ΑΓΙΟΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΚΡΟΣΤΑΝΔΗΣ (VIDEO)

ΑΓΙΟΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΚΡΟΣΤΑΝΔΗΣ

 

 

 

 

 

 

 

Source: http://dosambr.wordpress.com

2 comentarii la „ΑΓΙΟΣ ΙΩΑΝΝΗΣ ΚΡΟΣΤΑΝΔΗΣ (VIDEO)

  1. elena d

    Crede nestrămutat că fiecare cuvânt pe care îl rosteşti, mai cu seamă în timp ce te rogi, poate deveni faptă; ţine minte că Cel ce a făcut să se nască cuvântul este Dumnezeu-Cuvântul, că Însuşi Dumnezeul nostru, Cel în Treime preamărit, Se defineşte prin trei cuvinte: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh. Că fiecărui cuvânt îi coresponde o existenţă sau, altfel spus, fiecare cuvânt poate fi existenţă şi faptă. Faţă de cuvânt, poartă-te cu evlavie şi dă-i preţuire. (Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

  2. Caliopie

    Sfintii lui Dumnezeu traiesc si dupa moarte!
    Deseori aud in biserici cum canta Maica lui Dumnezeu acea minunata cantare a Sa,care ne patrunde inima si pe care a alcatuit-o in casa matusii sale Elisebeta,dupa primirea Vestii celei bune de la Arhanghelul.
    Aud,iata,si cantarea lui Moise,si a lui Zaharia,tatal Inaintemergatorului,a Anei,mama proorocului Samuil,cantarea celor trei tineri,cantarea lui Mariami.Si cati alti cantareti din Noul Testament nu desfateaza pana azi auzul intregii Biserici a lui Dumnezeu?

    Dar slujbele divine?Dar Tainele?Dar sfaintele randuieli?Al carui duh lucreaza ele,aducand umilinta inimilor noastre?
    – AL LUI DUMNEZEU, AL SFINTILOR LUI DUMNEZEU!
    – Iata daca vreti,
    DOVADA CA SUFLETUL OMULUI NU MOARE!

    Luati aminte cum acesti oamnei,care,si dupa ce au murit,ne indruma,de dincolo de moarte,vietile noastre!
    Au murit,dar nu inceteaza sa cuvanteze,sa ne invete,sa ne calauzeasca,sa ne emotioneze!

    (Sfantul Ioan de Kronstadt – viata mea in HRISTOS)

Comentariile sunt închise.