KIRILLOS DE RHODOS:
AL DOILEA FORUM DE DIALOG INFORMAL
ESTE O CINSTE PENTRU MITROPOLIA NOASTRĂ
A început astăzi în Rhodos al doilea Forum Informal de Dialog între Bisericile Ortodoxe din Europa şi Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Bisericilor romano-catolice din Europa.
Dimineaţă, în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului „Φανερωμενης”, a avut loc un Te-Deum, pe care l-a prezidat ÎPS Mitropolit de Rhodos.
După sfârşitul Te-Deum-ului, reprezentanţa romano-catolică a fost informată de către Părintele Egumen Antonie despre istoricul mănăstirii.
De semnalat că Forumul pentru Dialog are loc sub egida Patriarhiei Ecumenice şi este găzduit de către Mitropolitul Kirillos de Rhodos.
La întâlnire participă aproximativ 35 de reprezentanţi, ortodocşi şi romano-catolici (ierarhi, profesori, teologi, oameni de ştiinţă experţi şi clerici), sub preşedinţia ÎPS Mitropolit Ghenadios de Sassima, din partea Patriarhiei Ecumenice.
Tema acestei de-a doua întâlniri va fi „Relaţiile dintre Biserică şi Stat din punct de vedere istoric şi eclesiologic”.
Mitropolitul de Rhodos a subliniat în salutul său printre altele: „Am onoarea ca astăzi să Vă primesc şi să Vă urez bun venit în Rhodos în numele Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic kir Bartolomeu şi din partea Patriarhiei noastre Ecumenice”.
„Realizarea celui de-al doilea Forum informal pentru Dialog între Bisericile Ortodoxe din Europa şi Conferinţele Episcopale ale Bisericii romano-catolice din Europa face o deosebită onoare Sfintei noastre Mitropolii; de aceea ne şi bucurăm pentru prezenţa Dumneavoastră, prezenţa distinşilor membri ai celor două Biserici Ortodoxă şi romano-catolică, şi salutăm în cuget şi în dragoste frăţească organizarea ce începe aici, astăzi, ca o continuare în şirul multelor şi reuşitelor organizări inter-ortodoxe şi inter-bisericeşti care de vreo cinci decenii au loc în insula noastră”, a adăugat kir Kirillos.
De asemenea, Mitropolitul de Rhodos a subliniat: „În plus, prezenţa Dumneavoastră în Rhodos constituie recunoaşterea înaltului nivel al relaţiilor Bisericii noastre Ortodoxe Locale, cler şi popor, cu comunitatea bisericească romano-catolică ce trăieşte aici, relaţii care sunt caracterizate de un spirit de iubire, înţelegere reciprocă, respect reciproc, reconciliere şi colaborare, departe de orice prejudecată spre folosul poporului lui Dumnezeu şi construirea unei conexiuni sociale stabile şi sănătoase.
În sfârşit, kir Kirillos adăugat: „Tema acestui al doilea Forum pentru Dialog este interesantă din punctul de vedere al actualităţii subiectului în dezbatere şi urăm, ca prin schimbul de experienţă şi de opinii, să fie utilă şi constructivă pentru orice dezbatere şi dialog ulterior între părţile interesate, dat fiind faptul că relaţiile dintre Biserică şi Stat, în ceea ce ne priveşte, se referă la un popor numeros şi determină bunăstarea funcţionalităţii corpului social”.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: romfea.gr)
Doamne ajuta!
Mai mare este pedeapsa pentru pacatul comis de o persoana sfintita,decat pentru acela comis de un laic,care este mai putin luminat in tainele voii lui Dumnezeu decat un cleric.
(din invataturile Batranilor Parinti)