Catedrala Sfânta Sofia (Aghia Sofia / Άγια Σοφία – în greacă, Sancta Sophia – în latină, Ayasofya – în turcă) sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante sinoade ortodoxe. 

 Istoria „Marii Biserici a Constantinopolului”

Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365, timp în care aceasta a devenit una din reședințele episcopale ale Constanti­nopolului. În anul 404, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Hrisostom. În anul 415, împăratul Theodosie al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în timpul revoltei numite Nika, din anul 532, care era îndreptată împotriva împăratului Justinian I (527-565).

După înăbușirea revoltei, împăratul Justinian a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în acele vremuri. A încredințat sarcina celor mai renumiți arhitecți ai timpului, Anthim din Tralles și Isidor din Milet. Sub supravegherea lor au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic,Baalbek (din Liban), sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua ziua sfinţirii catedralei, 27 decembrie 537, Justinian ar fi exclamat: Slavă Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare! Solomon, te-am învins! 

După numai două decenii, din cauza cutremurelor puternice din 15 august 553, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea s-a încredințat nepotului lui Isidor din Milet, iar la 24 decembrie 563 Justinian, la vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită. Cu trecerea timpului, în preajma bisericii s-au adăugat alte trei construcții importante: cea a Tezaurului (Skevophylakion – despre care unii spun că a rămas încă de la prima catedrală), Baptisteriul și Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptisteriul a devenit mausoleu pentru doi sultani turci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal.

În anul 859 biserica a suferit un incendiu distrugător, iar sub domnia împăratului Vasile I Macedoneanul, un alt cutremur a prăvălit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869, dar aceasta a fost restaurată în mai puţin de un an. Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricăciuni, încât s-a pus problema închiderii ei definitive. Restaurarea a durat până în anul 994, revenind arhitectului Tridates.

În urma ocupaţiei latine din 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii apuseni participanți la Cruciada a IV-a. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane prețioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, de cruci încrustate și ele cu pietre prețioase și de alte relicve rare. Între anii 1204-1261, ocupanții apuseni ai Constantinopolului au transformat Sfânta Sofia în catedrală romano-catolică, dar după izgonirea lor, împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurant biserica și i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în anul 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologul a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est și sud-vest.

Cutremurul din 1348 a provocat o nouă prăbușire a părții de răsărit a cupolei, iar restaurarea s-a putut realiza numai prin colectă publică, deoarece imperiul intrase deja în declinul abrupt al destrămării. Toate relatările din secolul al XV-lea, cu câteva decenii înaintea prăbușirii Imperiului Bizantin, vorbesc de o stare de întreținere jalnică a bisericii, în concordanță cu decăderea generală.

În primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mozaic și frescă, dar la începutul secolului al XVI-lea, acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete în cele patru colțuri. Primul minaret a fost ridicat de Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea – de fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimele două – de Selim al II-lea, în secolul al XVI-lea, prin arhitectul turc Sinan. În anul 1573, tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a mai construit în interior Loja sultanului, iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea, în 1577.

Cu timpul în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcții mărunte cu destinații diverse: fântână de purificare, orologiu și mausolee. În anii 1847-1849 edificiul a fost din nou restaurat de arhitectul elveţian Gaspare Fossati, angajat de sultanul Abdul Mezid. 

În anul 1935, sub preşedintele turc Kamal Atatürk, Sfânta Sofia a fost secularizată şi transformată în Muzeul Ayasofya. Cu toate acestea, mozaicurile au rămas în mare parte acoperite, iar clădirea a fost lăsată să se deterioreze. O misiune UNESCO din anul 1993 a raportat că s-a observat tencuială căzând, piese de marmură murdare, geamuri sparte, picturi decorative afectate de umezeală şi acoperişul prost întreţinut. De atunci, s-au început lucrări de restaurare şi acoperire.

În prezent Patriarhia Constantinopolului şi Vaticanul, prin intermediul anumitor organizaţii internaţionale, încearcă să recapete vestita biserică pentru a redeveni catedrala patriarhului „Noii Rome”.

*

*

Arhitectura şi decoraţiunile

Planul bisericii lui Justinian cuprindea un Atrium perpendicular pe axa longitudinală a edificiului, unNartex exterior (pronaos), un Nartex interior, Nava centrală, acoperită cu o cupolă gigantică, douăNave laterale și Galeriile superioare de la etaj, galerii care înconjoară nava centrală din trei părți, sub formă de potcoavă deschisă spre altar. Din atriumul, astăzi dispărut, se pătrundea în Nartexul exterior (Exonartex) prin șapte porți gigantice, iar mai departe, în Nartexul interior (Esonartex) – prin cinci porți bătute în bronz și decorate cu cruci aurite. Sursa şi continuarea: teologie.net