Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

2

4 octombrie 1939

Este bine să practici rugaciunea lui Iisus. Sfinţii Părinţi au numit rugăciunea „regina virtuţilor”, căci atrage după sine celelalte virtuţi. Cu cât este mai curată, cu atât nevoinţa ascetică pe care o cere este mai mare. Avva Agathon zicea: „Până la ultima suflare, rugăciunea cere nevoinţa unei lupte aspre”.

Spui de o suta de ori rugăciunea dimineaţa şi de o sută de ori seara: e suficient pentru tine. Încearcă numai să o faci cu atenţie; nu te tulbura dacă inima ta este secătuită, sileşte-o către rugăciune!

După cum ţi-am spus, fixează-ţi atenţia în partea de sus a pieptului. La lucru sau în prezenţa altcuiva, încearcă să te ţii cu mintea lipită de Dumnezeu, adică să ai amintirea lui Dumnezeu, gândul că este de faţă. Dacă Psalmii şi Acatistele te poartă mai vârtos spre căinţă şi dacă ai timp, recită-le.

Nu îndrăznim să-i cerem lui Dumnezeu rugăciunea neîncetată a inimii la care tu aspiri, căci este o stare spirituală foarte rară, la care, după cum spune Sfântul Isaac Sirul, doar un om din o mie ajunge; doar prin harul lui Dumnezeu, ca răsplată pentru o profundă smerenie, să ajungem la o asemenea treaptă. Nu încerca să obţii căldura inimii! Ea vine independent de eforturile şi aşteptările noastre. Truda noastră trebuie concentrata asupra rugăciunii; reuşita însă depinde de har. Nu căuta nimic mai mult şi nu te pripi! Fiindcă nu prin salturi, ci printr-o cale plină de răbdare se înaintează în viaţa duhovnicească. Esti încă tânără, şi fizic, şi spiritual. Sfântul Ioan Scararul scrie: „dacă vei cerceta sufletul unui începător, vei vedea în el rătăcirile: dorinţa rugăciunii neîncetate, a amintirii neîntrerupte a morţii şi a unei depline stăpâniri a mâniei, ceea ce ţine de starea desăvârşiţilor”. Semnul rugăciunii în căldura inimii cu o inimă zdrobită este de a te considera un nimic şi de a striga către Domnul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!”. Poţi la fel de bine să te rogi şi cu alte cuvinte dacă acest lucru ţi se potriveşte mai bine.

Nu vrei să păcătuieşti şi păcătuieşti grav. Ce-i de făcut? Suntem oameni, trupeşte, şi pe deasupra ispitiţi de diavoli. Nu te teme şi nu te descuraja, chiar şi când eziţi pe calea unei virtuţi! Ridică-te şi continuă! Să ştii că nu de noi depinde să rămânem în curăţie, ci de harul lui Dumnezeu. Fii smerită şi până la moarte nu te încrede în tine însăţi! Nu-i judeca pe alţii în nici o împrejurare! Cel ce-şi judecă aproapele va cădea şi el însuşi în aceleaşi păcate. Nu poate fi altfel.

Dacă ţi se întâmplă să cazi la învoială cu conştiinţa ta pentru că vrei sa fii singură şi să stai acasă, aceasta nu este un păcat. Fii chibzuită, pentru ca totul să fie făcut din dragoste de Dumnezeu!

Dumnezeu să te lumineze!

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.