Cinstitele moaşte ale Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana au ajuns la Catedrala Patriarhală
Cinstitele moaşte ale Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana au ajuns astăzi, 23 august 2013, la Catedrala Patriarhală din București. Delegația cipriotă care a adus sfintele moaște, condusă de arhimandritul Teodor Stelianou, reprezentantul Înaltpreasfinţitul Părinte Isaia, Mitropolitul de Tamassos şi Orinis, a fost întâmpinată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu soborul de slujitori ai Catedralei.
În cuvântul său, Patriarhul României a vorbit despre viaţa sfântă şi curată a Drepților Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana şi a arătat că suntem binecuvântați de Dumnezeu să primim astăzi, aici, în Catedrala Patriarhală din București o parte din moaștele acestora: „Acești doi sfinți părinți sunt părinții Maicii Domnului. Ei au avut o binecuvântare deosebită de la Dumnezeu ca la adânci bătrâneți, ca urmare a postului și rugăciunilor neîncetate, să primească un dar, și anume să nască pe Maica Domnului Dumnezeului Nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți Ioachim și Ana sunt prăznuiți în calendarul nostru cu o zi specială, la 9 septembrie, care urmează după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului din 8 septembrie. Dar ei sunt pomeniți pururi în slujbele noastre pentru că ori de câte ori serbăm pe Maica Domnului ne aducem aminte și de părinții ei, Ioachim și Ana. De aceea ei sunt pomeniți în mod deosebit la sărbătorile Maicii Domnului, dar și la fiecare slujbă care se săvârșește în Biserică pentru că apolisul încheierea sau otpustul fiecărei slujbe se termină cu această invocare pentru rugăciunile sfinților drepților părinților Ioachim și Ana Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluiește-ne pe noi.
„Avem o mare binecuvântare în mijlocul nostru deoarece Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana ne arată că dacă omul are credinţă puternică şi dorinţă fierbinte să primească un dar de la Dumnezeu, ascultă rugăciunea stăruitoare şi rugăciunea fierbinte însoţită de post şi milostenie”, a mai arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că aceşti doi sfinţi părinţi rugători şi postitori sunt ocrotitorii şi mijlocitorii către Dumnezeu pentru toate familiile care ar dori să aibă copii şi nu au: „Sunt unii părinţi care pierd copiii din pântece, nu-i doresc şi nu-i lasă să se nască. Pe când alţii, oameni care s-au căsătorit, doresc să aibă copii şi nu au. S-a dovedit în viaţa Bisericii de mai multe ori cât de mare este ajutorul Sfinţilor Ioachim şi Ana atunci când sunt rugaţi cu multă smerenie, cu rugăciune fierbinte, însoţită de post şi milostenie, încât cei care multă vreme nu au avut copii, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana au primit unul sau mai mulţi copii. Noi cunoaştem personal câteva cazuri de familii cărora le-am recomandat să se roage folosind Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi au dobândit copii, astfel încât putem vedea că toţi copiii sunt darul lui Dumnezeu, unora darul acesta vine fără prea multă stăruinţă în rugăciune, altora darul vine după multă aşteptare, după multă nevoinţă duhovnicească şi după postire şi milostenie”.
Totodată, Părintele Patriarh a mulţumit Preafericitul Părinte Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului şi Înaltpreasfinţitului Mitropolit Isaia, Mitropolitul de Tamassos şi Orinis şi a subliniat buna legătură care există între Biserica Ortodoxă a Ciprului şi Biserica Ortodoxă Română.
