CE AU FĂCUT CATOLICII ÎN BUCOVINA ? (I) – ÎNCHIDEREA MĂNĂSTIRII VORONEŢ

CITIŢI ŞI: https://acvila30.ro/2010/07/25/maicile-de-la-voronet-se-roaga-in-comun-cu-feciorii-si-fecioarele-ereticilor-in-dialogul-dragostei-fara-adevar/

CE AU FĂCUT CATOLICII ÎN BUCOVINA ? (I)

ÎNCHIDEREA MĂNĂSTIRII VORONEŢ

Bucovina începe să aibă o istorie diferită de cea a Moldovei din 1775. Ceea ce era până atunci partea de nord a Ţării de Sus a Moldovei devine provincie a Imperiului austriac. Deşi Împărăteasa Maria Tereza garantează situaţia Bisericii Ortodoxe, monahismul din Bucovina va fi aproape desfiinţat.

Războiul ruso-turc din 1768-1774 se sfârşeşte cu pacea de la Cuciuc-Cainargi, de la 21 iulie 1774. Pe 1 octombrie 1774, soldaţii austrieci – „catanele” cum le va zice poporul – intră în Moldova, în înţelegere cu mareşalul rus contele de Romanzov, sub pretextul că vor să statornicească un cordon împotriva ciumei şi înfig stâlpi de graniţă până la Roman. Dar guvernul de la Viena găseşte că e prea scandaloasă această încălcare şi ia doar ţinutul Cernăuţiului, al Câmpulungului şi cea mai mare parte din cel al Sucevei. Episcopul de la Rădăuţi este mutat la Cernăuţi.
La ocuparea teritoriului, Împărăteasa Maria Tereza garantase că nu se va schimba nimic în ceea ce priveşte chestiunile bisericeşti. În 1778, generalul Enzenberg vine la conducerea Bucovinei. În aprilie 1781 Mitropolitul Moldovei este nevoit să renunţe la legăturile cu Bucovina, iar Episcopul de la Cernăuţi devine independent şi fără nicio legătură cu alţi episcopi ortodocşi.
Din 1781 datează primul raport în care se face propunerea de desfiinţare a mănăstirilor pe motiv că acolo se duce numai o viaţă contemplativă. Împăratul Iosif al II-lea desfiinţează şi mănăstirile catolice care nu aveau sate împrejur, nu îngrijeau bolnavi sau nu aveau şcoli. Călugării din mănăstirile bucovinene încearcă să se opună, conducător al „răzmeriţei” fiind egumenul Macarie de la Voroneţ. Acesta este schimbat din egumenie şi va trece graniţa în Moldova aşezându-se la Mânăstirea Slatina.
În 1783, Iosif al II-lea vizitează Bucovina şi dispune ca eparhia să fie supusă canonic Mitropoliei sârbeşti de la Carlovitz, mai întâi în probleme dogmatice, iar din 1786 şi în cele administrative. Episcopul Dositei Herescu, fiind inclus în Sinodul de acolo primeşte ca vicar pe arhimandritul sârb Ghedeon Nichitici. Vicarul este însărcinat de către guvernatorul militar cu următoarele: „Fiind în ţara aceasta multe de tot mănăstiri şi numărul călugărilor într-însele prea mare, ele să se împuţineze şi numărul călugărilor să se reducă în măsura cuvenită. Tot aşa, proporţionat, să se reducă la ţară preoţii după numărul familiilor”.
La 25 februarie/9 martie 1784, toţi egumenii mănăstirilor din Bucovina au predat generalului Enzenberg un memoriu pentru a-l trimite la Viena. Ei declarau că „sunt hotărâţi să plece afară din ţară, împreună cu toţi călugării şi cu toate averile mişcătoare ale mănăstirilor”. Au semnat egumenii Ioasaf – Putna, Antonie – Humor, Antioh – Suceviţa, Inochentie – Voroneţ, Ghenadie – Dragomirna, Artemon – Solca. Are loc o şedinţă la care participă şi toţi egumenii mănăstirilor mari. Aceştia, ne spune procesul verbal al şedinţei, „începură a face greutăţi, mai întâi egumenul Putnei Ioasaf şi al Voroneţului Inochentie, iar după ei şi egumenul Humorului Antonie şi al Suceviţei Antioh”. Generalul Enzenbrg roagă de mai multe ori pe cei doi episcopi să-l atenţioneze pe egumenul Benedict al Moldoviţei să nu treacă peste marginile bunei-civiinţe. Egumenii cer o amânare pentru o altă şedinţă, la care nu vor mai veni.
În 1784 se preiau domeniile mănăstireşti. Văzând aceasta, călugării nu mai au nicio îndoială că va urma desfiinţarea mănăstirilor şi caută vreme potrivită pentru a fugi în Moldova. Vor trece graniţa cu o parte din lucrurile mănăstirilor egumenii: Benedict de la Moldoviţa, Antioh de la Suceviţa, Artemon de la Solca, Inochentie de la Voroneţ, Ghenadie de la Dragomirna. Mai mult decât toţi va lua Teofilact de la Mănăstirea Horecea de lângă Cernăuţi, care „făcu strămutarea în Moldova de tot temeinică. Pe lângă banii mănăstirii, el încarcă toate preţioasele, coroanele de argint şi pietrele de pe icoane, ornatele, uricele şi cărţile mănăstirii, luă ca la 24 de vite şi trecu cu toate în Moldova”.
Apoi, în aprilie 1785, s-au desfiinţat mănăstirile şi schiturile care mai rămăseseră. Acestea aproape se goliseră, călugării plecând unul câte unul. La Voroneţ mai rămăseseră 6 călugări, dintre care 5 veniţi de la Schitul Mare – Maniava, care se întorc acolo, şi un singur monah român.
Ca o măsură de respectare a actelor fundaţionale ale mănăstirilor, se hotărăşte ca mănăstirile rămase deschise, Putna, Suceviţa, Dragomirna, să aibă obligaţia specială de a se ruga şi pentru ctitorii mănăstirilor închise, „după expressa lor dorinţă îmbinată cu cele mari grele afurisenii asupra celor care ar împiedica aceasta”.

SURSA: Publicaţia Săptămânală „Mănăstiri Ortodoxe” numărul 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: