CUM SĂ DETERMINI O GRAVIDĂ SĂ RENUNŢE LA AVORT

Sursa: Planet of People.org, autor: Inna Karpova

 Un prim argument: „ÎNCĂ NU ESTE OM”

 Probabil, principalul lucru care o împinge pe o femeie să facă avort este o presupunere vagă că cel care îi împiedică cumva planurile încă nu este om şi că va deveni om nu prea curând. În discuţiile furtunoase care apar pe forumurile de discuţie de pe internet, întâlnim destul de des  adepţi convinşi ai acestei poziţii. Ei susţin următoarele: „Toată această teorie, potrivit căreia embrionul este om chiar în momentul în care s-a format, este o ficţiune! Embrionul în etapa primară de dezvoltare este pur şi simplu un ghem de celule. Cu acelaşi succes te poţi îngrozi de o operaţie pentru înlăturarea unei tumori.” Sau: „Evident că ovulul fecundat încă nu este om… O râmă are şi ea un sistem circulator, iar miezul unei nuci aminteşte de faţa încreţită a unui bătrân…” În fine, pot exista diverse variante ale acestei poziţii, care spun unul şi acelaşi lucru: ăsta nu-i om! Sunt nişte celule acolo sau un mormoloc, ce seamănă cu embrionul oricărui animal.  Am văzut noi ca, în manualul de biologie de clasa a IX-a, existau imagini, care includeau, alături de embrionul uman, pe cel de peşte, de şoparla şi de găină. „Nu este uşor de răspuns la întrebarea al cui este embrionul”, se spunea în manual.

Solicitând specialiştilor să precizeze punctul de vedere al ştiinţei, am primit – neaşteptat – răspunsuri simple şi clare. Specialistul intervievat este profesorul Vladimir Golichenkov, şeful Catedrei de embriologie a Universităţii de Stat din Moscova.

– Vladimir Alexandrovich, în ce etapă de dezvoltare embrionul uman se aseamănă cu embrionul de animale (aşa cum este arătat în manualele de biologie, că ar semăna cu cel de şoparla, de peşte sau de găină) şi cât de mult se aseamănă?

– Nu se aseamănă deloc. Pur şi simplu, în perioada embrionară, la om se conturează anumite cracateristici anatomice de trecere, care, sub aspect funcţional, sunt prezente şi la embrionii speciilor enumerate de dvs. Toate aceste fisuri branhiale etc. se transformă  apoi în alte organe. Însă chiar din prima etapă de dezvoltare embrionii nu se aseamănă. Trebuie să fii un cunoscător al anatomiei comparate ca să-ţi dai seama de aceste asemănări. Ai nevoie de cunoştinţe speciale şi de pregătire, căci, la o privire obişnuită, nu au nimic în comun.

– Păi dacă luăm, să zicem, o maimuţă antropoidă, probabil că pe ea, într-o anumită etapă de dezvoltare, n-o poţi deosebi de om?

– Ce aveţi aici în vedere – să deschidem un uter, să acoperim câmpul de operaţie cu un tifon şi apoi să întrebăm ce e acolo, un om sau o maimuţă, sau cum? Orice obstetrician va face deosebirea, nemailuând în seamă asemănările morfologice. La om, mai întâi de toate, capul este mult mai mare, chiar spre deosebire de maimuţa antropoidă. Doar omul are un creier colosal, care nu se compară cu creierul altor vertebrate, şi cu cât este mai mare şi mai dezvoltat un organ la un organism adult, cu atât mai devreme se constituie şi cu atât mai mare este volumul acestei constituţii. Sunt multe alte deosebiri, dar aceasta este cea mai evidentă.

–Spuneţi-mi, în ştiinţă, există definiţii exacte ale embrionului? E om deja? Sau încă n-a devenit om?

– Fără discuţii – este om! Este întotdeauna om şi numai om în această etapă de dezvoltare şi nimic altceva. Omul cu identitate genetică se formează în momentul în care ovulul este fecundat de spermatozoid, când apare zigotul – prima celulă a noului organism format. Acesta este omul – omul în stadiu de zigot.

