La Metocul Mănăstirii Néa Moní din Hios

Cuviosul Nicodim Aghioritul spune că nu poate tăcea în fața unei asemenea minuni preaslăvite pe care au făptuit-o acești Cinci Sfinți Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, la un metoc al Noii Mănăstiri din Hios, metoc închinat acestor cinci Sfinți Mucenici. Minunea a fost relatată mai întâi de evlaviosul protopresviter Nicolae Malaxós din Náfplio.

Metocul acesta era aprovizionat și chivernisit cu toate cele de trebuință de către mănăstire,chiar și în cele ale prăznuirii Sfinților de hram. S-a întâmplat însă, ca într-un an să fie o iarnă grozavă la vremea hramului Sfinților Cinci Mucenici, așa încât, din pricina frigului și a zăpezii, nu numai că părinții mănăstirii nu puteau coborî la metoc ca să aducă cele de trebuință praznicului, după obicei, dar nici creștinii nu au putut veni la biserică. Și dacă la vecernie tot au venit câțiva, la utrenie a venit la biserică doar preotul de rând și, aprinzând candelele, a bătut toaca și a dat binecuvântarea ca să citească slujba.

Atunci au intrat în biserică cinci oameni cuviincioși și cu bună rânduială. După purtare și veșminte se vedea că sunt străini de loc, iar după chip păreau cu totul asemănători celor Cinci slăviți Mucenici Evstratie, Avxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, așa cum se vedeau zugrăviți în sfintele icoane. După ce au intrat aceștia în biserică, doi s-au așezat în strana dreaptă, alții doi în strana stângă, în timp ce al cincilea, care semăna cu Sfântul Orest, s-a așezat la analog. Când venea vremea citirilor, acesta împlinea ascultarea de canonarh și citea cu glas strălucit și curat, în timp ce ceilalți patru, care stăteau la dreapta și la stânga în strană, psălmuiau cu glas preadulce și melodios sfintele cântări. Preotul, văzând și auzind acestea, s-a bucurat și s-a veselit întru sine, slăvind pe Dumnezeu, Care i-a trimis asemenea ajutoare spre săvârșirea slujbei, de vreme ce în tot acest timp nu-i venise nici un alt ajutor. Preotul era uimit și se minuna pe de o parte de asemănarea celor cinci cu Sfinții din icoane, iar pe de altă parte de bunăcuviința și harul citirii lor, precum și de preadulcea melodie a glasului lor. Din această pricină se întreba cine să fi fost cei ce veniți și nu știa ce să facă, pentru că înainte de utrenie ar fi vrut să îi întrebe cine sunt, dar văzând seriozitatea și bunăvoința pe care o aveau la slujbă, a hotărât să îi întrebe, totuși, la sfârșit.

Continuă să citești →