29 aprilie 2010: Aşezarea în rândul sfinţilor a Cuviosului Iustin Popovici şi a Egumenului Simeon

Aşezarea în rândul sfinţilor
a Cuviosului Iustin Popovici şi a Egumenului Simeon


În timpul întrunirii din după-amiaza zilei de joi, 29 aprilie 2010, Sinodul Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe a aşezat în Diptice pe Arhimandritul Iustin Popovici (1894 – 1979) şi pe Egumenul Mănăstirii Daibabe din Muntenegru  lângă Podgoriţa – Simeon Popovici (1854 – 1941).
Sinodul Ierarhiei Bisericii Sârbe a hotărât ca pomenirea arhimandritului Iustin Popovici să se facă pe 14 iulie (calendarul nou), iar a egumenului Simeon pe 1 aprilie.
Demn de semnalat este faptul că duminică, 2 mai 2010, la Belgrad se va săvârşi Dumnezeiasca Liturghie patriarhală, coliturghisind toţi arhiereii Bisericii Sârbe.
În sfârşit, informaţiile menţionează faptul că după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii patriarhale vor fi expuse pentru prima dată icoanele celor doi noi sfinţi, spre venerarea poporului sârb.


Iustin Popovici

Aici: Cinstitul Paraclis al Sfântului Iustin


Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Părinte Iustin s-a născut pe 25 martie 1894, în zorile Buneivestiri, în oraşul Vranie din sudul Serbiei. Tatăl său se numea Spiridon, iar mama lui Anastasia.
La botez a primit numele de Evanghel (Blagoe). Familia tatălui său avea o tradiţie preoţească şi a dat Bisericii Ortodoxe cel puţin şapte clerici.
Acest lucru se vede printre altele şi din numele Popovici =  gr. Papadopoulos („cel cu copiii preoţi”). De mic copilaş încă, deseori vizita împreună cu părinţii săi pe Sfântul Prohor, făcătorul de minuni de la Mănăstirea Pcinski din apropiere, unde a văzut cu ochii săi vindecarea mamei lui de o boală grea.
Un al doilea izvor de evlavie pentru micul Evanghel era citirea regulată a Evangheliei încă de la 14 ani şi petrecerea ascetică până la sfârşitul vieţii.
Al treilea izvor al insuflării dumnezeieşti a fost pentru micul Popovici citirea Sinaxarelor şi mai târziu a operelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. El însuşi spunea în sensul acesta: „Ortodoxia nu este o bibliotecă, pe care poţi să o studiezi, ci experierea pe care eşti chemat să o trăieşti.
Ortodoxia este mai întâi de toate trăire, şi mai ales cuvioasă trăire, şi apoi învăţătură, şi bineînţeles învăţătură a trăirii, a harului, care nu are nimic din moartea scolasticismului şi din raţionalismul protestantismului. Ortodoxia are propria metodologie şi pedagogie – Vieţile Sfinţilor”.
Din fire filozof şi însetat de cunoaşterea dumnezeiască, dar şi de cea omenească, micul Evanghel se înscrie în 1905 la Şcoala Bisericească a Sfântului Sava din Belgrad, unde s-a învrednicit să-l aibă ca dascăl pe luminatul sfânt Nicolae Velimirovici.
A terminat Şcoala în 1914, dar l-a prins Primul Război Mondial şi a fost înrolat în armată ca infirmier. Urmând soarta armatei sârbe, a luat drumul exilului din munţii Albaniei până în Kerkira. Pe cale se simţea deja pregătit pentru a-şi închina viaţa lui Hristos şi cu binecuvântarea Mitropolitului Dimitrie al Belgradului a primit în Skodra schima monahală pe 1 ianuarie 1916 cu numele Sfântului Mucenic Iustin filozoful.
Din Kerkira, în urma tratativelor Mitropolitului Dimitrie, pleacă pentru studii teologice în Sankt Petersburg, cu un grup de străluciţi teologi.
Repede însă, din cauza evoluţiilor politice din Rusia, a fost nevoit să părăsească Sankt-Petersburgul şi să se mute la Oxford. Acolo a rămas doi ani, pregătindu-şi lucrarea sa de doctorat cu tema „Religia şi filozofia lui Dostoievski”.
Tenacitatea în critica creştinismului occidental şi apărarea lui Dostoievski l-a costat respingerea tezei de doctorat. Astfel, în 1919, când, după sfârşitul războiului, s-a întors în patria sa, a fost numit profesor de teologie la Sremski Karlovţi.
Se transferă curând la Atena, pentru ca acolo, în final, să ia diploma de doctorat în Patrologie, în 1926, cu tema „Problema persoanei şi a cunoaşterii la Sfântul Macarie Egipteanul”. Cunoştea foarte bine paleoslava, greaca veche, latina, rusa, greaca nouă, engleza, germana şi franceza.
În anii următori a lucrat în Şcolile Bisericeşti din Karlovţi, Prizren şi Mănăstirea (Bitola). În anii 1930-1931, Biserica Sârbă l-a trimis împreună cu Mitropolitul Iosif în misiunea apostolică din Cehoslovacia.
Acolo, au lucrat un an de zile la luminarea şi organizarea parohiilor şi a vieţii monahale a slovacilor ortodocşi din Carpaţi, care s-au întors din nou la Ortodoxie de la uniaţie. Pe când încă se afla acolo, a fost ales în 1931 episcop al nou înfiinţatei episcopii a Carpatiei, dar din smerenie nu a acceptat rangul acesta.
În perioada ocupaţiei germane s-a aflat în diferite mănăstiri şi din când în când la Belgrad, împărtăşind soarta poporului său.
Odată cu instaurarea noii puteri comuniste în Iugoslavia, în 1945, părintele Iustin a fost izgonit de la Universitatea din Belgrad împreună cu alţi două sute de profesori. Imediat a fost arestat în Mănăstirea Sukovo din Pirot, în sudul Serbiei (1946), şi aruncat în închisoare.
Puţin a lipsit să nu fie executat de către regim ca „duşman al poporului”, dar a fost salvat în ultima clipă, când Patriarhul Gavriil, în timpul întoarcerii sale de la Auschwitz, a cerut eliberarea sa din temniţă.
Izgonit de la Universitate şi fără nicio pensie, lipsit de drepturile sale umane, religioase şi politice, părintele Iustin a trăit chiar ca un zăvorât în mica Mănăstire de maici a Sfinţilor Arhangheli, la Celie în Valievo.
Însă chiar şi acolo autorităţile politice nu l-au lăsat în pace. Dincolo de continua şi asfixianta urmărire, foarte dese erau şi anchetele la conducerea politică din Valievo.
În timpul întrunirilor critice  ale Sfântului Sinod la Belgrad, i-au interzis orice ieşire din mănăstire vreme de luni de zile de frică ca nu cumva să aibă vreo influenţă asupra episcopilor. În ciuda acestor situaţii dificile şi sfâşietoare, părintele Iustin se ruga neîncetat, comunica cu toţi aceia care aveau curajul să-l viziteze, îşi continua lucrarea sa misionară şi scria continuu, fără oprire, studiul paralel al iubiţilor lui Sfinţi Părinţi şi al sinaxarelor.

