Sfântul Cuvios Simeon de la Mănăstirea Pecersk din Pskov, Rusia (5 ianuarie) (1869 – 1960)

Icoană a Sfântului Simeon cu cinstitele sale moaşte

Acesta încă din copilărie simţi chemare pentru viaţa monahală, căci vedea pe părinţii duhovniceşti care călcau pragul familiei sale. Odată, părintele Corneliu, monah la Mănăstirea Kripeţk, rămas peste noapte în casa lor şi dormind în camera tânărului, îi spuse:

– Vei fi monah, vei fi stareţ mare.

Pe când avea 10 ani, însufleţit de povestirile despre sfântul Serafim de Sarov, încercă şi el să se roage precum dânsul: găsi pe câmp o piatră mare şi începu a se ruga pe ea.

Spunând părinţilor dorinţa sa de a intra în monahism, tatăl său se mânie încercând a-l îndupleca să se căsătorească. Din această pricină petrecu o parte a tinereţii sale în casa părintească.

Izbutind în cele din urmă să calce pragul Mănăstirii Peşterilor din Pskov, intră în monahism, primind ascultare să ajute pe părinţii care construiau arhondaricul. Petrecu astfel vreme de 5 ani, ziua dăruindu-se muncii ostenitoare, iar noaptea cel mai adesea adormind la masă în faţa cărţii. Când era invitat de părinţi să meargă pe munte, în livadă, acesta refuza sub diferite pretexte nedorind să poarte convorbiri deşarte. Primi tunderea în monahism cu numele Vasian.

După o destulă vreme, fu hirotonit ierodiacon, iar mai apoi ieromonah, iar după aceea fu numit econom la mănăstirea Snetogorsk, unde viaţui 4 ani, până la revoluţie. Întorcându-se la mănăstirea de metanie, fu iară trimis la altă proprietate a mănăstirii: Mustoşcevo, unde petrecu câţiva ani în multe greutăţi. Întorcându-se în mănăstirea sa, primi ascultarea de proestos. Văzând că această ascultare este mai presus de puterile sale, ceru marea schimă pe care în cele din urmă o primi cu numele Simeon, fiind mutat într-o chilie murdară, întunecoasă, umedă, cu pereţii uzi şi aerul umed. Mult se osteni cuviosul părinte să o transforme într-o încăpere de locuit.

Însă odată sălăşluit în noua chilie, se înteţi şi lupta duhovnicească, căci în prima noapte întreaga chilie se umplu de duhuri necurate care urlau smucindu-l şi încercând a-l alunga pe părinte:

– De ce ai venit aici? Pleacă de aici, nu-ţi vom da pace să trăieşti!

Aceste înfăţişări se repetară, însă părintele Simeon învăţă să le înfrunte cu puterea crucii şi a rugăciunii. Astfel ajunse să viţuiască până la adânci bătrâneţi în acea chilie.

Iată cum în descria un pelerin pe cuviosul părinte Simeon pe când avea vârsta de 84 de ani:

„Uşor aplecat, uscăţiv, stareţul a ieşit din peştera săpată în stâncă, chilia sa, privind cu ochii mijiţi din cauza întunericului curtea pustie a mănăstirii, plină de lumina de seară, închinându-se şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci dinaintea uşilor bisericii. E îmbrăcat cu mantia având crucea şi capul lui Adam deasupra a două oase omeneşti aşezate în formă de cruce. Schimnicul are o faţă neobişnuit de îngăduitoare, uşor obosită şi blândă, care nu se aseamănă întru nimic cu faţa unui ascet în înţelesul occidental al cuvântului. Mâna lungă a stareţului, bătătorită să în acelaşi timp moale, caută parcă creştetul omului – să-l mângâie, să-l încurajeze, să-l aline.”

Credincioşii îl ştiau pe sfântul părinte ca pe un stareţ văzător cu duhul care avea şi darul tămăduirii neputinţelor trupeşti şi sufleteşti.

Pe când sfântul părinte îşi aştepta plecarea din lumea aceasta la 2 ianuarie 1960, de ziua sfântului cuvios Serafim de Sarov, părintele Alipie, proestosul mănăstirii, în ceru să se roage lui Dumnezeu să amâne plecare pentru ca înmormântarea sa să nu cadă în ziua Botezului Domnului. Sfântul părinte răspunse:

– Bine! Tu eşti proestos, iar eu posluşnic: fie după cum voieşti.

Astfel, plecarea sa la cele de Sus se săvârşi la 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei.

Deci ajungând la capătul vieţii sale în care îi îndestulă pe toţi de tămăduiri, mângâieri, izbăviri şi cuvinte duhovniceşti, se mută în locaşurile de Sus, mai apoi fiindu-i aflat trupul necuprins de stricăciune, răspândind bună mireasmă.

La 1 aprilie 2003, fu proslăvit cu sfinţii de Biserica Ortodoxă Rusă. Sfânul părinte Simeon se arătă după fericita sa adormire izvor îmbelşugat de apă a minunilor şi mângâierilor cu neputinţă de adunat, căci cuviosul părinte le dăruieşte pretutindeni cu smerenie, precum a făcut-o şi în viaţă.

+ * + * +

Viaţa, mărturii şi îndrumări duhovniceşti ale Sfântului Simeon de la Mănăstirea Pecersk din Pskov pot fi aflate în