PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA ORTODOXIEI (Duminica I din Post): SUB POMUL ORTODOXIEI

D Ortodoxiei1

ORNAM1

PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA ORTODOXIEI

Duminica I din Post (Ioan 1, 44-52) 

SUB POMUL ORTODOXIEI

„Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 51)

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus.

Dacă am fi putut, iubiţii mei, să înţelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noştri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ţinut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluieşte”, şi am fi mulţumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă ţară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuieşte a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinţi ortodocşi. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?…” (Psalmul 76, 14).

Ortodoxia! Câte teme deschide astăzi! Câte cărţi sfinte deschide astăzi! Câte minuni are să istorisească ziua de astăzi! Ce să spunem? Să istorisim ce este această credinţă a noastră? Să prezentăm biruinţele şi triumfurile de peste veacuri? Să înălţăm cinstitele steaguri ale Ortodoxiei, care sunt vopsite cu sângiuri? Să povestim istoria acestei zile sfinte şi să arătăm cum vreme de o sută de ani satana şi slujitorii lui au încercat să dărâme această sfântă Biserică a noastră, dar nu au putut, şi că în cele din urmă au fost nevoiţi să-şi mărturisească înfrângerea? Sau să spunem despre acei eroi ai credinţei noastre, patriarhii, împăraţii, împărătesele, monahii, egumenii, poporul anonim, care până la moarte s-au luptat pentru credinţa noastră ortodoxă? Ar trebui, fraţii mei, să avem mult timp. Ar trebui ca şi eu să am putere duhovnicească. Ar trebui să fiu un Hrisostom (un Gură-de-Aur) sau un Vasilie sau un înger zburător. Ar trebui ca şi voi să aveţi o mare voinţă, pentru a putea să istorisim măreţiile zilei de astăzi. Dar pentru că toate acestea nu există, vă voi ruga să acordaţi puţină atenţie la câteva detalii ale Evangheliei pe care am auzit-o astăzi. Ajunge şi un singur detaliu al Evangheliei ca să ne folosim duhovniceşte în această sfântă zi a creştinătăţii. Care detaliu?

***

Hristos ne constituie în micul lui stat, pentru a predica cea mai mare revoluţie din lume. Şi cheamă pe unul din ucenicii Lui. Acest unul nu a fost Platon, nu a fost Aristotel, nu a fost unul din bărbaţii mari ai lumii antice, nu a fost om de ştiinţă, nu a fost înţelept, nu a fost bogat. Dar ce a fost? Un sărăcuţ. Era un pescar necunoscut, care-şi arunca mrejele în lac, ca să se întreţină pe el şi familia lui. Numele lui era Filip. Îl cheamă Domnul. Pentru că Hristos este magnetul, care atrage orice suflet nobil. Şi Filip a fost sedus imediat de dumnezeiasca faţă a Hristosului nostru. A rămas alături de el. Asculta dumnezeieştile Lui cuvinte. Vedea faţa Lui care strălucea mai mult decât soarele. Şi-a spus în sine: Am aflat izvorul, L-am aflat pe Dumnezeu!

De atunci, Filip nu s-a liniştit. Aripi la picioarele lui, să alerge în stânga, în dreapta şi să răspândească această mare descoperire, că a aflat izvorul adevărului. Şi mai întâi de toate îl cheamă pe prietenul său duhovnicesc, pe Natanael, zicându-i: „Vino şi vezi” (Ioan 1, 47). Şi vine Natanael, gânditor şi cu multe îndoieli. Iisus, doar ce l-a văzut, îi zice: „Iată un om cu inima fără ură şi răutate” (Ioan 1, 48). Natanael răspunde: „De unde mă cunoşti?” (Ioan 1, 49). De unde mă ştii? Şi Hristos îi zice: „Te-am văzut sub smochin”. Natanael se nedumereşte şi se minunează. Înţelege că Cel care cunoaşte detaliile vieţii lui nu este nimeni altul decât Dumnezeu. Şi mărturiseşte: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu…” (Ioan 1, 50), Fiul lui Dumnezeu celui viu. Acest detaliu, fraţii mei, că Hristos l-a văzut sub smochin, aş vrea să-l avem în vedere ca pe o învăţătură a zilei de astăzi.