Slujea zi de zi, postea cu desăvârşire toate vinerile din an ca şi prima săptămână din Post şi Săptămâna Patimilor, ţinând şi alte posturi în afara celor rânduite de Biserică.
Urmând fidel tipicul monastic de secole, săvârşea toate slujbele din noapte şi din zi. Sute erau numele pe care le pomenea la Dumnezeiasca Liturghie, nume care i se transmiteau fie prin viu grai, fie prin scrisori.
În ciuda domiciliului forţat ce i-a fost impus de către autorităţile politice, faima lui s-a întins repede şi a trecut graniţele Serbiei. Astfel, îl vizitau nu doar sârbi din diferite regiuni ale ţării, ci şi mulţi greci.
A adormit în Domnul pe 25 martie 1979, în ziua Buneivestiri, dar şi ziua naşterii lui.
Părintele Iustin, după ce s-a desfătat empiric în operele Părinţilor Bisericii, a rodit chiar un studiu propriu şi scrierile sale, în care se observă cu uşurinţă profunzimea teologică, dar şi talantul său de scriitor.
Două sunt însuşirile de bază ale întregii sale osteneli scriitoriceşti, care se întâlnesc în toate operele sale, de la cea mai scurtă până la cea mai vastă, de la cea mai profundă la cea mai populară.
Prima este iubirea lui faţă de persoana „Dumnezeului-Om Hristos”. Poate că aceasta este cea mai deasă expresie în opera sa. În jurul Dumnezeului-Om gravitează toate, din El izvorăsc toate şi în El sfârşesc, în timp, dar şi eshatologic.
A doua, la fel de importantă, este grija sa de a nu se abate de la linia negreşelnică a Purtătorilor-de-Dumnezeu Părinţi ai Răsăritului Ortodox. Părintele Iustin, cel preaplin de dragoste, este în acelaşi timp şi teologul tenace în cele ale credinţei şi râvnitorul rânduielii bisericeşti.

Deja, în perioada 1932-1935, a scris lucrarea sa, în două volume, „Filosofia ortodoxă a Adevărului”, cunoscuta lui dogmatică, ce i-a dăruit catedra de Dogmatică la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Belgrad.
Al treilea volum a fost editat cu puţin înainte de adormirea sa, în 1978. Este considerată de către mulţi cercetători contemporani drept cea mai desăvârşită dogmatică ortodoxă şi a fost tradusă în franceză, traducându-se acum în engleză şi în greacă.
Alte opere monumentale ale sale sunt „Vieţile Sfinţilor”, în 12 volume şi „Tâlcuirea Noului Testament”, în 7 volume.
(traducere după romfea.gr de M.L.)


Fotografii inedite cu părintele Iustin :
[wpvideo v77Ku9Zt]

4 comentarii la „29 aprilie 2010: Aşezarea în rândul sfinţilor a Cuviosului Iustin Popovici şi a Egumenului Simeon”

  1. Mulţumesc Domnului că m-a ajutat să trăiesc aceste momente mult dorite şi aşteptate de toată creştinătatea ortodoxă, ale canonizării unui mare Sfânt care ”a răsărit” şi ”a apus”într-o mare sărbătoare!

  2. Conform gîndirii unitare a Părinţilor şi a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci şi unică… Biserica este una şi unică, pentru că ea este trupul Unuia şi Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu există Biserica, iar unde nu există Biserica, acolo nici Euharistia nu există. În afară acestei identităţi, adică a Bisericii şi a Euharistiei, se află erezia, falsa biserică şi antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate sobornicească şi unirea lui Hristos cu credincioşii şi a credincioşilor cu Hristos. Şi în Euharistie şi în Biserică, Dumnezeul-Om Hristos este Unul şi, de asemenea, este “toate şi întru toţi.” (Col. 3:11)Sfantul Iustin Popovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: