ŢI-E FRICĂ DE CRUCE? RĂSTIGNEŞTE-ŢI EGOISMUL!

Ți-e frică de cruce? Răstignește-ți egoismul!

Claudiu (Ortodoxia Tinerilor)

 

Mi-e frică să sufăr. Mi-e frică și de cea mai mică durere. Mie, frigul mi se pare cea mai înspăimântătoarea durere fizică, altora durerea de măsea. Pentru alții singurătatea poate fi simțită adesea ca o durere de ordin fizic. Oricum ar fi, suferința nu este pe placul nostru.

Știm că pentru a ajunge la Înviere trebuie să trecem prin povara Crucii, așa cum a făcut și Hristos Domnul.

Dar oare este obligatoriu ca toți să suferim? Sau unii se pot erija? Există oare o cale spre mântuire fără suferință?

Părintele Serafim Rose spunea:

„Noi, cei ce ne numim creștini, nu trebuie să așteptam nimic altceva decât să fim răstigniți. Căci a fi creștin înseamnă a te răstigni, în aceste vremuri si în oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia data. (…) Și trebuie să fim răstigniți la vedere, în ochii lumii, căci împărăția lui Hristos nu este din această lume, și lumea nu o poate primi, și nu o poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa.”

Ce-o fi însemnând această răstignire pentru noi cei de astăzi?

Sfinții Părinți spun că suferința vine din lipsa plăcerii. Suferim pentru că vrem să trăim o stare continuă de gustare a plăcerii, și când acest fenomen este întrerupt, din diferite motive, apare durerea, sau întristarea după momentele în care eram obișnuiți cu gustarea plăcerii.

Deși sunt foarte mândru și egoist încerc uneori, cu ajutorul lui Dumnezeu, în relațiile cu cei din jur să-mi dau mai puțină importanță mie însumi și mai multă celorlalți. Dacă am de împărțit ceva, dau celorlalți partea mai mare și mie pe cea mai mică. Dacă din princina condițiilor, unele persoane dintr-un grup trebuie să suporte anumite inconveniente și altele nu, atunci mă plasez în grupul cu inconveniente. Dacă sunt refuzat, jignit, sau dat la o parte, accept acest lucru cu calm și mă retrag fără să reacționez. Dacă sunt nedreptățit de șefi, persoane cu rang mai înalt, atunci plec capul și mă retrag, fără să fac tam-tam. Încerc întotdeauna să nu deranjez prin dorințele mele și nici să mă impun, chiar dacă autoritatea mi-ar permite acest lucru (ca tată, soț, client, beneficiar, cetățean, etc.)

Această atitudine, pe care am învățat-o din Evanghelie, m-a ajutat de multe ori să scăp de suferință, pentru că din punct de vedere moral m-am plasat pe o poziție pe care știam că o să sufăr și mă pregăteam pentru asta. Eram împăcat cu ideea și parcă de fiecare dată prindeam curaj să rezist, și ceream ajutor lui Dumnezeu. Plasându-mă pe o poziție care nu incomoda pe ceilalți, ba dimpotrivă, îi favoriza, nu aveam concurență, nu îmi era frică de o suferință ulterioară, ci acceptam direct suferința maximă pe care o puteam obține în acea postură în grup. Acest lucru îmi dădea liniște și scăpam de frica aceea: „dacă o să fiu eu cel care…”. Scăpam de amenințarea cuțitului la gât și eram mai liniștit.

Din punct de vedere psihologic aș putea spune că aceste gen de comportament te ajută să te plasezi pe poziția în care vei obține minimul de plăcere cu minimul de frustrări… prin urmare și un minim de suferință, dacă ne gândim că suferința este defapt durerea care provine din neîmplinirea dorințelor (nevoilor).

Dacă te auto-propui primul, pentru a avea cele mai mari beneficii într-un grup, atunci te plasezi pe poziția în care vei obține maximul de plăcere dar și cu maximul de frustrări, frustrări provenite din teama că cei din jur nu-ți vor confirma poziția și vei ajunge până la urmă să beneficiezi de mai puțin sau chiar deloc.

Dacă suntem puțin atenți la ce se întâmplă în lumea noastră vom observa că acolo unde este ciolanul acolo sunt și câinii. Unde sunt beneficii și o vacă de muls acolo e mare concurență. Unde se fac bani repede și beneficiile vin pe termen scurt, acolo trag majoritate oamenilor. Unde-i chin, suferință, muncă, trudă, stres, beneficii pe termen lung, acolo vin puțini sau deloc. Un părinte din Muntele Athos întrebat dacă are liniște și dacă se poate ruga el a răspuns ceva de genul: „În sărăcie nu te deranjează nimeni”. Dacă n-ai nimic valoros care să-i atragă pe ceilalți, atunci nu vei fi deranjat și nici luat la ochi.

Dacă vrei prin atitudinea ta bani, funcții înalte, câștiguri politice, dacă ai influențe asupra maselor de oameni, sau poți în vreun anumit fel aduce beneficii altora, atunci cu siguranță vei avea concurență și vor vrea și alții o felie din tortul tău. Poziționându-te astfel poți lesne să ajungi la suferință, neobținând ceea ce ți-a propus.

În general lumea caută cele materiale și aici se dă toată bătălia, și e normal că din această „luptă” cei implicați să iasă răniți și suferind.

Cu cât acorzi mai puțină importanță celor materiale și mai multă celor duhovnicești cu atât vei fi mai puțin interesant pentru lume, și vei ieși mai puțin rănit din această luptă.

În concluzie, am putea spune că suferim doar pentru că dăm în gât după cele lumești, strofocându-ne așa de mult să le obținem.

Astfel Crucea pe care trebuie s-o purtăm toți pentru a ajunge la Înviere nu este altceva decât lepădarea de cele materiale, sau încercarea continuă de a obține bucurie din cele duhovnicești, din relația cu Dumnezeu și oamenii.

Presupunând că există o cale spre mântuire cu minim de suferință, acea cale este chiar viața trăită fără a pune preț pe cele materiale, dar raportându-ne mereu la poruncile Mântuitorului Hristos.

Dacă vrem să ne mântuim fără suferință, atunci să ne lăsăm pe noi la urmă și să-i punem pe ceilalți întâi. Să slujim tuturor și abia la urmă nouă!

De aceea am spus că dacă ne este frică de Cruce, să ne răstignim egoismul!

Putem fugi de suferință, transformând Crucea lui Hristos în renunțare la toate cele ale lumii!

În Tradiția Bisericii Ortodoxe Crucea este de fapt asceză, dezpătimire, luptă pentru a lepăda păcatul – ca singur responsabil pentru suferință. Păcatul ne face egoiști și ne poziționează pe postura psihologică în care să așteptăm maximul de plăcere.

Smerenia dimpotrivă, ne poziționează în postura omului care nu vrea nimic, mulțumit mereu cu toate, care nu vrea să deranjeze pe nimeni, și care are o problemă doar cu el însuși și niciodată cu ceilalți, dispus oricând să suporte condiții de trai mai grele, sau o lipsă a plăcerilor.

(Claudiu)