Pastorală la Nașterea Domnului a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Teodosie, prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.

 .

 

„Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă. Să-I cântăm toţi imn de slavă şi să I ne închinăm!”

.

 

Fiul lui Dumnezeu Se naște astăzi din Fecioara, unind firea dumnezeiască cu firea cea oamenească; fără să le amestece pe cele două, fără să le schimbe, fără să le împartă și fără să le despartă. Dumnezeu Se naște ca om, dovedind astfel prețuirea pe care o are față de noi. El vine asemenea unei pâini, pentru că Se dăruiește pe Sine nouă cu învățătura, cu puterea, cu dragostea și cu toată firea pe care o primește de la oameni. Sfântul Leon cel Mare, spune că ”Mântuitorul nostru născându-Se astăzi, toți trebuie să ne bucurăm… Nimeni nu este alungat de la împărtășirea acestei veselii, deoarece pricina bucuriei noastre este comună tuturor oamenilor”. Și, continuă Sfântul Leon cel Mare, ”ia aminte, creștine, la cinstea ce ți-a fost dată! Făcându-te părtaș firii dumnezeiești, te-ai mutat în Lumina și în Împărăția lui Dumnezeu și cu dreptate te va judeca pe tine, cel ce prin mare mila Sa te-a răscumpărat! Aceasta este ceea ce au așteptat Patriarhii cu mare dor, proorocii au prezis, drepții au dorit să vadă și s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ și a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm și să ne veselim, iubiților!

 

La această dumnezeiască sărbătoare a mântuitoarei pogorâri la noi a ”Fiului Celui Preaînalt” (Luca 1, 32), Cel Care, după cuvântul Psalmistului, a auzit ”suspinul celor ferecați” și a venit ”să-i dezlege pe fii celor omorâți” de păcat (Ps. 101, 20), Sfânta noastră Biserică tresaltă, chemându-ne astfel la marea bucurie de obște, a Cerului și a pământului deopotrivă: ”Veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față. Zidul  cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește pomul vieții; iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare”. ”Veniți să ne bucurăm”, ne cheamă Biserica, fiindcă de acum, Hristos, Soarele dreptății, răsărind, chinul întunericului din noi ia sfârșit. De aceea, nu trebuie să rămânem acoperiți de întunericul neștiinței și al nepăsării faţă de poruncile lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Ioan Casian: ”Dacă judecata nostră rătăcește în noaptea neștiinței, atunci și gândurile, și faptele noastre, cărora le lipsește cântarul dreptei judecăți, sunt învăluite în marele întuneric al păcatelor”.

 

Dreptmăritori creștini,

Ce a găsit Mântuitorul când a coborât pe pământ?  A aflat pustiu și tristețe, pentru că aici stăpâneau întunericul și moartea. Acestea ni se vădesc și din faptul că Fecioara Maria nu găsește loc să nască în casa niciunui om. Călătorind împreună cu bătrânul Iosif, Maicii sfinte i-a sosit vremea să nască și a căutat din casă în casă, loc de găzduire, însă nu au găsit sălaș. Dar iată că pământul, cel ce fusese blestemat să rodească spini și pălămidă, oferă o peșteră, ca loc de naștere pentru Fiul lui Dumnezeu. Viețuitoarele care se aflau în peșteră participă la acest moment pentru că și ele suportau fără de vină robia păcatului. Se cuvine să observăm că după ce strămoșii au păcătuit, Dumnezeu a venit în grădina raiului, să vădească păcatul și să îl pedepsească, iar venirea Sa a fost înfricoșătoare, încât omul s-a ascuns. Acum nu vine întru măreție și slavă dumnezeiască să-l întrebe pe om despre păcat, ci Prunc smerit îmbrăcat în haina trupului, curat dar rănit de păcatul cel dintâi al neascultării, ca să-i scape pe toţi urmaşii lui Adam de robia păcatului. Dacă până acum taina Fecioarei Maria nu fusese înțeleasă decât de bătrânul Iosif și de Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, iată că de la Betleem lumina se arată vestind tuturor început de viață nouă. Căci în această smerită coborâre a Fiului lui Dumnezeu, nu se poate ascunde cu totul strălucirea dumnezeirii. Lumina nu dispare în întuneric, ci strălucește mai mult în noianul adâncului păcatelor noastre. Lumina pruncului Iisus, născut în iesle, este bucurie, cum ne tălmăcește Sfântul Teodor Studitul: ”Bucurie ca aceasta nu s-a făcut de când este lumea, căci nu prin grai S-a apropiat de noi, ci S-a arătat nouă față către față. Nu este nici un lucru mai fericit și mai mântuitor între neamuri decât acesta… este minunea cea mai înaltă decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de la începutul lumii”.

