Congresul Internaţional de Teologie „Pavlia”- Veria, Grecia
Scris de Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
În perioada 26-29 iunie 2013, la Veria, în Grecia, în organizarea Mitropoliei de Veria, Naousa şi Kampania, se desfăşoară mai multe manifestări omagiale dedicate Sfântului Apostol Pavel, care în călătoriile sale misionare, menţionate în Noul Testament, a adus vestea cea bună a Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi locuitorilor din aceste părţi. Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la aceste manifestări de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Manifestarea a fost deschisă în data de 26 iunie 2013, prin Congresul Internaţional de Teologie intitulat „Pavlia”, ajuns la cea de a 19-a ediţie şi care a fost organizat de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa şi Kampania, încă de la începutul slujirii sale arhiereşti în această Mitropolie, în semn de cinstire deosebită faţă de cel care a încreştinat această Biserică.
La eveniment, ca de fiecare dată, au participat şi delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale Surori: Patriarhia Ecumenică a fost reprezentată prin Înaltpreasfinţitul Părinte Evanghelos, Mitropolit de New Jersey, care a transmis mesajul Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu; Patriarhia Ierusalimului a fost reprezentată de doi Ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrosios, Mitropolit de Neapoleos şi Samaria şi Preasfinţitul Părinte Dimitrios, Episcop de Lida; Patriarhia Alexandriei de Preasfinţitul Părinte Ghenadios, Episcop de Botswana; Patriarhia Antiohiei de Preasfinţitul Părinte Dimitrios, Mitropolit de Safita; Biserica Ortodoxă Rusă de Preasfinţitul Părinte Episcop-Vicar Ambrozie, Decanul Facultăţii de Teologie din Sankt Petersburg; Biserica Ortodoxă Sârbă de Preasfinţitul Părinte David, Episcop de Kruşevaţ; Biserica Ortodoxă Română, de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan; Biserica Ortodoxă Bulgară de Preasfinţitul Părinte Naum, Episcop de Stoby şi Secretarul Sfântului Sinod; Biserica Ortodoxă Greacă de Înaltpreasfinţitul Părinte Emanuel, Mitropolit de Polianis şi Kilkis; Biserica Ciprului de Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasios, Mitropolit de Lemesou, iar Biserica Ortodoxă a Poloniei de Părintele Arhimandrit Gavriil, Stareţul Mânăstirii „Sfinţii Antonie şi Teodosie de la Pecerska”, aflată în Polonia.
Tema Congresului, care se desfăşoară între 26-28 iunie, este „Autoritate şi slujire după Sfântul Apostol Pavel” şi ea a fost abordată sub diferite aspecte, atât de către Ierarhi, cât şi de renumiţi Profesori de la cele două Universităţi din Grecia: Atena şi Tesalonic, sau din alte părţi, cum este Facultatea de Teologie de la Universitatea din Sofia. Preasfinţitul Părinte Siluan a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Autoritate şi responsabilitate în Biserica lui Hristos”, care a fost primit cu multă bucurie şi interes de către toţi cei prezenţi. În deschiderea simpozionului au fost interpretare imne dedicate Sfântului Apostol Pavel, iar la simpozion au participat diferite oficialităţi, între care s-a numărat şi Doamna Haroula Ousoutzoglou Gheorghiadis, Primarul Veriei.
Sfântul Apostol Pavel va fi omagiat, de asemenea şi prin alte manifestări de gen cultural sau artistic, precum expoziţia de pictură intitulată „Sfântul Apostol Pavel în Veria”, aparţinând Profesorului Eftimios Varlamis, dar şi liturgic, cum vor fi slujirea Sfintei Liturghii de Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Catedrala Mitropolitană din Veria, de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Autocefale Surori, sau procesiunea de la Catedrala Mitropolitană, până la altarul închinat trecerii prin Veria a Sfântului Apostol Pavel, care va avea loc în seara aceleaşi zile şi care va încheia, practic, seria acestor evenimente omagiale care îi sunt dedicate.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Sursa & fotografii : http://www.ortodoxia.hu
Mai bine urmariti conferintele pr Teodoros Zisis:
http://www.youtube.com/watch?v=cGjHFmATltc