ARTEMIE DE KOSOVO: SUNT EPISCOPUL CANONIC DE RAŞKA-PRIZREN!

Într-o scrisoare, Preasfinţitul Episcop Artemie semnalează grave evoluţii  în Biserica Ortodoxă Sârbă

Într-o amplă scrisoare din 13.09.2010, pe care a trimis-o Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Preasfinţitul Episcop kir Artemie cere să revină ordinea canonică şi pacea în Biserica Ortodoxă Sârbă. Preasfinţitul scrie în epistola sa că temerile şi contestaţiile sale pentru evoluţia lucrurilor bisericeşti şi naţionale în Serbia au atins punctul culminant în urma declaraţiilor vehement filo-papistaşe şi ecumeniste din partea Patriarhului Sârb kir Irineu la Viena.
Toată situaţia anormală, anticanonică şi ilegal impusă, care a apărut în Kosovo a obligat pe cei peste 100 de monahi să-şi părăsească mănăstirile lor de metanie în semn de protest. A adus la deznădejde turma (preoţi, şi ceilalţi monahi şi laici), care se exprimă în cele mai negre culori pentru alterarea vieţii bisericeşti zilnice. Preasfinţitul îşi încheie scrisoarea, spunând că ordinea canonică şi pacea pot fi restabilite doar prin întoarcerea sa în Eparhia, ce i-a fost răpită anticanonic şi ilegal, Sfânta Episcopie de Raşca şi Prizren.
„Contrar situaţiei de până acum, vă aducem la cunoştinţă că de acum înainte ne dezicem de orice responsabilitate personală, pe care o simţim pentru supunerea de care am dat dovadă până acum, pentru că noi, înaintea Bisericii şi înaintea lui Dumnezeu, suntem Arhipăstor canonic pe viaţă al Episcopiei de Raşca şi Prizren”, a scris printre altele Episcopul de Raşca şi Prizren, kir Artemie.
Conform informaţiilor noastre întrunirea Sfântului Sinod Permanent va avea loc astăzi, 15.09.2010.

(Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”; Sursa: http://www.mancr.org/2009-03-17-15-07-24/novosti-razne/157-2010-09-15-09-36-04.html
(Site-ul Mănăstirii CRNA REKA în surghiun) via http://thriskeftika.blogspot.com/2010/09/blog-post_1116.html)

Un comentariu la „ARTEMIE DE KOSOVO: SUNT EPISCOPUL CANONIC DE RAŞKA-PRIZREN!

  1. Caliopie

    Are loc o tradare a Ortodoxiei si este un lucru trist.
    Lumea nu simte lucrurile acestea,si daca nu vom lua aminte,vremurile sunt viclene,suntem in primejdie,traim zile grele.BISERICA LUI HRISTOS SE CLATINA,groaznic.Este o crunta realitate ca Biserica Hristosului nostru (cu ai sai aparatori,vezi prigoana asupra acestui dreptcredincios luptator si aparator al Ortodoxiei din Serbia,Preasfintitul Artemie)este incercata dur.Dusmanii sunt mari,vazuti si nevazuti.Cel mai mult ma tem de papism.
    DIN NEFERICIRE,SI IERARHI,SI TEOLOGI,SI PROFESORI SI POPOR MULT COCHETEAZA CU PAPISMUL.(Ne vorbeste Parintele Augustin,Mitropolitul de 104 ani)

Comentariile sunt închise.