Cuviosul Ioan de la Valaam: Scrisori către ucenici

1

4 august 1939

Tocmai am primit scrisoarea ta bună şi am tras concluzia că ai început să te preocupi de viaţa ta duhovnicească. Dumnezeu să te lumineze! Observaţia ta: „Nu trebuie să aşteptam nimic de la rugăciune” este dreaptă. În timpul rugaciunii, trebuie să fim conştienţi de marea noastră nevrednicie şi să nu ne semeţim dacă ne vin lacrimile sau căldura inimii. Lasă ca acestea să vină şi să plece cum vor ele, şi nu te îngrijora dacă ele seacă: nu poate fi altfel.

Rugăciunea este nevoinţa ascetică cea mai grea; ea implică, până la suflarea cea mai de pe urma, truda unei lupte sustinuţe. În acest răstimp, în milostivirea Sa, Domnul aduce uneori mângâiere celui ce se roagă pentru a nu deznădăjdui. Hotărăşte-ţi tu însăţi rânduiala ta de rugăciune acasă, în funcţie de timpul pe care-l ai; ceea ce nu înseamnă s-o transformi într-un act de independenţă. Totodată, pentru a nu fi sclavul unei reguli şi a evita graba, te sfătuiesc să nu o faci de prea multe ori.

Prin mila lui Dumnezeu, noi trăim deocamdata viaţa monahală obişnuită în pace.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

Extras din cartea: Fericirile, Cuviosul Ioan de la Valaam, Ed. Anastasia,1997.