 

Iubiți fii duhovnicești,

La această sărbătoare, numită din vechime ”a luminilor”, când prăznuim ivirea  în lume a ”luminii cunoștinței”, este dator fiecare dintre noi, creștinii, să se întrebe câtă împărtășire are cu această lumină. Fiindcă, ne spune Domnul că acela care umblă în întuneric, adică în păcat, ”se împiedică, pentru că lumina nu este întru el” (Ioan 11, 10). Este adevărat, în zilele acestea vedem peste tot sclipind feeric mulțime de lumini și preocuparea pentru alegerea și oferirea de daruri a început de mult. S-a dorit ca toate cele din jurul nostru să fie acum cât mai strălucitor împodobite. Dar toate acestea devin simple desfătări lumești dacă nu reușesc să ne îndrepteze mintea și sufletul către nevoia noastră de luminare lăuntrică, de curățire de patimi și împodobire cu virtuți și binefaceri, pe care să le aducem ca smerite daruri Celui pe care Tatăl L-a dăruit lumii spre a o mântui. Cel ce se desfată într-un chip exterior și superficial a pierdut înțelesul și folosul cel dăinuitor al prăznuirii celei mai mari taine: înomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a pierdut harul sărbătorii care-i putea aduce pacea dinlăuntru și din afară, cu Dumnezeu și cu semenii, și bucuria nefățarnicei iubiri de frați (I Petru 1, 22).

 

Iubiți credincioși,

Să sprijinim și să sporim viața, căci prin aceasta ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu. Ne naștem din dragoste iar Fiul lui Dumnezeu vine la noi prin puterea nemăsuratei Lui iubiri de oameni.  Este darul cel mai sfânt, cel mai ales și de dorit să-l primească fiecare. Cine refuză acest dar, de fapt nu vrea să-L primească pe Hristos, Cel care, prin nașterea Sa, aduce pe pământ viață. Dar viața și fericirea nu se pot împlini decât în pace, iar imnul îngeresc al nopții de Crăciun, preluat în versurile colindelor, ne arată că venirea Pruncului Iisus înseamnă armonia și dragostea între oameni la care suntem chemați de fiecare dată de Crăciun.

 

Răspunsul nostru la chemarea Mântuitorului, a Celui ce vine să ne aducă viața, este să zămislim și să naștem și noi pe Pruncul Hristos în inimile și în viața noastră prin curăția gândurilor și a faptelor și prin dragostea curată și fierbnite către Dumnezeu și către semenii noștri. 

 

Dreptmăritori creştini,

Noi, cei din Dobrogea, deși nu avem peștera Betleemului, avem răsadul acesteia adus de Sfântul Apostol Andrei și așezat în peștera ce-i poartă numele. Ne-am închinat în acest an în biserica ridicată drept ofrandă Mântuitorului Hristos prin mijlocirea părintelui sufletesc al tuturor românilor. Colindul Sfântului Andrei ne arată că trebuie să venim cu lumânări aprinse, având candelele împodobite, cu sufletele primenite și cu inimile deschise ca să ne umplem de darul vieții.

 

Acestea toate trebuie să aprindă înlăuntrul nostru virtuțile care să ducă lumina de la noi până la cer. Cu aceste gânduri vă împărtășesc tuturor dragostea părintească și bucuria comuniunii, rugând pe Pruncul Iisus să aducă sănătate, pace, binecuvântare și viață sfântă ca și Noul An ce îl vom întâmpina să fie bogat în daruri duhovnicești și să ne îmbrace în sfințenie.

.

