Acasă > Predici > Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a 31-a după Rusalii: CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a 31-a după Rusalii: CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

Vindecarea orbului din Ierihon
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA 

Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

 Legături:

CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

„Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!” (Luca 18, 39)

Aţi fost atenţi, iubiţii mei creştini, aţi fost atenţi la Evanghelia de astăzi? Ne istoriseşte că un orb din Ierihon a avut prilejul de a se apropia de Hristos. A auzit că trece Iisus şi cu o dorinţă puternică a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă” (Luca 18, 38). Oamenii, care mergeau înainte, deranjaţi de strigătele lui, îi spuneau să tacă. El însă cu o voce mai puternică repeta cererea lui, până când Domnul a făcut minunea, i-a dat lumina.

Merită să fim atenţi la atitudinea pe care au avut-o oamenii aceia faţă de cel orb. Mare este păcatul lor! Nu doar că nu i-au fost alături şi nu l-au ajutat în nevoia lui, dar au încercat să-i împiedice şi comunicarea cu Domnul. Comportamentul lor ne dă prilejul să spunem câteva cuvinte despre acest păcat care se întâmplă adesea. Pentru că şi astăzi există astfel de oameni, oameni care se împotrivesc binelui şi vor să curme buna dispoziţie şi încercările plăcute lui Dumnezeu ale altora. Sunt cei care aruncă gheaţă în râvna caldă a creştinului curat şi neprihănit, cei care aruncă apă, ca să stingă sfânta flacără a iubirii lui Dumnezeu. Vreţi exemple din societatea de astăzi? Să menţionăm câteva.

* * *

O categorie de oameni, care împiedică binele, sunt cei care influenţaţi de duhul inovator, de ultimă modă, dispreţuiesc buna cuviinţă, decenţa, înfrânarea, se îmbracă necuviincios, se exprimă obscen, desfiinţează fără ruşine postul… Şi dacă văd pe altcineva trăind cu decenţă, cu bună cuviinţă, mergând la biserică, postind, rugându-se, mărturisindu-se, încearcă să-l facă să înceteze viaţa duhovnicească; îl batjocoresc, îl ironizează, îl acuză, îl jignesc, îl iau peste picior, încearcă să-i răcească râvna, să-i potolească entuziasmul şi să-l atragă în deprinderile lor. Mare este răutatea lor!

Iată şi o familie, s-a cununat canonic şi s-a unit cu binecuvântările Bisericii. Peste puţin, femeia se pregăteşte să aducă un om pe lume. Ce este mai normal şi mai plăcut lui Dumnezeu? Aici apare o neînţelegere. Soţul, influenţat de mentalitatea lumii, potrivnică voii lui Dumnezeu şi simţământului uman normal, imediat ce află de sarcina soţiei, îşi arată nemulţumirea. Şi doar asta? Cu ifose de fiară pretinde şi impune să meargă amândoi la doctor şi să întrerupă sarcina, adică să facă avort. Dar copilul, din momentul în care se zămisleşte în pântecele mamei – aşa cum ştim – este om desăvârşit, cu trup şi suflet. Avortul este uciderea violentă a unui om, adică este omor. Cine face avort încalcă porunca expresă a lui Dumnezeu: „Să nu ucizi!” (Ieşire 20, 15), vine în contradicţie cu Dumnezeu. Şi acest soţ, care nu doar el însuşi încalcă voia lui Dumnezeu, ci impune şi soţiei lui să facă acelaşi lucru şi să oprească binecuvântata şi plăcuta-lui-Dumnezeu naştere de copiii, se aseamănă cu oamenii din pericopa evanghelică de astăzi. Împiedică binele şi impune răul.

Un alt exemplu. O creştină tânără iubeşte Biserica, studiază Sfânta Scriptură, ascultă lecţii ortodoxe în şcolile catehetice, citeşte cărţi patristice şi vieţi de sfinţi. Din toată cultura ei, când deja se maturizează, ajunge să preţuiască idealul vieţii feciorelnice. În sfârşit, hotărăşte să se consacre în întregime Domnului, fie ca monahie în vreo sihăstrie, fie ca persoană misionară într-o frăţie comunitară. Însă imediat ce comunică hotărârea ei, părinţii şi alte rude se răscoală. Încearcă în mii de feluri şi cu forţa nu doar să zădărnicească scopul ei plăcut-lui-Dumnezeu, ci s-o şi târască la viaţa lumească obişnuită.

Un alt exemplu. Pe linia de frontieră, dincolo de munţi, există aproape două sute de sate, care nu au preoţi. Toţi văd nevoia şi cer preot. Însă imediat ce vreun tânăr îşi exprimă dispoziţia să studieze şi la vreme să devină preot, vezi că toţi se aruncă asupra lui, încercând să-i răcească râvna, să-i tempereze entuziasmul. În felul acesta lipsa de preoţi evlavioşi chinuieşte multe Sfinte Mitropolii. Am ajuns în acele zile rele, despre care Sfântul Cosma Etolianul a spunea: „Va veni vremea în care creştinii vor călători kilometri întregi ca să afle un adevărat preot”. Şi cauza sunt cei care răcesc sfânta râvnă a tinerilor.

Observaţi ce se întâmplă şi în tribunale. Creştini conştiincioşi, care sunt chemaţi ca martori în diferite cazuri judecătoreşti, având în vedere porunca lui Hristos: „Să nu te juri nicidecum!” (Matei 5, 34), refuză să se jure şi să pună mâna pe Evanghelie. Îi auzi atunci pe mulţi, avocaţi sau alţii, spunându-le: Asta nu e nimic. Teama dumneavoastră este medievală şi trebuie să o depăşiţi… Apoi, şi judecătorii pretind de la ei să depună mărturie sub jurământ şi în plus îi ameninţă că, dacă nu se jură, se va pronunţa o acuzaţie împotriva lor şi din martori vor deveni acuzaţi. Mare este răspunderea cu care se încarcă toţi aceştia; nu numai că nu respectă buna conştiinţă a creştinului, dar îl şi împing prin violenţă la încălcarea legii lui Hristos.

