocarea viitorului Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, astfel încât acesta (Sinodul) să poată adopta o soluţionare canonică a problemei.

2. a. Această Conferinţă propune ca, pe perioada de tranziţie în care se va pregăti soluţionarea canonică a problemei, „Adunările episcopale” ale tuturor episcopilor recunoscuţi canonic din fiecare regiune să fie create (sau întemeiate) în fiecare dintre regiunile menţionate mai jos. Episcopii vor continua să aparţină aceloraşi jurisdicţii canonice ca astăzi.

b. Aceste Adunări vor fi alcătuite din toţi episcopii din fiecare regiune aflaţi în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe şi vor fi prezidate de cel dintâi dintre ierarhii Bisericii Constantinopolului iar, în absenţa acestora, în conformitate cu ordinea dipticelor. Aceste Adunări vor avea un Comitet Executiv alcătuit din cei dintâi ierarhi ai diferitelor jurisdicţii existente în regiune.

c. Activitatea şi responsabilitatea acestor Adunări Episcopale se va concentra pe manifestarea unităţii Ortodoxiei, pe dezvoltarea acţiunii comune a tuturor ortodocşilor din fiecare regiune, care să se adreseze nevoilor pastorale ale ortodocşilor care trăiesc în acea regiune, pe o reprezentare comună a tuturor ortodocşilor în raport cu alte credinţe religioase şi cu societatea din regiune în ansamblul ei, pe cultivarea cunoaşterii teologice şi a educaţiei bisericeşti, etc. Deciziile asupra acestor subiecte vor fi luate prin consensul Bisericilor reprezentate în acea Adunare.

3. Regiunile în care se vor crea Adunări Episcopale într-o primă fază vor fi următoarele:

i. America de Nord şi America Centrală

ii. America de Sud

iii. Australia, Noua Zeelandă şi Oceania

iv. Marea Britanie şi Irlanda

v. Franţa

vi. Belgia, Olanda şi Luxemburg

vii. Austria

viii. Italia şi Malta

ix. Elveţia şi Liechtenstein

x. Germania

xi. Ţările Scandinave (cu excepţia Finlandei)

xii. Spania şi Portugalia

Episcopii din Diaspora, care trăiesc în Diaspora şi care au în grijă pastorală parohii în mai multe regiuni, vor fi membri ai Adunărilor Episcopale din acele regiuni.

4. Aceste Adunări formate prin decizia prezentei Conferinţe au responsabilitatea de a completa regulamentul funcţionării lor cu precizările aprobate de Conferinţă şi să aplice aceste regulamente cât mai curând posibil şi, desigur, înainte de convocarea Sfântului şi Marelui Sinod.

5. Adunările Episcopale nu le anulează episcopilor membri competenţele lor administrative şi caracterul canonic şi nici nu le restricţionează drepturile în Diaspora. Adunările Episcopale au ca scop formularea unei poziţii comune ale Bisericii Ortodoxe asupra diferitelor probleme. În nici un caz Episcopii membri nu sunt opriţi să rămână în continuare răspunzători faţă de propriile lor Biserici şi de a exprima opiniile propriilor lor Biserici în lumea din afară.

6. Preşedinţii Adunărilor Episcopale convoacă şi prezidează toate întrunirile comune ale Episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative, etc.). În ceea ce priveşte problemele de interes mai general ce necesită o abordare panortodoxă, cu aprobarea Adunării Episcopilor, preşedintele Adunării le va transmite Patriarhului Ecumenic pentru acţiuni panortodoxe ulterioare.

7. Bisericile Ortodoxe sunt obligate să nu promoveze acţiuni care ar putea împiedica procesul prezentat mai sus pentru o rezolvare canonică a problemei Diasporei şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale şi restabilirea ordinii canonice normale în Diaspora.

Regulamentul de funcţionare a Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă

Articolul 1

1. Toţi episcopii ortodocşi din fiecare regiune, din regiunile definite de cea de a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, aflate în comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, formează Adunarea Episcopală.

2. Episcopii ortodocşi care nu au rezidenţă în Regiune, dar care au slujire pastorală în parohiile din regiune, sunt, de asemenea, membri ai Adunării Episcopale.

3. Episcopii pensionari şi episcopii vizitatori în Regiune, în măsura în care întrunesc cerinţele paragrafului (1), pot fi invitaţi să participe la Adunare, dar fără drept de vot.

Articolul 2

Scopul Adunării Episcopale este să manifeste unitatea Bisericii Ortodoxe, să promoveze cooperarea între Biserici din toate aspectele slujirii pastorale şi să menţină, să păstreze şi să dezvolte interesele comunităţilor dependente de episcopii ortodocşi canonici din Regiune.

Articolul 3

Adunarea Episcopală va avea un Comitet Executiv alcătuit din primii episcopi ai fiecărei Biserici canonice din Regiune.

Articolul 4

1. Adunarea Episcopală şi Comitetul său Executiv vor avea un preşedinte, unul sau doi vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, precum şi oricare altă funcţie de responsabilitate pe care o poate desemna Adunarea.

2. Preşedintele este ex officio primul dintre episcopii Patriarhiei Ecumenice şi, în absenţa acestuia, cei conform dipticelor. Preşedintele Adunării Episcopale convoacă întrunirile, conduce activitatea acesteia şi prezidează la concelebrări. În ceea ce priveşte problemele discutate în timpul întrunirii Adunării Episcopale asupra cărora s-a ajuns la o decizie unanimă, preşedintele (sau un alt membru al Adunării Episcopale desemnat de acesta) prezintă Statului, societăţii şi altor organizaţii religioase poziţia comună a Bisericii Ortodoxe din regiune.