 

Al vostru Arhipăstor,

Către Hristos Cel născut în ieslea Betleemului de tot binele rugător,

 

† T E O D O S I E

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

.

Pastorală la Nașterea Domnului a ÎPS. Laurențiu, Mitropolitul Ardealului (2014)

‡LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle.”

(Luca 2, 12)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

răznuim cu bucurie cerească, an de an, Sărbătoarea cea mare şi luminoasă a Naşterii Domnului. Ne bucurăm acum că Hristos vine la noi, că ne cercetează pe noi de Sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, că se revarsă peste lume Milostivirea negrăită a lui Dumnezeu pentru a ne lumina vieţile, pentru a ne dărui nouă viaţa Sa curată şi bucuria Sa veşnică. Ne bucurăm în chip minunat la acest praznic pentru că simţim că Dumnezeu vrea să ne scoată din necazurile vieţii acesteia şi Se coboară la noi în chip smerit şi plin de delicateţea unui Prunc Divin, pentru a ne vorbi despre tainele Împărăţiei Sale, pentru a ne face să gustăm din viaţa Sa, pentru a ne umple de fericirea şi bunătatea dragostei Sale. Ne copleşeşte de bucurie Taina Întrupării Fiului sau a coborârii lui Dumnezeu la noi:„Toţi să prăznuim, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri. Pe Cel de Sus jos, prin Taina Întrupării; şi pe cel de jos sus, pentru iubirea de oameni, căci astăzi Vitleemul s-a asemănat cerului, în loc de stele primindu-i pe îngerii care laudă; şi, în loc de soare, încăpându-L pe Soarele dreptăţii, Cel necuprins. Şi să nu căutăm în ce chip, căci, unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Căci a voit, şi a putut. S-a pogorât, şi a mântuit, toate împreună-alergătoare cu Dumnezeu s-au făcut”^[1].

Întruparea lui Dumnezeu s-a petrecut acum peste 2000 de ani, însă bucuria care izvorăşte din prăznuirea noastră este mereu nouă şi înnoitoare. La fiecare praznic împărătesc, în cadrul Sfintei Liturghii, noi suntem chemaţi la Cina de taină a Mântuitorului, care continuă veşnic în Împărăţia cerurilor, iar la acest ospăţ deosebit Hristos Domnul nu ne dăruieşte doar Trupul şi Sângele Său spre mâncare, ci şi viaţa Sa ne-o dă şi ne face să trăim împreună cu El toate evenimentele vieţii Sale. De aceea ne bucurăm în fiecare an cu o bucurie negrăită la fiecare sărbătoare, pentru că Hristos vine la noi ca să ne ridice la Sine, să ne umple de bucuria vieţii Sale îndumnezeite. Stăm la masă cu Hristos, la Cina Împărăţiei, şi nu contenim a ne minuna şi a ne bucura de tainele cele mari ale iubirii lui Dumnezeu manifestate în timp şi în istorie. Doar participând la viaţa cultică a Bisericii putem cuprinde, atât cât poate cuprinde omul, misterul negrăit al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o Părinţii Bisericii: „Cine nu va grăi, cine nu se va minuna de venirea lui Dumnezeu în lume?, se întreabă Sfântul Atanasie cel Mare. Sus,în cer, slobod, şi jos înscris în condici! Sus Fiu, şi jos rob! Sus împărat, şi jos slujitor! Sus bogat, şi jos sărac! Sus preaslăvit, şi jos numărat între datornici! Sus având scaun dumnezeiesc, şi jos odihnindu-Se în peşteră sărăcăcioasă! … Cine nu se va minuna? … Cel ce dezleagătoate Se înfaşă, Cel ce hrăneşte era hrănit, Cel necuprins Se vedea prunc … O preaslăvite lucruri! Elisaveta a născut în casă luminată, iar Fecioara a născut în peşteră mică. Ioan pe pat, iar Domnul în iesle! Nu fără rost s-a făcut naşterea Domnului din fecioară, ci Se naşte în chip minunat ca să-l îndrepteze pe Adam cel întâi zidit…”^[2]

