DIFERENȚELE DINTRE POST ȘI DIETĂ:
„Postul ţinteşte îmbunătăţirea performanţelor sufleteşti!”
Autor: Adrian Pătruşcă
Luni începe Postul Paştelui. Este cel mai lung şi anevoios post al anului: are şase săptămâni, cărora li se adaugă Săptămâna Patimilor, iar restricţiile sale sunt cele mai severe. Paradoxal, însă, abundenţa alimentelor de post din rafturile magazinelor sau din restaurante tinde să mute accentul de pe latura duhovnicească a postului, pe latura sa alimentară. Multă lume susţine că „ţine post”, fără a mai trece pe la biserică. De aici grava confuzie dintre post şi o banală dietă.
L-am rugat pe Părintele Vasile Gordon de la Parohia „Sfântul Ilie Gorgani” să aşeze lucrurile în făgaşul lor firesc.
– Părinte, care sunt originile Postului?
Originile postului trebuie căutate în Vechiul Testament, unde găsim multe exemple în acest sens. De pildă, Moise a postit 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de a primi Tablele Legii. Se şi vorbeşte foarte frumos despre post, cum e cazul cărţii Isaia, în care se spune, între altele: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l…” (58, 6,7). Temeiul postului creştin îl avem, însă, în faptul că Mântuitorul Însuşi a postit, înainte de a începe misiunea publică. Să ne amintim, de asemenea, că tot El atrage atenţia că un anumit soi de demoni nu poate fi scos decât cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
– Se face deseori confuzia între Post şi diferitele diete sau cure de slăbire, detoxifiere etc. Care este diferenţa dintre ele?
Într-adevăr, uneori se fac astfel de confuzii. Diferenţe sunt mai multe, dar în primul rând diferă scopurile. Dieta ţinteşte performanţele fizice, postul, pe cele sufleteşti: curăţirea de patimi, pregătirea pentru spovedanie şi, mai ales, pentru împărtăşire. Pe scurt, vizează îmbunătăţirea sufletească. Am mai pomeni o diferenţă importantă: pentru ţinta performanţelor fizice, dieta presupune doar regim alimentar şi, eventual, sport; pentru suflet, însă, „regimul” alimentar se cere a fi însoţit neapărat de rugăciune, milostenie, vorbire mai puţină, împăcare cu semenii etc. etc.
– Ce beneficii mai aduce Postul? Cum întâmpină Învierea un creştin care a ţinut postul faţă de unul care nu l-a ţinut?
Pe lângă cele spuse anterior, postul ne este de cel mai mare ajutor pentru crearea predispoziţiei la rugăciune: însuşi trupul devine mai curat, o spun asta şi medicii, mintea mai limpede, sufletul mai atras spre cele de sus. Cine ţine Postul Sfintelor Paşti, dar se şi spovedeşte şi se împărtăşeşte, întâmpină Învierea cu o bucurie negrăită! Este bucuria creştinului care se ştie în rânduială. Se simte îmbrăcat în acea „haină de nuntă”, curată şi luminoasă, de care ne vorbesc Sfintele Evanghelii…
– Pe piaţă se găsesc o sumedenie de produse „de post”: pateu vegetal, şniţele din soia etc. În ce măsură sunt ele recomandabile, dincolo de conţinutul lor îndoielnic?
Biserica nici nu le recomandă, nici nu le interzice. Personal, mă asociez medicilor, care ne sfătuiesc mereu să evităm tot ce nu e natural. Îmi îngădui încă un sfat: să evităm şi această tendinţă de a „păcăli” postul, cu fel de fel de produse, care mai de care mai „rafinate”. Să fim atenţi, de asemenea, la cantităţile pe care le consumăm. Ghiftuirea se poate face şi cu cele de post, mai ales cu produsele acestea ultrasofisticate…
– Sunt destule persoane care se plâng că nu pot ţine Postul din diverse motive: muncă grea, sănătate, lipsa timpului, diverse obligaţii etc. Sunt aceste scuze valabile? E bine ca duhovnicii să aprobe o „îndulcire” a Postului, o „uşurare” a lui?
Socotim că e bine ca duhovnicii să facă anumite dezlegări, de la caz la caz, mai ales persoanelor în vârstă care iau medicamente, femeilor însărcinate etc. Prea multe dezlegări şi „îndulciri”, cum bine le ziceţi, la persoanele care nu se încadrează în categoriile pomenite, duc la o falsificare a postului, cum spune Sf. Asterie al Amasiei: “Nu falsifica postul, ca să nu păţeşti ce păţesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi că pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit, tu, care falsifici asprimea postului prin mâncăruri de post pregătite cu multă grijă şi artă?”
– Sunt, de asemenea, persoane care pretind că ţin Postul, dar nu se spovedesc. Ce înseamnă Postul fără mărturisire?
Recunoaştem, mai întâi, că postul ţinut după rânduială nu este fără valoare, totuşi, chiar şi în cazul celor ce nu se spovedesc. Este lipsit de finalitate, însă, fără spovedanie şi împărtăşanie. Rămâne mai mult în zona „dietei” de care vorbeam mai înainte, curăţind mai mult trupul, şi foarte puţin sufletul. Curăţirea efectivă, totală, a sufletului se poate face numai prin spovedanie.
– Anul acesta, Guvernul a aprobat câteva zile libere, ceea ce face ca, exact înainte de Înviere, în Săptămâna Patimilor, să fie o minivacanţă cu multe tentaţii. Cum pot fi aceste tentaţii biruite?
E bine că sunt libere zilele respective, pentru toţi, desigur, dar mai ales pentru creştinii care vor să participe la toate acele slujbe minunate din Săptămâna Patimilor. Chiar şi cei care pleacă la ţară, la munte, la mare etc., găsesc peste tot o biserică în care să se bucure de harul acestor frumoase rânduieli. Se poate ţine şi postul, însă: peste tot restaurantele au şi mâncare de post, fiind o iniţiativă lăudabilă pe care am observat-o în ultimii ani. Acum, desigur, fiecare e liber să facă ce vrea, dar cei care vor să-şi întărească voinţa şi să fie consecvenţi în rânduială, nu vor mânca de dulce. Vreme este, din belşug, de la Paşti încolo pentru „îndulcire”…
Sursa: EVZ.ro