„Deci noi mulţumim Înaltpreasfinţitului Mitropolit Isaia, Mitropolitul de Tamassos şi Orinis care deşi nu este prezent fizic este alături de noi prin reprezentantul său, Înaltpreacuviosul Părinte Teodor Arhimandritul care a adus astăzi aceste moaşte aici, împreună cu alţi preoţi ciprioţi şi cu credincioşi ciprioţi pelerini care doresc să cunoască o parte din bisericile din Bucureşti şi împrejurimi. Apoi se îndreaptă Duminică după masă, după Sfânta Liturghie, spre Arhiepiscopia Dunării de Jos unde sunt aşteptaţi de către ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Este o mare binecuvântare faptul că ne putem închina la moaştele Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana. Tot aici în Catedrala Patriarhală se află şi părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe care catedrala aceasta le-a primit în anul 2002, cu peste 10 ani în urmă, tot din Cipru. Prin această legătură a sfinţilor noi întărim comuniunea între Biserica Ortodoxă a Ciprului şi Biserica Ortodoxă Română. Amintim şi faptul că în Cipru există foarte mulţi români şi există mai mulţi preoţi români care ajută atât pe ciprioţii greci şi pe ciprioţii români căci este nevoie de preoţi care să asculte toate dorinţele duhovniceşti ale credincioşilor. Noi, ori de câte ori am fost solicitaţi de către Preafericitul Părinte Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului, am dat binecuvântare ca preoţi din Patriarhia Română să meargă să slujească în Biserica Ortodoxă a Ciprului. Această cooperare, împreună lucrare misionară, este foarte necesară astăzi deoarece trăim într-o lume din ce în ce mai secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual. Deci, noi mulţumim Preafericitului Părinte Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului pentru toată înţelegerea şi dragostea frăţească şi pentru cooperarea între cele două Biserici autocefale, Biserica Ciprului şi Biserica Ortodoxă Română. Vă mulţumim pentru darul pe care ni-l faceţi prin prezenţa în aceste zile a moaştelor Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi vă dorim sănătate multă şi vă rugăm să transmiteţi Preafericitului Părinte Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului şi Înaltpreasfinţitului Mitropolit Isaia toată preţuirea şi recunoştinţa noastră şi vă dorim tuturor celor prezenţi aici o şedere plăcută şi binecuvântată”.
Înaltpreacuviosul Părinte Teodor a mulţumit Patriarhului României pentru primirea deosebită şi a transmis salutările frăţeşti ale Înaltpreasfinţitul Isaia, dar şi salutul întregului popor martir din Cipru: „Suntem profund mişcaţi de primirea pe care ne-aţi oferit-o Preafericirea Voastră şi vă mărturisim că noi venim din insula sfinţilor precum este supranumită ţara Ciprului, din Mitropolia de de Tamassos şi Orinis care este considerată printre primele întemeiate în Cipru. Apostolii Pavel, Barnaba şi Marcu au fost cei care au întemeiat în primul secol al creştinismului această Mitropolie. Vă transmit salutările frăţeşti şi dragostea pe care v-o poartă Înaltpreasfinţitul Isaia, dar şi salutul întregului popor martir din Cipru. (…) Iubirea precum şi respectul Înaltpreasfinţitului Părinte Isaia, după cum aţi spus şi Preafericirea Voastră, reiese din prezenţa moaştelor Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana în catedrala patriarhală pe care astăzi cu ajutorul lui Dumnezeu le-am adus în această catedrală şi împreună să îndreptăm rugăciuni către Dumnezeu în aşa fel încât sfinţii Ioachim şi Ana să ne fie mijlocitori, să vă dăruiască ani mulţi şi sănătate Preafericirii Voastre şi totodată să vă întărească în lucrarea pe care a-ţi început-o şi să întărească întregul popor român. Încă o dată vă transmit salutările şi respectul Înaltpreasfinţitului Părinte Isaia care după cum ştiţi şi Preafericirea Voastră mâine se va afla în România, mulţumim pentru toate celor câte ne aţi pus la dispoziţie şi ne vor fi la dispoziţie precum şi colaboratorilor Preafericirii Voastre şi totodată vă rugăm Preafericirea Voastră vă rugăm să vă rugaţi pentru poporul ortodox din Cipru”.
Sfintele moaște au fost așezate spre închinare la Catedrala Patriarhală și vor rămâne pe Colina Bucuriei până duminică, 25 august 2013, când vor fi duse în Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde vor rămâne până în ziua de 28 august 2013.
Moaştele Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana sunt aduse în România cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Sursa: http://basilica.ro