Iubiţi credincioşi,

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu este pentru noi creştinii doar o importantă filă de istorie, pe care acum o comemorăm încercând sentimente de bucurie, ci ea este o actualizare tainică a acestui eveniment deosebit al vieţii lui Hristos, de trăirea căruia ne împărtăşim real atunci când intrăm şi şedem cu El la Cina Euharistică a Sfintei Liturghii. Aceasta este perspectiva din care toţi Părinţii Bisericii au vorbit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu încercând prin analogii să redea adâncimea tainei praznicului Naşterii Domnului, folosind expresii care înfățișează, prin contrast, necuprinsul cu mintea omenească al lucrării lui Dumnezeu în întreaga iconomie a întrupării: „Taină străină şi neobişnuită văd, Cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, Îl slăvim!”, cântăm cu bucurie în aceste zile împreună cu Sfântul Cosma Melodul^[3]. Toate cântările Bisericii ne îndeamnă „să ne curăţim simţirile” şi să ne întoarcem ochii minţii către Pruncul Cel născut în Betleemul Iudeii pentru a vedea că, prin venirea Sa în lume, Hristos le arată pe toate a fi taine şi că tot ce avem sunt daruri ale Sale, care au menirea de a fi întoarse îmbogăţite Ziditorului. Astfel, taină este Fecioara de Dumnezeu Născătoare, Maică şi Fecioarăîn acelaşi timp, care a născut în mod mai presus de fire. Taină este familia sfântăîn care Mântuitorul S-a născut. Taină este risipirea nedumeririidreptului Iosifşi chemarea lui de a fi ocrotitorul Stăpânului a toate şi martor al fecioriei Maicii Domnului. Taină este venirea magilor, care se lasă povăţuiţi de stea şi care nu caută un Stăpânîmbrăcat în haine scumpe, ci aduc daruri Pruncului ceresc născut în ieslea Betleemului.

Toate aceste lucrări tainice ne arată chipul cel minunat în care Dumnezeu lucrează tainic, nevăzut în lumea noastră văzută. „Astăzi S-a născut vouă Mântuitorul, şi acesta vă este semnul: Veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12), le spun îngerii păstorilor. Aşa a prevăzut Dumnezeu în planul Său cel veşnic, să vină în lume ca un Prunc tânăr, un Copil nevinovat Ce Se naşte în sărăcie într-o iesle, dintr-o Fecioară curată şi Care este ocrotit de un drept cu viaţă sfântă. Cel Preaînalt a venit la noi altfel decât a făcut-o în Vechiul Testament, nu în tunete şi în fulgere ca pe Muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit, născut dintr-o Fecioară Preacurată, arătându-nedelicateţea iubirii Sale. Dumnezeu nu a renunţat, prin chenoză, prin micşorarea Sa, la cinstea care I se cuvine Fiului Său, ci, pentru a cuprinde în Sine întreaga fiinţă umană, S-a arătat în lume într-un mod plin de gingăşie şi delicateţe, sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie şi simplitate, pentru a ne găsi pe noi, cei aflaţi întru întuneric şi în umbra morţii, pentru a ne dărui blândeţea, smerenia, simplitatea şi nerăutatea Sa. Iată, semn ni s-a dat nouă astăzi: Prunc dumnezeiesc aflăm în ieslea simplă şi sărăcăcioasă, Prunc plin de bunătate, Care este bucuria mare a Bisericii, Prunc nou, Care S-a născut plin de tărie şi de pricepere, căci este „Dumnezeu tare, stăpânitor, Domn al păcii” (Isaia 9, 5), Prunc plin de curăţie şi de iubire jertfelnică, venit în lume în chip smerit şi încins cu scutece ca să ne slujească nouă.

Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume pentru a ne arăta tainele mari ale vieţii noastre, taine mari pe care le trăim, dar adesea nu le conştientizăm a fi daruri cereşti ce trebuie întoarse, prin mulţumire şi recunoştinţă continuă, Ziditorului.

Taina Întrupării, prin Familia Sfântă, sfinţeşte şi temeiniceşte Taina Familiei creştine, prin modelul desăvârşit al membrilor ei, părinţi şi copii. Copiii sunt taina vieţii noastre, sunt modul în care Dumnezeu Îşi arată iubirea Sa nemărginită în familiile noastre, sunt darul ceresc ce sfinţeşte viaţa şi casele noastre. Ei sunt proba de foc a iubirii noastre. Fără copii, iubirea noastră de părinţi rămâne egoistă şi fără nicio împlinire.