– De obicei, în această etapă de dezvoltare, se spune că embrionul nu e nimic altceva decât o îngrămădire de celule…

– Nimic mai fals! Zigotul este un embrion la stadiul de o celulă. Dar chiar în stadiul de câteva celule, aceste celule nu sunt pur şi simplu o îngrămădire acolo. De ce oamenii susţin acest lucru, habar n-am. Aduceţi-i încoace, le vom arăta şi le vom explica! Este un exemplu despre cât de importantă este competenţa biologică. Problema e că această „îngrămădire de celule” reprezintă baza viitoarelor organe. Celulele din această „fundaţie”, să spunem, sunt foarte asemănătoare una cu alta, însă fiecare are soarta sa. La exterior, dacă vă uitaţi la microscop, veţi vedea o mare asemănare, însă, dacă desluşim structura lor la nivel molecular, vedem că există diferenţe. Nucleele lor funcţionează diferit, programând sinteza diferitor proteine. Iar toate aceste celule interacţionează foarte strâns şi foarte complicat.

–Mai există şi următoarea poziţie: embrionul încă nu poate simţi ca un om. Numai atunci începe să simtă, când devine om.

– Cum adică „nu poate simţi”? Avem un om de ştiinţă foarte cunoscut la noi, Volohov, care studiază anume fiziologia embrionilor (adică simţurile şi reacţiile lor la anumite acţiuni). Se cunoaşte la ce anume şi cum reacţionează embrionul, se cunoaşte că el reacţionează într-un mod foarte complicat şi, cu cât insişti în acţiune, cu atât reacţia este mai complicată. Nu vorbim de faptul că embrionul uman se aseamănă cu omul, ci de faptul că el chiar este ESTE om! Dacă vorbeşti de asemănare, e ca şi cum ai spune, cine se aseamănă cu omul, un bătrân sau un bebeluş. Şi acesta e om, şi celălalt, numai că unul este de vârstă înaintată, iar celălalt – la vârstă tânără. Iar omul la vârstă embrionară este om într-o etapă de început. În cea de-a treia lună, embrionul devine făt. Fătul – este om după toate criteriile, însă la alte proporţii. Embrionul, la început, într-adevăr, nu are ochi, nu are urechi, n-are receptorii care există la un organism mai dezvoltat, însă el are receptori celulari, receptori sistemici, care dau o reacţie adecvată.  Aveţi ideea, de exemplu, câte reacţii aveţi despre care nici nu vă daţi seama? Unui om, aflat într-un regim de  stare autonomă faţă de conştiinţă, îi funcţionează ficatul, intestinele. Şi atunci, putem spune, oare, că aceste organe nu funcţionează ca la oameni?

– Am citit observaţii critice ale medicilor americani în legătură cu filmul anti-avort „Strigătul mut”. Potrivit acestor observaţii, filmul ar fi anti-ştiinţific, care distrosionează faptele. În deosebi, cei care critică spun că un embrion la 12 săptămâni nu poate simţi durerea, aşa cum se spune în film.

-Ştiţi, durerea poate fi un simţ subiectiv. Durerea este un semnal al discomfortului. Însă există patologii la care omul, în general, nu simte durerea. Şi atunci? Trebuie să deducem de aici că nu e om, dacă nu simte durere? Embrionul se poartă omeneşte, însă corespunzător stadiului său de dezvoltare. Şi el poate simţi discomfort, jenă, dar în cadrul acelor manifestări fiziologice, proprii unui anume stadiu de dezvoltare. Un bătrân şi un copil, probabil, vor suporta durerea în mod diferit, însă, din cauza aceasta nu vor spune specialiştii americani că un bătrân, de exemplu, nu simte durere, nu-i aşa? Astfel, logica celor la care vă refereaţi este defectă. Chiar dacă în acest film se spune ceva neadevărat, aici trebuie pur şi simplu să-ţi spui poziţia. Avortul – e un bine sau un rău? Este  o crimă sau nu? Este o crimă!

