CONCERT ”Răsăritul cel de sus” 2013
Miercuri, 18 decembrie 2013, de la orele 19.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române organizează concertul tradiţional de colinde intitulat RĂSĂRITUL CEL DE SUS.
Concertul va fi susţinut anul acesta de corul naţional de cameră MADRIGAL, care va interpreta un program de colinde din repertoriul naţional şi internaţional.
În deschidere va concerta grupul psaltic TRONOS al Catedralei patriarhale.
La concert au fost invitaţi personalităţi ale vieţii publice româneşti, colaboratori din instituţiile publice centrale şi locale ale sectoarelor Administraţiei patriarhale şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, colaboratori şi sprijinitori ai Centrului de presă BASILICA, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti, alţi invitaţi.
Concertul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale
–