3. Vicepreşedintele sau vicepreşedinţii sunt numiţi ex officio dintre episcopii membri ai Adunărilor, din rândul Bisericilor ce urmează în ordinea dipticelor Bisericilor Ortodoxe. Secretarul, trezorierul şi cei cu alte funcţii de responsabilitate sunt aleşi de Adunare şi pot să nu facă parte din rândul episcopilor.

Articolul 5

Competenţele Adunării Episcopale sunt următoarele:

1. să vegheze şi să contribuie la unitatea Bisericii Ortodoxe din regiune în ce priveşte obligaţiile sale teologice, eclesiologice, canonice, spirituale, filantropice, educaţionale şi misionare.

2. coordonarea şi conducerea activităţilor de interes comun în domeniile îngrijirii pastorale, al catehezei, al vieţii liturgice, al publicaţiilor religioase, al mass-media, al educaţiei religioase, etc.

3. relaţiile cu alte biserici creştine şi cu alte religii.

4. tot ceea ce ţine de obligaţiile Bisericii Ortodoxe în relaţiile sale cu societatea şi puterea politică.

5. pregătirea unui plan de organizare a ortodocşilor din Regiune pe o bază canonică.

6. Definirea ariei acestor competenţe nu trebuie să interfereze în nici un caz cu responsabilitatea fiecărui episcop faţă de jurisdicţia sa eparhială sau să restricţioneze drepturile Bisericii sale, inclusiv în privinţa relaţiilor sale cu organismele internaţionale, guvernele, societatea civilă, mass-media, celelalte confesiuni, cu alte organisme naţionale şi interconfesionale, precum şi cu alte religii.

În privinţa problemelor lingvistice, educaţionale şi pastorale ale unei anumite Biserici, Adunarea Episcopală poate coopera, de asemenea, cu autoritatea eclesiastică a Bisericii respective, astfel încât diversitatea tradiţiilor naţionale să poată asigura unitatea Ortodoxiei în comuniunea de credinţă şi în legătura dragostei.

Articolul 6

1. Adunarea Episcopală primeşte şi înregistrează alegerea episcopilor din Regiune, precum şi relaţia lor cu preasfintele Biserici Ortodoxe autocefale.

2. Ea examinează şi determină statutul canonic al comunităţilor locale din regiune care nu au legătură cu preasfintele Biserici Ortodox autocefale.

3. Ea trebuie să înregistreze orice decizie legată de clerici, pronunţată de episcopii lor, pentru ca această decizie să fie aplicată în cadrul tuturor Bisericilor Ortodoxe din Regiune.

Articolul 7

1. Adunarea Episcopală se întruneşte cel puţin o dată pe an, la invitaţia preşedintelui. Ea se poate întruni, de asemenea, ori de câte ori Comitetul Executiv consideră necesar, sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii Adunării.

2. Comitetul Executiv se întruneşte o dată la trei luni şi de câte ori este necesar, la invitaţia preşedintelui sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii săi.

3. În absenţa unor circumstanţe excepţionale, invitaţiile la Adunare trebuie trimise cu două luni înainte, iar pentru Comitetul Executiv, cu o săptămână înainte. Ele trebuie însoţite de ordinea de zi şi de documentele legate de aceasta.

4. Ordinea de zi trebuie aprobată la prima sesiune a Adunării şi nu poate fi modificată decât printr-o hotărâre luată de majoritatea absolută a membrilor prezenţi.

Articolul 8

Cvorumul necesar pentru Comitetul Executiv este de două treimi, iar pentru Adunare, majoritatea absolută a membrilor, inclusiv preşedintele.

Articolul 9

Lucrările Adunării Episcopale sunt coordonate în conformitate cu principiile tradiţiei sinodale ortodoxe sub conducerea preşedintelui, care are responsabilitatea de a supraveghea implementarea deciziilor acesteia.

Articolul 10

1. Deciziile Adunării Episcopale sunt luate prin unanimitate.

2. Problemele de interes mai general, care necesită, cu aprobarea Adunării Episcopilor, o abordare panortodoxă, sunt transmise Patriarhului Ecumenic de către preşedintele Adunării, pentru acţiune conform practicii panortodoxe în vigoare.

Articolul 11

1. Prin decizia Adunării Episcopale, membrii acesteia se pot constitui în Comisii pentru probleme liturgice, pastorale, financiare, educaţionale, ecumenice, etc., prezidate de unul dintre episcopii membri ai Adunării.

2. Membrii acestor Comisii, clerici sau laici, sunt numiţi de către Comitetul Executiv. În plus, consilieri şi experţi pot fi invitaţi să participe la Adunare sau la Comitetul Executiv, fără drept de vot.

Articolul 12

1. Adunarea Episcopală poate stabili propriul său Regulament intern pentru a completa şi amenda prevederile de mai sus, în conformitate cu nevoile Regiunii şi cu respectarea dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe.

2. Toate problemele juridice şi financiare legate de funcţionarea Adunării sunt decise în contextul legilor civile ale ţărilor din Regiunea în care membrii Adunării îşi exercită jurisdicţia.

Articolul 13

Formarea unei noi Adunări Episcopale, divizarea sau desfiinţarea unei Adunări Episcopale existente sau contopirea a două sau mai multe dintre aceste Adunări sunt hotărâte numai prin decizia Sinaxei întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la cererea unei Biserici sau a preşedintelui unei Adunări Episcopale adresată Patriarhului Ecumenic.

Sursa: teologiepentruazi.ro