Adevărul.ro: O avere de câteva miliarde de euro, mărul discordiei dintre premierul Ponta şi arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

O avere de câteva miliarde de euro, mărul discordiei dintre premierul Ponta şi arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

ÎPS Pimen nu este de acord cu soluţia propusă de premier.   Foto: Sandrinio Neagu

Război în toată regula între premierul Victor Ponta şi ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Mărul discordiei este o avere de câteva miliarde de dolari, reprezentantă de cele 192.000 de hectare de păduri pe care biserica le revendică. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, l-a atacat pe premierul Victor Ponta pe motiv că acesta a distorsionat sensul unei discuţii avute între cele două părţi. Disensiunea este legată de jumătate din pădurile judeţului Suceava, despre care biserica ortodoxă din Bucovina consideră că le-a avut în proprietate până la sosirea comuniştilor la putere şi pe care încearcă acum să le recupereze în instanţă. Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, care reprezintă interesele Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a dat în judecată statul român şi solicită 192.000 de hectare de păduri, o avere colosală estimată la câteva miliarde de euro. De-a lungul timpului, ÎPS Pimen a declarat că singura soluţie pentru îngrijirea monumentelor istorice din patrimoniul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, printre care se regăsesc şi mănăstirile Voroneţ, Putna sau Suceviţa, este retrocedarea pădurilor. O discuţie pe marginea acestui subiect a avut loc între ÎPS Pimen şi primul ministru Victor Ponta, ultimul ieşind public acum câteva zile, la postul de televiziune Antena 3, o declaraţie care a inflamat spiritele în rândul mai marilor bisericii ortodoxe din Bucovina. „Există o soluţie discutată cu arhiepiscopul Sucevei. Din veniturile Regiei Pădurilor Suceava, o parte importantă să rămână pentru susţinerea monumentelor istorice din Bucovina. Eu susţin această soluţie”, este declaraţia premierului Ponta. Reacţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor nu s-a lăsat mult timp aşteptată. „Cu respectul cuvenit vă întreb: În cadrul acelei discuţii, eu am fost de acord cu soluţia pe care spuneţi acum că o susţineţi? Eu vă răspund: Nu am acceptat această soluţie şi nici nu o voi accepta vreodată, din următoarele motive: această soluţie este condiţionată, după cum spune domnul director Sorin Ciobanu al Direcţiei Silvice Suceava, de renunţarea din partea noastră la procesul de retrocedare a acestei proprietăţi confiscate de regimul comunist”, a arătat ÎPS Pimen într-un comunicat de presă.   Soluţia propusă de premierul Ponta „sfidează legislaţia ţării şi legislaţia bisericească” În scrisoarea deschisă adresată actualului şef al Guvernului, ÎPS Pimen face trimitere la perioada comunistă, dar şi mai veche, în acre averea bisericii nu avea nici o valoare, iar dreptul la proprietate era încălcat grosolan. „Soluţia amintită şi susţinută de Domnia Voastră sfidează legislaţia ţării, legislaţia C.E.D.O şi legislaţia bisericească. Prin acest fel de a gândi şi soluţiona problema retrocedării proprietăţii confiscate de regimul comunist ne duce cu mintea la politicienii acelui regim şi la legea secularizării averii bisericeşti din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, crede arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. ÎPS Pimen crede că prin actualele tertipuri ale casei de avocaţi angajată de Direcţia Silvică Suceava în procesul de retrocedare a celor 192.000 de hectare de păduri nu se face altceva decât să se tergiverseze acţiunea judecătorească, iar în plus biserica ortodoxă din Bucovina a fost obligată şi la plata unor sume uriaşe pentru expertiza din acest dosar. „În cadrul procesului de retrocedare a proprietăţii confiscate, această instituţie, Regia Naţională a Pădurilor, ne-a obligat, în afara legii, să plătim o sumă foarte mare de bani pentru măsurarea terenurilor forestiere confiscate, iar măsurarea lor să se facă pe parcursul a peste zece ani. Nu ştim dacă această măsurare poate să determine Regia să ne retrocedeze proprietatea. Numai Dumnezeu poate să-i înţelepţească pe politicienii care s-au instalat la putere prin minciună şi jefuirea averii naţionale şi care corup oameni din Justiţie. Nu vreau să mă număr în rândurile celor dezamăgiţi!”, şi-a încheiat ÎPS Pimen scrisoarea deschisă către Victor Ponta.   Procesul dintre biserică şi statul român datează din aprilie 2001 Procesul care vizează cea mai mare retrocedare din istoria post-decembristă a României a avut un traseu extrem de sinuos. Iată etapele de până acum ale procesului: 12 aprilie 2001 – este înregistrată la Tribunalul Suceava acţiunea în revendicare şi rectificare tabulară 15 octombrie 2001 – Tribunalul Suceava respinge acţiunea pe excepţia prematurităţii 19 noiembrie 2002 – Curtea de Apel Suceava respinge apelul declarat de Fondul Bisericesc pe motiv că nu ar avea calitate procesuală 31 octombrie 2003 – Curtea Supremă de Justiţie (vechea denumire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) admite recursul Fondului Bisericesc privind calitatea procesuală şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi 4 martie 2004 – Curtea de Apel Galaţi respinge apelul declarat de Fondul Bisericesc şi menţine soluţia Tribunalului Suceava privind excepţia prematurităţii 13 octombrie 2005 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul formulat de Fondul Bisericesc şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava 6 iulie 2006 – primul termen al procesului din rejudecare 13 martie 2007 – Tribunalul Suceava admite în parte acţiunea formulată de Fondul Bisericesc şi trece în proprietatea acestuia suprafaţa de 166.813,50 hectare de pădure 2 noiembrie 2007 – Curtea de Apel Suceava constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Timişoara, iar ca urmare dosarul este scos de pe rol 14 decembrie 2009 – Curtea de Apel Timişoara a respins toate apelurile formulate în cauză şi a menţinut decizia Tribunalului Suceava din 13 martie 2007. 14 martie 2011 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul formulat de statul român şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. În acest moment, procesul se află pe rolul Curţii de Apel Cluj, iar magistraţii au dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea exactă a suprafeţelor de pădure solicitate pentru retrocedare. De menţionat că până în prezent, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a primit 15.000 de hectare de pădure, câte 30 de hectare pentru fiecare unitate de cult. Diferenţa de 166.813,50 hectare de teren este acum mărul discordiei dintre statul român şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, reprezentată în instanţă prin Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina.

Citeste mai mult: adev.ro/mkoh5y