– Spuneţi acest lucru ca embriolog sau ca om?

– Dacă un organism viu se transformă în unul mort, în urma unui act oarecare, acest act se numeşte ucidere. E adevărat, o crimă permisă din punct de vedere juridic, se numeşte execuţie, o crimă într-un experiment dur se justifică prin faptul că este experiment ş.a.m.d. Dacă omorâm un om – în orice etapă a sa de dezvoltare – aceasta este uciderea unui om. Dacă omori o broască, în orice etapă de dezvoltare a sa, va fi omorârea unei broaşte. Şi omorâm o mulţime de broaşte, şoareci şi alte animale de laborator în experimente. Mulţi apărători ai animalelor protestează împotriva acestui lucru. Şi, printre altele, una din reacţii este următoarea: astăzi, studenţii de la facultatea noastră au dreptul să nu participe în experimente dure pe animale. Când învăţam eu, nu aveam acest drept. În ceea ce priveşte imaginile din manulalul de clasa a IX-a de care aţi vorbit, se pare, totuşi, că autorii manualului au vrut să dea acolo un alt sens . Ei subliniau asemănarea tuturor vertebratelor, indiferent de stadiul lor de dezvoltare. Ne-a explicat odată un profesor de gimnaziu, candidatul în ştiinţe biologice Serghei Glagolev: „Creierul uman e compus din aceleaşi compartimente ca şi creierul peştelui, de exemplu. Astfel că, strict morfologic, după structură, e uşor să compari creierul chiar a unui adult cu cel al peştelui”. Aşa că, dragi adulţi, n-are rost să ne amăgim: biologii ne pot compara cu acelaşi succes cu orice animal, pentru a ajunge la cine ştie ce concluzii sau legităţi. Bineînţeles că un om adult nu poate fi confundat cu nimeni, n-ai cum să te îndoieşti de existenţa lui în mod real pentru că, iată-l, în faţa tuturor. Sunt, însă, şi oameni care îi văd şi pe nenăscuţi, cu mult înainte să se nască.

SĂ VEZI ŞI SĂ …  CREZI

În ultimii ani, în ţările occidentale, au apărut noi specialişti în medicină – perinatologii. Pacientul lor este copilul nenăscut. În ţara noastră (Rusia – nota tr.), de sănătatea copiilor nenăscuţi se ocupă medicul ginecolog şi obsterician. Pe aparatele cu ultrasunete (ecografe) ei urmăresc dacă bebeluşul se dezvoltă bine în uterul mamei sale.

Prin această metodă, se pot vedea cele mai mici detalii ale vieţii micului omuleţ. De exemplu, cum bebeluşul în vârstă de 6 săptămâni, cu o lungime de 4-5 mm, deja poate să-şi întoarcă şi să-şi întindă capul, să dea din mâini şi din picioare. Sau se poate urmări faţa bebeluşului, când este cam de mărimea unei căpşuni (22-24 mm). În această perioadă este observabil nasul, se conturează nările, se formează gura, are limbă, apar urechile exterioare… Nu demult, mass-media a scris despre un nou ecograf, inventat în Marea Britanie, cu ajutorul căruia, pe monitor se poate vedea, în culori, cum bebeluşul, zâmbeşte sau plânge (mai înainte se credea că, până la naştere, copilului nu-i sunt proprii atare acţiuni).

Dr Roman Ghetmanov, medic ginecolog-obstetrician:  „Copiii care sunt avortaţi arată ca nişte păpuşi, cu care se joacă copiii. Dacă lichidul care-l înconjoară pe un bebeluş de 11 săptămâni este sărat, el îl va scuipa; dacă este dulce, îl va înghiţia, va bea.  Bebeluşul îşi poate suge degetul şi reacţionează la toate emoţiile mamei. Un copil de 14 săptămâni pompează propriul sânge – 24 de litri – în 24 de ore. Imaginaţi-vă – 24 de litri! Ce fel de mormoloc e ăsta, atunci?!”

