La 16 martie 2014, în duminica a doua a Postului Mare, a sfântului ierarh Grigorie Palama,Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie a sfântului ierarh Vasile cel Mare la biserica în cinstea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Krylatskoie, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte Gheorghii, parohul acestei sfinte biserici! Dragi părinți, frați și surori!

Vă salut cordial pe toți cu ocazia celei de a doua duminici din Postul Mare, consacrată pomenirii sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Astăzi, în timpul Dumnezeieștii liturghii, a fost făcută citirea respectivă din Evanghelie despre vindecarea slăbănogului (Mc. 2:1-12). Acest text este bine cunoscut tuturor – îl voi aminti doar că este vorba de niște oameni, care au adoptat decizia de a-l aduce pe un bolnav paralizat la Domnul Iisus Hristos prin orice modalitate, pentru ca să fie vindecat. Continuă să citești →

Iubiții mei,

ziua liturgică de azi, în Triod, se numește duminica „în care se pomenește dreapta credință” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 204]. Însă, în fapt, pomenim restaurarea în Biserică a Sfintelor Icoane, din 843, făcută după prigoana iconoclastă, care a cunoscut două perioade dureroase: prima: între 730-787 și a doua: între 813-843.

Însă cinstirea Sfintelor Icoane (iconodulia) este o trăsătură definitoriea Bisericii lui Hristos, pentru că ea este o propovăduire picturală a întrupării Sale. Dacă în Dumnezeiasca Scriptură avem chipul lui Hristos în cuvinte, în Dumnezeieștile Icoane avem același chip al lui Hristos în imagini. Chipul Lui, al Maicii Lui, al Sfinților Îngeri, al Sfinților Lui…Sfintele Icoane fiind ferestre către cei iconizați, după cum cuvintele sunt ferestre către persoanele despre care se vorbește. Continuă să citești →

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae

„La Duminica lăsatului de sec“

Creştinismul nu este numai o învăţătură care ajunge să fie ştiută, ci o învăţătură care se cere trăită, pusă în practică. În acest sens, el este viaţă şi putere de mântuire. De aceea, nu e creştin adevărat cel ce se mulţumeşte să cunoască numai învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos; creştin este cel ce îşi face din învăţătura Domnului lege de viaţă, urmând întru totul lui Hristos, care n-a învăţat decât ceea ce El Însuşi a împlinit, făcându-ni-se pildă fără abatere pentru tot ceea ce ne-a poruncit să facem. Creştinismul este puterea mântuitoare, dar numai celui ce-şi trăieşte viaţa după legea lui Hristos şi-şi modelează prin aceasta făptura tot mai mult după chipul Domnului. Aşa cum un meşter face dintr-un bulgăre de aur, amestecat cu multe materii, o bijuterie strălucitoare, curăţindu-l cu ajutorul focului de tot amestecul străin şi lovindu-l cu ciocanul până ce-i dă forma cugetată, aşa face şi creştinul din făptura sa un chip frumos, având mereu ca model pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a făcut în acest scop omul desăvârşit. Materiile străine pe care trebuie să le cureţe creştinul din sine sunt patimile care-i urâţesc făptura şi care s-au îngroşat în el prin păcatele săvârşite. Şi cum aceste patimi se menţin în noi şi sporesc prin alte şi alte păcate, la care ne îndeamnă diferitele pofte de plăceri, curăţirea de patimi nu se poate înfăptui decât oprindu-ne de la alte păcate, deci înfrânându-ne de la împli-nirea poftelor necuvenite. Înfrânarea aceasta de la satisfacerea poftelor necumpătate, care sporeşte patimile din noi, este ceea ce numim post. Astfel, înţelegem de ce postul este un mijloc principal prin care creştinul îşi curăţă făptura de tot ce este rău şi urât în ea, oprindu-se pentru o vreme de a mai hrăni patimile sale prin noi păcate, prin noi împliniri ale poftelor sale ce întrec măsura trebuinţei. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Evanghelia zilei [Lc. 18, 10-14], care ne vorbește, la începutul Triodului, despre închipuirea de sine a fariseului și recunoașterea de sine a vameșului, este o imagine familiară interiorității noastre.

O știm prea bine. Ne caracterizează!…

Ea ne vorbește despre…multe, prea multe clipe din viața noastră.

Căci fiecare dintre noi suntem când unul când altul, în diverse momente ale zilei și ale nopții…și ale vieții noastre.

Tocmai de aceea înălțarea de sine, ce trăim noi, în noi, vizavi de ceea ce credem că suntem în fața altora…e o stare zdrobită în smerenie de Dumnezeu, în vedere de sine…și smerenia, care e o continuă coborâre în durere și în conștientizarea de sine…nu își dorește slava deșartă, goală, fără consistență personală. Continuă să citești →

Părintele Cleopa despre Sfinții Trei Ierarhi – Apostoli ai Cuvântului lui Dumnezeu 

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] ne vorbește despre o altfel de excludere a oamenilor.

Despre excluderea făcută…în mijlocul societății.

Despre cum poți fi marginalizat și minimalizat chiar și atunci când ești în prim-planul societății.

Și astfel, dacă cei 10 leproși de duminică era exclușii de la marginea cetății, pe motiv de boală, după cum era prescripția Legii…Zacheos este exclusul din mijlocul societății, pentru că era întâiul între vameși [arhitelonis] și bogat [plusios] [v. 2].

Și când ai o funcție și o poziție socială pe care toți o detestă, pentru care ești blestemat de toți…pentru că le ai în mod nedrept…te simți singur în mijlocul tuturor.

Pentru că nu numai săracii sunt singuri ci și bogații și infractorii și neiubiții de tot felul sunt singuri.

Singurătatea fără ochi…sau cea cu ochi mulți împrejur…e la fel de dureroasă. Continuă să citești →

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 17, 12-19] este despre mântuirea celor excluși!

Iar dacă aici e vorba despre oameni bolnavi de lepră, pe care Lev. 13, 46 îi considera necurați și îi punea să trăiască în afara comunității…noi trebuie să îi înțelegem pe toți cei excluși de noi din diferite motive: boală, sărăcie, etnie, credință…

Pentru că Dumnezeu a venit după toți…pentru toți…pentru mântuirea tuturor…adică a venit să caute, să vindece și să mântuiască pe tot omul…indiferent dacă noi îl catalogăm într-un fel sau altul…potrivit „standardelor” noastre.

Domnul ne vorbește despre 10 bărbați leproși, care au cerut mila Domnului [v. 12-13]…și pe care Domnul i-a trimis la preoții templului…

Pentru că preoții trebuia să constate vindecarea lor, potrivit Lev. 14, 2. Continuă să citești →

Iubiții mei,

fiind încă în praznicul Botezului Domnului, Evanghelia de azi [Mt. 4, 12-17] ne invită la pocăință și, în mod implicit, la o aprofundare continuă a dreptei credințe.

Pentru că atunci când ne simțim din în ce în ce mai păcătoși, adică pe măsură ce ne vedem și mai scrupulos păcatele și patimile noastre, e semn că am crescut în cunoașterea teologică și în simțirea prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Continuă să citești →