Cercetând detaliile vieţii private şi publice a creştinilor, vedem de multe ori că pe de o parte binele, aşa cum Îl recomandă Domnul, este neglijat; iar pe de altă parte mulţi se comportă ca şi aceşti oameni, care îl împiedicau pe orb să se apropie de Domnul. Există mame care îşi împing fetele la desfrâu. Există taţi care îi învaţă pe fiii lor să înjure. Există dascăli şi profesori care învaţă ateismul şi materialismul. Există şi clerici care, pentru că ei înşişi au dispreţuit poruncile lui Dumnezeu, arată şi turmei lor un drum greşit. Există arhierei care nu-i lasă pe predicatorii clerici sau teologi să vorbească cu îndrăzneală, ci afurisesc lucrători ai Ortodoxiei, interzic predica şi pun căluş gurilor care grăiesc adevărul evanghelic.

* * *

Nikiforos Theotokis ţine pe această temă o mare omilie cu exemple din Sfânta Scriptură. Unul din acestea este şi următorul: Când Apostolii Pavel şi Barnaba au străbătut Ciprul şi au ajuns în Pafos, acolo, antipatul Sergius Paulus s-a arătat dispus să audă cuvântul lui Dumnezeu. Însă un iudeu, fals prooroc, vrăjitorul Elimas, stătea împotriva apostolilor, încercând să îl abată pe antipat de la credinţă. Atunci Pavel, cu sfânta indignare, privind ţintă la Elimas, i-a spus: „O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?” (Fapte 13, 10). Grava caracterizare „fiule al diavolului”, pe care apostolul a fost nevoit să o spună, arată ce păcat grav este a împiedica pe un om să creadă şi să se apropie de Dumnezeu. Această tactică este o lucrare diavolească.

Dar cei care împiedică binele sunt abili, dibaci, şi uneltesc mii de feluri, ca să stingă dumnezeiasca râvnă a celuilalt: de la simpla recomandare şi simplul sfat până la ironie şi batjocorire, şi de la critică şi calomnie până la ameninţare, persecuţie şi mucenicie. Încep mai uşor spunând: „Tu vei corecta textele scrise sucit? Cu un cuc nu se face primăvară. Gândeşte-te mai bine. Lumea va râde de tine. Te sfătuim spre binele tău…”. Şi ajung până la căluşul în gură, reducerea la tăcere, strangularea libertăţi, crimă.

Dându-ne seama şi noi că nu se cuvine să se continue acest rău, ne adresăm către cei care rămân indiferenţi la încercările pentru o mai exactă împlinire a voii lui Dumnezeu. Fie sunt lideri politici, fie militari, fie bisericeşti, fie părinţi, fie educatori, fie alţi ofiţeri, le spunem: Deşi voi, ca creştini, s-ar cuveni să vă interesaţi de propăşirea credinţei creştine, cu toate acestea nu vă vom cere altceva decât doar acest lucru: Cel puţin nu împiedicaţi, nu scandalizaţi, nu descurajaţi, nu aruncaţi gheaţă peste râvna evlavioasă.

Iarăşi, către aceia care îl văd pe fratele lor, creştinul credincios, nevoindu-se singur şi neajutorat şi se emoţionează de măreţia lui, spunem: Astăzi, când o mie de mâini îl împing la rău; astăzi când răul e lăudat şi aclamat şi încoronat; astăzi este nevoie de o altă mână, care să impulsioneze la bine, de o altă gură, care să încurajeze pe nevoitor să se apropie de Hristos, de un alt om, care să fie alături şi să ajute la împlinirea voii lui Dumnezeu. Binecuvântată fie această mână, binecuvântată fie această gură, binecuvântat fie omul acesta.

În sfârşit, chiar creştinului credincios, care are râvnă şi se nevoieşte, de multe ori singur şi neajutorat, pentru păzirea legii lui Hristos, îi spunem: Chiar dacă ai rămâne şi singur pe pământ, şi chiar dacă toţi demonii te împiedică de la bine şi te încurajează la rău, pe faţă sau în ascuns, tu, iubitule, urmează-l pe orbul din Evanghelia de astăzi. Continuă să-L strigi pe Hristos. Şi chiar dacă în încercarea ta eşti în pericol, nu-ţi pierde curajul; mărturiseşte cu toată puterea ta „pe Hristos, Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 24). Strigă. Glasul tău să se audă până la înălţimi. Adevărul cere curaj şi îndrăzneală. Adevărul este cel mai de trebuinţă din toate şi trebuie să fie mărturisit.

Creştine, care auzi glasul lui Dumnezeu chemându-te la voia Lui şi te lupţi să o păzeşti, dă-l la o parte pe cel care vrea să te împiedice. Repetă şi tu acel cuvânt al Domnului: „Mergi înapoia Mea, satano” (Matei 4, 10). Nu asculta de îndemnurile împotriva lui Dumnezeu. Oricine ar fi omul acela, în acel moment să-l consideri duşman al lui Dumnezeu. Nu uita că vin clipe, în care -după cuvântul lui Hristos – „duşmani ai omului” vor deveni şi „casnicii lui” (Matei 10, 36). Rămâi credincios şi curajos până la sfârşit, şi Dumnezeu va fi cu tine.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Stagones apo to ydor to zon”)

Sursa: Kiriakodromion


Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: