Acasă > Pagini de Sinaxar > CÂND FRANŢA ERA ORTODOXĂ: 2 octombrie – POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU LEODEGAR, EPISCOP DE AUTUN

CÂND FRANŢA ERA ORTODOXĂ: 2 octombrie – POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU LEODEGAR, EPISCOP DE AUTUN

CÂND FRANŢA ERA ORTODOXĂ…

CEL ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELE NOSTRU LEODEGAR, EPISCOP DE AUTUN

– 2 OCTOMBRIE –

Sfântul Leodegar (sau Leger) a fost fiul unei familii nobile şi puternice de franci din Burgundia (Galia francă era împărţită în Neustria spre nord, Austrasia către nord-vest şi Burgundia în centru şi est). Încă de copil l-au dus la palatul regal al lui Clotaire al II-lea (584-629) şi a fost educat de învăţaţii şcolii palatine, care îi pregătea pe fiii nobililor pentru cele mai înalte funcţii ale regatului. În timpul unei vizite la unchiul său Didon, Episcop de Pictavium (actualmente Poitiers), a simţit o chemare dumnezeiască şi a devenit arhidiaconul lui. Prin călăuzirea cinstitului ierarh, care i-a sădit seminţele virtuţilor şi dragostea faţă de feciorie a făcut să strălucească în el icoana Domnului nostru Iisus Hristos şi a făcut din trupul său biserică vie a Sfântului Duh. În afara de grija pentru nevoile materiale ale Episcopiei, asistenţa săracilor şi conducerea Şcolii Episcopale, Leodegar îl înlocuia adesea pe unchiul său în predică. Când vocea lui răsuna sub turlele Catedralei Mitropolitane, credeai că îl reauzi pe Sfântul Ilarie cel Mare (pomenit pe 13 ianuarie), iar adunarea Bisericii Îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a trimis un astfel de apostol.

După hirotonia lui în preot, s-a retras într-o sihăstrie săracă şi foarte puţin cunoscută – a Sfântului Maxenţiu, sperând că îşi va dedica cealaltă vreme a vieţii lui rugăciunii şi contemplării lucrurilor cereşti. Curând a fost ales egumen, iar vreme de şase ani a condus sihăstria cu înţelepciune. În anul 663, Sfânta  Împărăteasă Bathilda (pomenită pe 30 ianuarie), care luase regenţa Regatelor Unite ale Neustiei şi Burgundiei, a vrut să-l facă colaboratorul ei la refacerea regatului şi i-a cerut lui Leodegar să-şi părăsească liniştea mănăstirii şi să devină Episcop de Autun în Burgundia.

Imediat după hirotonia sa, noul episcop a convocat un sinod, ca să readucă rânduiala în Episcopia lui divizată şi ca să îndrepte abuzurile din perioada în care tronul episcopal fusese vacant. A condamnat şi ereziile maniheismului şi monotelismului şi a impus respectarea Regulii Sfântului Benedict în mănăstiri. În continuare, a renovat Catedrala oraşului închinată Sfântului Nazarie şi a purces la aducerea moaştelor Sfântului Simforian, ocrotitorul oraşului Autun (pomenit pe 22 august). Râvna lui pentru înfrumuseţarea bisericilor lui Dumnezeu şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii nu se compara decât cu grija lui pentru săraci, pentru care a întemeiat multe case, unde în mod regulat avea loc distribuirea mâncării. Catedrala, ca şi toate celelalte biserici ale cetăţii le-a populat cu clerici, care erau obligaţi să petreacă o viaţă chinovială, întemeiată pe neagonisire şi ascultare, pe care el însuşi le învăţa în predică şi în învăţătura pleromei hristonimice. În plus, a ridicat clădiri publice, precum şi zidurile cetăţii. Cu dragoste părintească priveghea pentru nevoile cetăţii, ca şi pentru sufletele cetăţenilor.

Prin aceste virtuţi administrative, Leodegar câştiga o mare influenţă la curtea Burgundiei şi exercita un impact hotărâtor asupra Sfintei Bathilda. Această influenţă a fost şi mai salvatoare, atunci când Ebroin, mareşalul casei regale de Neustria, mânat de iubirea de slavă personală, a căutat să-şi impună stăpânirea şi asupra celor două regate de Neustria şi Burgundia. Ca să-şi atingă scopurile, i-a îndepărtat pe episcopii consilieri ai Bathildei şi a pus să-l asasineze pe episcopul Sigoberand de Paris (664). Apoi, a obligat-o pe sfântă să renunţe la regenţă şi să se retragă în mănăstirea Selles. A rămas doar Episcopul de Autun, care se împotrivea tendinţelor expansioniste şi apăra independenţa Burgundiei. Când Ebroin a vrut să-l întronizeze pe Theoderic al III-lea domnitor peste ambele regate, nobilii din Burgundia s-au răsculat împotriva lui (673). Temându-se pentru viaţa sa, Ebroin a implorat milă, iar în urma mijlocirii Sfântului Leodegar a fost obligat doar să îmbrace schima monahală la Abaţia de Luxeuil.

Noul rege a chemat pe Sfântul Episcop de Autun să colaboreze cu el pentru unirea celor trei regate france, iar el şi-a folosit întreaga înţelepciune şi cumpătare ca să evite efectele catastrofale ale conducerii lui Ebroin. Când însă regele a luat de soţie pe fiica unchiului său, contrar Sfintelor Canoane, sfântul ierarh fără teamă l-a mustrat aspru şi în semn de protest s-a retras la Autun. Dar duşmanii lui nu erau mulţumiţi cu această îndepărtare. L-au acuzat că complotează împotriva regelui şi atât de mult au stârnit ura lui Childeric împotriva lui încât în ziua de Paşti, regele, îmbătat de vin şi sălbatic de mânie, s-a îndreptat spre Catedrală ca să-l ucidă pe episcop, care în acel moment se pregătea să-i boteze pe catehumeni. Fără patimă, iradiind de acea îndrăzneală pe care Dumnezeu o dă mucenicilor, episcopul nu a întrupt deloc slujba. A înaintat şi a stat înaintea regelui, care striga agitând sabia. Deodată, prin lucrarea lui Dumnezeu, Childeric şi-a pierdut lumina, nu l-a mai văzut pe episcop şi a apucat-o spre episcopie. La sfârşitul slujbei, pentru că Sfântul Leodegar nu reuşi să risipească temerile domnitorului şi să-l facă să-şi revină, căci îşi ieşise din minţi, a hotărât să plece, ca să-l scape pe rege de răspunderea pentru o crimă care ar fi îngreuiat întregul regat. Neputând să-şi oprească demonica mânie thυmos ură, Childeric a trimis pe soldaţii săi să-l prindă şi să-l ducă exilat la Luxeuil, unde Leodegar l-a reîntâlnit pe Ebroin. Dar în timp ce episcopul se bucura că şi-a regăsit liniştea mănăstirii, Ebroin zi şi noapte îşi plănuia răzbunarea. După câteva luni, Childeric, a cărui ură împotriva episcopului nu se stinsese deloc, a poruncit să-l scoată pe Leodegar din mănăstire, ca să-l ucidă. Însă, trimişii regelui nu au îndrăznit să se atingă de el; atât de mult s-au înspăimântat de prezenţa cinstită şi cerească a respectabilului ierarh. După asasinarea lui Childeric (675), sfântul a fost eliberat şi a putut să se întoarcă la Autun, unde a fost primit cu lacrimi de bucurie de către turma sa, iar Ebroin după ce a evadat de la Luxeuil şi-a adunat vechii tovarăşi, care au reapărut cum ies şerpii din scorburile lor primăvara. Leodegar l-a scos pe Theoderic din mănăstirea Sfântului Dionisie unde fusese închis, ca să-l pună în fruntea celor două regate. Însă imediat ce episcopul a părăsit curtea regală, Ebroin l-a îndepărtat pe rege şi l-a ucis pe mareşalul Curţii. Groază şi împilare s-a răspândit în tot regatul. Ebroin a ucis nouă episcopi, precum şi o mulţime de preoţi şi monahi. Pentru încă o dată, doar episcopul de Autun mai era o ameninţare pentru despotismul său tiranic; din acest motiv, Ebroin a trimis armată să împresureze cetatea cerându-le să le predea ierarhul.

