Onomastica Episcopului Meliton de Marathon
Vineri, 9 martie 2012
Pe 9 martie, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte prăznuirea Sfinţilor 40 de Mucenici care au fost martirizaţi în lacul din Sevastia.
În rândul mucenicilor, care au fost martirizaţi în anul 320 d.Hr., se numără şi Sfântul Meliton, soldat şi acesta ca şi ceilalţi.
Cu această ocazie, şi-a sărbătorit onomastica Preasfinţitul Episcop de Marathon, kyr Meliton, episcop-vicar al Preafericitului nostru Arhiepiscop, kyr Ieronim, săvârşind în sfânta biserică a Sfântului Gheorghe a Academiei lui Platon Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai-înainte sfinţite, cu participarea preoţilor – fiii săi duhovniceşti, dar şi a poporului credincios din parohia Sfântului Gheorghe, care nutreşte sentimente de iubire şi respect faţă de persoana sa. În Sfântul Altar a fost prezent, participând la rugăciune, şi Înalt Preasfinţitul Mitropolit de Pireu, kyr Serafim.
În predica sa, Preasfinţitul a semnalat vremurile grele, dar şi condiţiile rele de viaţă ale sfinţilor, care totuşi nu i-au înspăimântat încât să se lepede de credinţa lor şi să nu accepte cununa muceniciei şi să nu determine poporul credincios să le urmeze exemplul, să se înarmeze cu credinţă, răbdare şi nădejde, ca astfel să treacă prin „iarna aspră” a dificilei noastre epoci.
Înainte de „Pentru rugăciunile…”, Înalt Preasfinţitul Mitropolit de Pireu, kyr Serafim, i-a urat episcopului sărbătorit ca anii să-i fie mulţi, să-i trăiască în sănătate sufletească şi trupească deplină, dar şi să rămână un om al iubirii şi dăruirii jertfelnice pentru aproapele.
În continuare, şi Arhimandritul Hristodoulos Katsantonopoulos, întâistătătorul Sfintei Biserici, i-a transmis Preasfinţitului Meliton de Marathon mulţumirile sale, dar şi ale întregului personal al parohiei pentru sprijinul şi iubirea faţă de el, precum şi tuturor enoriaşilor fără excepţie, cu urarea ca Preabunul Dumnezeu să-i dăruiască sănătate deplină şi anii să-i fie numeroşi şi ne-înnoraţi de clipe de supărare.
Seara, în aceeaşi sfântă biserică, Preasfinţitul Episcop de Marathon, kyr Meliton, a săvârşit şi slujba stării a doua a Acatistului Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a primit din nou urările credincioşilor.
Traducere: https://acvila30.ro, sursa:
http://www.romfea.gr/diafora-ekklisiastika/11857-onomastiria-thermopilo-meliton
Ονομαστήρια Επισκόπου Μαραθώνος Μελίτων
Στις 9 Μαρτίου η Αγία μας Εκκλησία εορτάζει τη μνήμη των Αγίων Τεσσαράκοντα μαρτύρων των εν τη λίμνη της Σεβαστείας μαρτυρησάντων.
Στη χορεία αυτή των μαρτύρων οι οποίοι μαρτύρησαν το 320μ.Χ. συγκαταλέγεται και ο Άγιος Μελίτων, στρατιώτης και αυτός, όπως και όλοι τους.
Με την ευκαιρία αυτή εόρτασε την ονοματική του εορτή ο Θεοφ. Επίσκοπος Μαραθώνος κ. Μελίτων, Βοηθός Επίσκοπος του Μακ. Αρχιεπισκόπου μας κ. Ιερωνύμου, τελώντας στον Ιερό Ναό Αγίου Γεωργίου Ακαδημίας Πλάτωνος τη Θεία Λειτουργία των Προηγιασμένων Δώρων, με τη συμμετοχή ιερέων – πνευματικών του αναστημάτων, αλλά και τη συμμετοχή του πιστού λαού της ενορίας του Αγίου Γεωργίου ο οποίος τρέφει αισθήματα αγάπης και σεβασμού πρός το πρόσωπο του. Στο Άγιο Βήμα παρέστη συμπροσευχόμενος και ο Σεβ. Μητροπολίτης Πειραιώς κ. Σεραφείμ.
Στο κήρυγμα του ο Θεοφιλέστατος επεσήμανε τους δύσκολους χρόνους, αλλά και τις άσχημες συνθήκες ζωής των Αγίων, οι οποίες όμως δεν τους πτόησαν να απαρνηθούν τη πίστη τους και να μην δεχθούν το στέφανο του μαρτυρίου και προέτρεψε το πιστό λαό να ακολουθήσουν το παράδειγμα τους, να οπλιστούν με πίστη, υπομονή και ελπίδα έτσι ώστε να διέλθουν το „δριμύ χειμώνα” της δύσκολης εποχής μας.
Πρό του „Δι’ ευχών” ο Σεβ. Πειραιώς κ. Σεραφείμ ευχήθηκε πρός τον εορτάζοντα Επίσκοπο τα έτη του να είναι πολλά, να διάγει με πλήρη πνευματική και σωματική υγεία, αλλά και να παραμείνει άνθρωπος αγάπης και θυσιαστικής προσφοράς για τον πλησίον.
Ακολούθως και ο Αρχιμ. Χριστόδουλος Κατσαντωνόπουλος προϊστάμενος του Ιερού Ναού μετέφερε στον Θεοφίλεστατο Μαραθώνος τις ευχαριστίες του αλλά και όλου του πληρώματος της ενορίας για την στήριξη και αγάπη πρός τον ίδιο αλλά και ανεξαιρέτως όλους του ενορίτες, με την ευχή να του χαρίζει ο Πανάγαθος Θεός πλήρη υγεία και τα χρόνια του να είναι πάμπολλα και ανέφελα απο στενάχωρες στιγμές.
Το εσπέρας, στον ίδιο Ιερό Ναό ο Θεοφ. Επίσκοπος Μαραθώνος κ. Μελίτων τέλεσε και την ακολουθία της Β΄ Στάσεως των Χαιρετισμών πρός την Υπεραγία Θεοτόκο και δέχθηκε πάλι τις ευχές των πιστών.
Pingback: VIDEO CU “ANATEMELE” MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU. Printre cei daţi anatemei: papa Benedict al 16-lea, rabinii, musulmanii, iehoviştii şi … ECUMENIŞTII!!! (DUMINICA ORTODOXIEI 2012) – Δείτε το VIDEO με τα «Ανα
Pingback: VIDEO CU “ANATEMELE” MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU. Printre cei daţi anatemei: papa Benedict al 16-lea, rabinii, musulmanii, iehoviştii şi … ECUMENIŞTII!!! (DUMINICA ORTODOXIEI 2012) « PELERIN ORTODOX
Pingback: VIDEO CU “ANATEMELE” MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU. Printre cei daţi anatemei: papa Benedict al 16-lea, rabinii, musulmanii, iehoviştii şi … ECUMENIŞTII!!! (DUMINICA ORTODOXIEI 2012) – UPDATE CU TRANSCRIPTUL FILMULUI «