La sfârşitul celei de-a 22-a săptămâni, copilul cântăreşte 500 de grame şi are o lungime de 20-25 cm. El deja începe să înveţe cum să-şi îndoaie mâinuţele şi picioruşele, cum să le întindă, cum să le coordoneze. Dacă vrea să-şi sugă degetul e capabil fie să ducă degetul la gură, fie să să aplece capul spre el. De asemenea, el poate sughiţa, atunci când înghite lichid amniotic.

Până la cea de-a 22-a săptămână (în Rusia – nota tr.), o mamă poate face avort „din motive sociale”. Şi dacă copiii se nasc la această vârstă, medicii pot să aibă grijă de ei. Un asemenea copil are un medic numai al lui – neonatologul sau micropediatrul. Neonatologia este ştiinţa despre îngrijirea nou-născutului. Însă, ca îngrijirea de după naştere să decurgă cu succes, e nevoie ca pacientul să fie urmărit încă de atunci când creşte treptat în uter.

Despre munca sa de neonatolog, povesteşte neonatologul Dimitrii Degtearjov: „Lucrăm pentru a susţine viaţa oricărui copil născut înainte de termen, care are semne de activitate cardiacă, începând cu perioada de peste 22 săptămâni, adică începutul celei de-a 23-a săptămâni (este nivelul posibilităţilor medicinei de astăzi). Mai înainte, se considerau viabili doar nou-născuţii, care, după naştere, puteau respira singuri. Astăzi, chiar dacă nou-născutul nu respiră, dar îi bate inima sau are alte semne că îi funcţionează sistemul circulator – începem să-i facem respiraţie artificială ca să-l menţinem în viaţă.

Cineva poate spune că fătul nu are un organism de sinestătător, că este parte din organismul mamei. Dar cum să fie aşa dacă, spre exemplu: iată organismul mamei, care e sănătoasă, iar în interior are un alt organism, care e bolnav. Desigur, acesta este un alt om, care suferă, e bolnav şi are nevoie de ajutorul nostru. Astăzi, de exemplu, medicii au învăţat să facă operaţie feţilor, ca să le corecteze anumite defecte de dezvoltare sau să le facă transfuzie de sânge în uter.

În ceea ce priveşte atitudinea faţă de făt, cei care lucrează în domeniul nostru, au faţă de această chestiune o atitudine similară oamenilor credincioşi. Aici nu e vorba de limite de tipul: iată, până aici nu e om, iar de aici încolo e om. În clinica noastră există o secţie de diagnostic perinatal. Acolo, un bebeluş nenăscut se vede foarte bine pe un ecran de televizor. El are comportamentul său şi la 9 săptămâni, şi la 15 săptămâni, iar începând cu 15 săptămâni, el are tot mai multe şi mai multe distincţii individuale. Graţie noilor posibilităţi de diagnosticare, s-a schimbat şi tactica medicilor ginecologi-obstetricieni: ei trebuie să se raporteze la făt ca la un pacient intrauterin, ca la un om”.

Pentru îngrijirea copiilor neduşi la termen, s-a elaborat un echipament special foarte complicat. Aceşti copii sunt introduşi într-un incubator special, în care se menţine temperatura optimă. Dacă are dificultăţi de respiraţie, copilul este ajutat de un aparat de respiraţie artificială. O pompă specială îi introduce delicat şi echilibrat sânge şi substanţe nutritive în organism. Iar pe aparatele fixate lângă aceste incubatoare se înregistrează presiunea arterială, electrocardiograma şi  ritmul cardiac.

Referitor la această aparatură foarte complicată şi foarte scumpă, Dimtrii Nicolaevich Degtearjov spune: „Este, desigur un paradox: noi depunem eforturi titanice ca să salvăm viaţa acestor micuţi, iar, undeva, alături, exact astfel de copii sunt avortaţi şi încă în număr foarte mare. E ceva greu de înţeles”.

 Traducere: Asociatia Provita Media   2010

Sursa: http://www.provita.ro