Sfântul Leodegar a înţeles că îi venise ceasul ultimei încercări; a împărţit toată averea personală săracilor şi a decretat post de trei zile, timp în care tot poporul se rugă lui Dumnezeu cu litanii şi rugăciuni de obşte. Când poporul s-a adunat în Catedrală, Sfântul a luat cuvântul şi a spus: „Dacă pe unii dintre voi i-am ofensat cu cuvinte care au rănit sau cu râvnă peste măsură în admonestări, îi rog să mă ierte. Pentru că în clipa în care voi păşi pe calea muceniciei, pe urmele Mântuitorului Hristos, trebuie să-mi amintesc că în deşert va suferi cineva mucenicia, dacă inima lui nu este plină de dumnezeiasca dragoste”. Imediat după aceea a început un atac general în cetate, care a ţinut până la apusul soarelui. În ziua următoare, pe 26 august, neputând să accepte ideea că poporul lui va avea de suferit din cauza lui, sfântul ierarh s-a predat zicând următoarea rugăciune: „Îţi mulţumesc, Atotputernice Dumnezeule, că l-ai învrednicit astăzi pe robul Tău de slavă!” A fost condus pe vârful unui deal, în faţa zidurilor. Sfântul Leodegar cânta psalmi fără a lăsa să-i scape vreun strigăt de durere când i-au scos ochii cu fiare ascuţite. Noaptea ce a urmat a petrecut-o în rugăciune, mulţumindu-I lui Dumnezeu, Care îl lipsise de ochii trupeşti, ca să strălucească în el mult mai strălucitor lumina necreată a Harului dumnezeiesc.

L-au trimis mai întâi într-o mănăstrire, unde a rămas doi ani, iar apoi l-au adus înaintea tribunalului pe care l-a convocat Ebroin, cu acuzaţia de atentat la viaţa regelui Childeric. Ebroin l-a pus la început pe sfântul episcop să păşească desculţ pe pietre ascuţite şi tăioase; apoi, a poruncit să-i taie buzele, să-i zgârie faţa şi să-i taie limba. Apoi l-au dezbrăcat pe sfânt şi l-au târât gol pe drumurile noroioase înainte de a-l expune în piaţa cetăţii, plin de sânge şi noroi, dar strălucind de slava muceniciei. Când l-a vizitat în chilia sa egumenul mănăstirii Sfântului Simforian, Sfântul Leodegar a vorbit cu el clar, cu toate că-şi pierduse buzele şi limba. L-au primit cu ospitalitate monahiile de la Fecan, unde a petrecut în pace doi ani, rugându-se, încurajând şi învăţând pe credincioşi cu cuvintele sale. Cu toate acestea Ebroin, înseta mereu de sânge şi era posedat de o ură nestăvilită. L-a adus pe sfânt înaintea unui sinod alcătuit din episcopi mituiţi. L-au caterisit şi l-au condamnat la moarte, fără să fi scos măcar un cuvânt de protest de pe buzele ierarhului, care a rămas tăcut ca şi Hristos înaintea lui Pilat. Pe 2 octombrie 679 (sau 680), patru soldaţi înarmaţi l-au luat şi l-au dus în adâncimea unei păduri, dar în clipa execuţiei trei dintre ei au căzut înaintea sfântului cerântu-i să-i ierte. Imediat ce Leodegar şi-a încheiat rugăciunea pentru prigonitorii săi şi-a întins grumazul, iar atunci al patrulea, a cărui inimă era împietrită şi nesimţitoare ca o piatră, l-a decapitat. Trupul sfântului a rămas drept. Călăul l-a prăvălit cu o lovitură de picior la pământ, dar imediat şi-a pierdut minţile şi s-a aruncat în flăcări.

Puţin mai târziu, după moartea lui Ebroin, Sfântul Leodegar a început să fie cinstit ca mucenic. Moaştele lui au fost aduse în regiunea Puatu, unde o bazilică a fost închinată pomenirii lui. De atunci, cinstea sfântului s-a întins în principal în Galia şi în Belgia, în timp ce la Autun sfântul nu a încetat să-şi arate bunătatea şi dragostea părintescă prin minuni şi arătări.

 

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.