***

După cum ştim cu toţii, Ţara Sfântă, Palestina, până astăzi este plină de smochini. Solul este ca şi al nostru, iar clima temperată. De aceea smochinului îi prieşte acolo şi pentru că are frunza lată pe ramuri, ramurile smochinului se târăsc pe jos. Smochinul este smerit. Nu-şi înalţă ramurile cu mândrie în sus,ci ramurile lui cu frunzele late cad, iar jos – sub smochin, se formează un adăpost, un ascunziş. Acolo s-a dus Natanael. Era un obicei ca cei evlavioşi să meargă sub frunzarul smochinului şi acolo să-şi facă rugăciunea şi să citească în linişte Legea lui Dumnezeu.

Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 49). Adică în clipa în care ceilalţi aleargă în dreapta şi stânga şi pierd preţiosul lor timp în distracţii şi în lucruri deşarte, în clipa în care unul fură, în clipa în care altul adună comori, în clipa în care unul se afundă ca porcul în mocirlă, tu, Natanaele, timpul tău nu l-ai irosit în cele deşarte ale lumii, ci te-am văzut sub smochin îngenunchind şi rugându-te lui Dumnezeu şi citind legea Lui.

„Te-am văzut sub smochin”. La acest cuvânt, fraţii mei, trebuie să luăm aminte. Câte ne învaţă! Acest cuvânt se potriveşte şi pentru noi. Pentru că şi nouă ne va zice Hristos: „Te-am văzut”. Dar unde ne-a văzut pe noi? Suntem noi sub smochin? Şi ce este smochinul?

Vă întreb, fraţii mei.

1. Ne vede Hristos, împlinind sfânta Lui voie? Ne vede Domnul, sculându-ne dis-de-dimineaţă şi primul nostru cuvânt să fie: Dumnezeule, îţi mulţumim? Precum păsărelele, care atunci când se trezesc nu aleargă să caute de mâncare, ci cântă matinal, luminânda, zic „mulţumesc”. Facem şi noi la fel? Ne vede Dumnezeu făcând rugăciunea dimineaţa, la prânz, la masă că facem rugăciunea, seara că îngenunchem în faţa icoanelor şi ne facem iarăşi rugăciunea?
2. Ne vede că citim legea Lui, că luăm în mâini Evanghelia?
3. Ne vede Hristos că venim la biserică şi că adorăm sfânt numele Lui? Ne vede că mergem la spovedanie, că ne spunem păcatele?
4. Ne vede Hristos că ne împărtăşim cu Preacuratele Lui Taine?
5. Ne vede Hristos că deschidem portofelul şi pe ascuns-pe ascuns ne milostivim de fratele nostru neputincios? Ca şi Sfântul Nicolae, care umbla noaptea pe străzi şi arunca în casele cele sărace micile economii ca să miluiască fetiţele sărace. Ne vede Hristos făcându-ne datoria?

***

Fraţii mei! Aşa să trăim. Într-o zi, Hristos ne va spune: Creştine, „te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 51). Iar „smochin”, pom pe care nimeni nu va putea să-l dezrădăcineze, pom roditor, pom nemuritor, este Sfânta noastră Biserică. Sub acest pom să trăim cu toţii, mici şi mari. Iar pomul acesta este Ortodoxia, în care credinţă toţi să trăim, fraţii mei, zicând ceea ce vom auzi peste puţin timp: „Aceasta este Credinţa Apostolilor! Aceasta este Credinţa Părinţilor! Aceasta este Credinţa Ortodocşilor! Aceasta este credinţa care a întărit lumea” şi a mântuit-o. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis,
rostită în biserica Sfântului Constantin în Kolono, Atena, 18.03.1962)

Sursa: Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

6 comentarii la „PREDICĂ A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA ORTODOXIEI (Duminica I din Post): SUB POMUL ORTODOXIEI

  1. Mihail si Zoe

    Predica Mitropolitului Augustin de Florina este aur curat pentru crestinii ortodocsi.Cine are urechi sa auda!
    Credinta ortodoxa si Biserica sa sunt calauzitoarele noastre la cortul mantuirii noastre unde sub Acoperamantul Slavei lui Dumnezeu aflam nadejdea, gasim ajutorul si primim puterea insufletitoare de a scapa din ghearele intunericului, de a scapa de moartea vesnica si de a trai cu Creatorul in Imparatia Sa.
    Prin Biserica Domnului nostru Iisus Hristos am aflat frumusetea invataturilor Sale, am aflat cu adevarat Care este Calea, Adevarul si Viata.
    Prin tainele care se savarsesc in Sfanta Sa Biserica suntem in comuniune permanenta cu Dumnezeu-Tatal, cu Domnul Iisus Hristos-Fiul, cu Duhul Sfant, Treime Sfanta nedespartita, cu Maica Fiului lui Dumnezeu, cu Arhanghelii, cu toti Ingerii din Ceruri, cu toate Puterile ceresti si cu toti Sfintii.
    Biserica Sa este frumos impodobita ca un crin cu Tainele Sfantului Duh si cu diamantele cuvintelor Apostolilor, ale marilor Ierarhi, Invatatori si slujitori ai dreptei credinte.
    Este pictata cu sangele Mantuitorului lumii, al Domnului nostru Iisus Hristos, si al multimilor martirilor care s-au jertfit pentru drepata credinta din iubire pentru Hristos, Domnul nostru Salvator si Mantuitor si poarta ecoul rugaciunilor neincetate in fata Tronului Ceresc ale sfintilor Sai nebuni de iubire pentru Hristos.
    O, Dumnezeire, Ortodoxia este podoaba Casei Tale!
    O, Dumnezeire, nu ne lipsi de dreapta Ta credinta!
    Apara Biserica Ta si pe credinciosii sai de toti vrajmasii vazuti si nevazuti!
    Uneste-ne pe toti intru stralucirea Slavei Tale si ne mantuieste!
    Apara-ne cu Acoperamantul aripilor Tale!
    Lumineaza-ne cu lumina Fetei Tale!
    Ajuta-ne! Nu ne lasa sa pierim pe cale! Intareste-ne in dreapta credinta, fereste-ne de lupii vazuti si nevazuti ai vremurilor noastre!
    Pomeneste-ne, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta ! Amin !

  2. Pingback: Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Ortodoxiei

  3. preot Mateio Vulcanescu

    http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/03/22/episcotiiiinclusiv-bartolomeu-ortodocsi-care-au-participat-la-intronizarea-papei-nu-reprezinta-ortodoxia-ci-se-arata-pe-ei-insisi-a-fi-apostati/

    Episcoțiii(inclusiv patriarhul Bartolomeu) ortodocși care au participat la “intronizarea papei” nu reprezintă Ortodoxia ci se arata pe ei inșiși a fi APOSTAȚI!
    Posted on martie 22, 2013

    (la minutul 2:8:12 episcotul Bartolomeu merge sa se sarute liturgic cu ereziarhul papa)

    Am urmarit cu totii “sarutul pacii” din pseudo liturghia papista la care credinciosii papistasi si papa s-au impartasit cu o pseudo impartasanie, deci cu un hristos mincinos, iar papa a dat “binecuvantari” poporului “crestin”. Am vazut de asemenea si cum, la “sarutul pacii”, a venit si patriarhul Bartolomeu ca sa se sarute cu papa. Sinodul de la Constantinopol ar trebui sa ia masuri confom canoanelor Bisericii si sa il cateriseasca pe patriarhul Bartolomeu, pentru acest gest de apostazie. Desigur ca nu decidem noi caterisirea lui Bartolomeu, ci Sinodul din care face parte, dar, daca Sinodul nu il va pedepsi, o va face cu siguranta, Dumnezeu, punandu-l pe Bartolomeu alaturi de patriarhul Athenagora (cel care a “ridicat” “anatemele, anateme ce nu pot fi ridicate de un om, indiferent de functia sa harica) si de Meletie Metaxakis (care a schimbat calendarul, facand schisme intre crestini). Gestul sau nu este lipsit de gravitate. Sarutul pacii in Liturghie este un act liturgic: preotii rostind: “Hristos in mijlocul nostru, iar ceilalti raspund: Este si va fi!” Sarutul pacii se da intre coliturghisitori, de aceea gestul Patriarhului Ecumenic de a merge la altarul papistas pentru a da sarutul pacii este condamnat de Biserica. Cei care isi dau sarutul pacii marturisesc aceeas credinta. Dar in cazul de fata este un sarut mincinos pentru ca ortodoxia nu marturiseste aceeas credinta cu papismul. Ii iubim si ne rugam pentru toti acestia, dar spunem lucrurilor pe nume, conform Sfintilor Parinti.

    In filmuletul de mai sus vedem pe apostatii “ortodocsi” cum se inclina in fata unui incepator al eresului(ereziarh), adica in fata papei.
    Bineinteles ca nu puteau lipsi de acolo nici episcotii romani din zona, episcotul Siluan si episcotul Iosif, dar si episcotul Ziziulas si episcotul Bartolomeu, dar si episcotul(1) Ilarion Alfeev.
    Acestia toti au venit ca sa il recunoasca pe papa ca episcot al Romei, adica sa ii recunoasca Succesiunea Apostolica si autoritatea. Desigur ca aceasta adunatura “ortodoxa” nu reprezinta Biserica Ortodoxa, ci se arata pe ei insisi APOSTATI.
    Vom spune in Duminica Ortodoxiei in Biserica: “Lui Francisc I ereziarhul papa ANATEMA! ANATEMA! ANATEMA!” Desigur ca il iubim pe Bergolio (Francisc I) si ii dorim sa ajunga la cunostinta Adevarului, sa lepede erezia si sa intre in sanul Bisericii celei Una, Sfanta, Catolica si Apostolica, adica in Biserica Ortodoxa prin Taina Botezului.
    Cu mult entuziasm il salutam si noi cu Anatema(2)asa cum se cuvine salutat un eretic si il asteptam in Biserica.