Aceste făpturi gingaşe, create după chipul lui Dumnezeu şi trimise în dar familiilor noastre, copiiiau nevoie mai întâi de mame primitoare şi iubitoare,care îşi doresc copii şi se dăruiesc acestora şi familiei cu preţul vieţii lor, după modelul deplin al dăruirii Fecioarei Maria:„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Copiii rânduiţi de Dumnezeu au nevoie şi de taţiplini de credinţă, înţelepciune şi devotament, pentru a ocroti familia întreagă şi a se îngriji de creşterea şi educaţia lor.

Taina Crăciunului, cu bucuria ei cerească, se poate împlini şi repeta şi în familiile noastre. Mereu putem să Îl avem pe Hristos Prunc în casele noastre. Mereu putem ajunge mame devotate şi părinţi plini de iubire jertfelnică. Darul lui Dumnezeu, al unei noi vieţi dăruite familiei şi lumii, în acelaşi timp, este un dar nepreţuit.Acolo unde vine darul lui Dumnezeu viaţa omului se transformă în rai.„Peştera”casei noastre se face cer. În „staulul”nostru sărăcăcios vor veni „magii” cu daruri. „Irod cel crud”, vrăjmaşul lumii acesteia, nu va putea să ne omoare odorul ceresc. Atât doar se cere de la noi: să nu refuzăm şi să nu lepădăm darurile lui Dumnezeu. De restul se va îngriji El, aşa cum El a făgăduit. Chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi materiale, noi trebuie să lăsăm darul lui Dumnezeu să vină în casele noastre.

Prin copii, Dumnezeu ne face nouă o mare cinste, căci El Însuşi creează sufletul fiecărui prunc şi îl trimite în dar mamei care va naşte. De aceea, omorârea pruncului nenăscut este un păcat de moarte, o respingere şi o dispreţuire totală aduse Creatorului, trimiţându-I înapoi darul iubirii Sale. De aici vor veni suferinţele fizice şi bolile incurabile purtate de astfel de mame. De nimic nu se întristează Dumnezeu atât de mult ca de refuzul darului vieţii, prin omorârea unui suflet nevinovat.

Iubiţi credincioşi,

Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.

În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.

Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?

Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.

Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.

Iubiţi credincioşi,

Naşterea Domnului este sărbătoarea coborârii lui Dumnezeu la noi, a locuirii lui Dumnezeu în şi printre oameni. Biserica ne îndeamnă să ne bucurăm nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeşte, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului, nu în ospeţe şi necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt, pentru ca Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi şi să crească în inimile noastre prin împărtăşirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vieţuire curată şi bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, iubiţi credincioşi, să devenim copii, să ne întoarcem în noi înşine, să descoperim pe Hristos Pruncul din inimile noastre, să ne curăţăm de patimi, să vieţuim aşa cum ne-a învăţat Pruncul dumnezeiesc şi astfel cu un glas toţi să cântăm cântarea dulce a Bisericii noastre:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că pentru noi, Dumnezeu este între oameni; pentru firea cea stricată, Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi; pentru cei nemulţumitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiţi, Slobozitorul; pentru cei ce şedeau întru întuneric, Soarele dreptăţii; pe cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viaţa; Învierea pentru cei căzuţi. Către Acesta să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”^[4]

Sărbători fericite!

Un An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

‡ Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

^[1]Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos , PG 56, 385BC.

^[2]Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre înscrierea Preacuratei Fecioare şi despre dreptul Iosif , PG 28, 945CD.

^[3] Irmosul Cântării a 9-a, „ Canonul Naşterii Domnului”, Mineiul pe Decembrie, Bucureşti, 2005, p. 445.

^[4]Sfântul Vasile cel Mare, Omilia la Sfânta Iulita , PG 31, 253BC; Stihira laudelor glasului 7, Octoihul mic, Sibiu, 1991, p. 125

Sursa:  http://www.mitropolia-ardealului.ro