    Cu drag,
    preot Matei Vulcanescu

    1. episcot= provine din grecescul epi skotos(cel care sta in intuneric) denumire pe care o dadea Sfantul Ioan Damaschin episcopilor apostati

    2. Anatema= nu insemna blestem, asa cum gresit este inteles acest termen patristic, grecescul anathema este compus din ana si thema, themele fiind cetatile de granita ale Imperiului Roman(Bizantin), ana thema insemnand inafara granitelor, iar in cazul de fata insemna “inafara granitelor Adevarului, inafara Bisericii lui Hristos, ereticul se scoate pe sine inafara Bisericii, Biserica doar confirma aceasta scoatere, atunci cand este definitiva. Anatema are si rol pedagogic, de a feri pe credinciosi de lupii rapitori anatematizati, de a nu cadea in ghearele lor. Sub anathema se afla si Martorii lui Iehova si Baptistii si Papistasii si Greco catolicii si Coptii, etc, toti cei care se afla inafara granitelor credintei Ortodoxe.

  4. simona

    pr.Mateio Vulcanescu,

    Daca spuneti ca ereticul se scoate singur pe sine in afara Bisericii , lasati-l s-o faca si nu mai salutati cu atatea anateme entuziaste pana la rautate vizibila pe „apostati”si „eretici”, caci are Dumnezeu grija de fiecare , dupa cum si este inima fiecaruia.
    Frumos spunea un sfintit parinte (Eugen Tanasescu , pe http://www.doxologia.ro,in articolul „Ce este ortodoxia”)ca : „Dincolo de acestea , Biserica nu mai rosteste anateme, ca dovada a faptului ca ( Biserica) se deschide intoarcerii celor ce s-au departat.O anatema nu este decat recunoasterea iesirii din comuniunea ecleziala. Suntem insa, in vremea cand omul contemporan, haituit de griji si provocari , trebuie cautat cu dragoste , de catre Biserica. A-l certa , inainte de a-l chema , poate ca nu este cea mai buna alegere parinteasca . Oricum, cei ce raman impotriviti ortodoxiei sunt in situatia de a-si refuza singuri mantuirea, asa ca nu avem altceva de facut , decat sa asteptam intoarcerea lor . . . Ortodoxia nu va pieri niciodata, indiferent de ororile noastre , fie clerici sau mireni . . . Ortodoxia este Hristos”.
    (am incheiat citatul)

    Parinte Mateio, daca ati avea un fiu care ar apuca pe cai pierdute , l-ati dezmosteni si l-ati alunga de la casa parinteasca , sau l-ati astepta toata viata , cu dragoste , numai de s-ar intoarce candva ?
    Sa ne aducem aminte cati parinti , in ultima clipa a vietii , nu pot muri pentru ca inca nu a venit si ultimul fiu la capataiul sau , ca sa moara apoi impacat ?
    Daca noi , oamenii , am avea in noi acea iubire pe care Dumnezeu o are catre toti oamenii , fie buni , fie rai , ne-ar durea cumplit nu numai faptul ca unii oameni , din ispita diavoleasca , din inselare , se pierd si nu avem cum sa-i ajutam , dar pana si vorbele rele a celorlalti la adresa acestora , ne-ar durea ca si cand noua ni s-ar adresa . Prefer sa mi se spuna mie toate acele anateme , dacat sa mai vad si sa mai aud cum unii dintre noi , desi tot oameni , rad si batjocoresc pe semenii lor si , ca si cand ar face o fapta de isprava , le dau anatema, invatand si pe altii cat de frumos este sa ne purtam in felul acesta cu ceilalti semeni, dintre care numai unii , din diverse motive , doar de Dumnezeu stiute , au ajuns pe cai ratacite. Dumnezeu sa ne ierte pe toti , fratilor si sa ne ajute sa traim in pace si iubire , macar pentru putinul timp al Postului Mare! Amin!

  5. Pingback: Sub pomul Ortodoxiei | ganduridinortodoxie

Comentariile sunt închise.