Joi, 26 martie 1992    

            Cu ajutorul lui Dumnezeu am împlinit 46 de ani de călugărie în seara zilei de 23 martie. Era într-o sîmbătă în 1946. Aşa de împrăştiat am fost cu mintea că în ziua de 23 martie a.c. nu mi-am amintit de această zi însemnată pentru mine. Aş dori să mai trăiesc acele clipe. Mă simţeam înger în trup cu adevărat. Tot aşa m-am simţit şi cînd am fost hirotonit diacon şi preot, slujind 40 zile după fiecare hirotonie. Zilele trec pe neobservate şi nu ştiu în ce măsură pot să-mi îndeplinesc ascultarea ce mi-a încredinţat-o Biserica. Numai Dumnezeu ne poate ajuta, ca să ieşim la liman. Multe nereguli am făcut în viaţă, adică n-am ţinut după pravilă posturile şi apoi, trăind în altă atmosferă decât cea de mănăstire, m-am înstrăinat cu totul. Este mare lucru să fii călugăr cu adevărat, să îndeplineşti cele trei voturi: ascultarea, sărăcia şi fecioria. Chiar dacă aparent aş fi făcut cît de cît ceva, ca să nu fiu de sminteală, practic n-am făcut nimic.

Luni, 30 martie 1992

            O zi de primăvară răcoroasă şi cu puţin soare. Sîntem în a patra săptămînă a Postului Mare, zile de nevoinţă şi de meditaţie duhovnicească. Iată c-am ajuns la o vîrstă cînd îmi dau seama mai mult ca la tinereţe de toate necazurile şi ispitele călugăreşti. Sînt covîrşit de bunătatea lui Dumnezeu, care m-a miluit în viaţă. Nu sînt vrednic să mulţumesc lui Dumnezeu pentru alegerea ce mi-a făcut-o de m-a chemat să-I slujesc sf. altar. Toată viaţa am observat mîna lui Dumnezeu asupra mea. Ceea ce este mai interesant este că în viaţă am fost de multe ori victima unor căderi şi de n-ar fi fost darul lui Dumnezeu să mă oprească mă prăbuşeam cu totul. Îmi amintesc din armată cum eram asaltat de diferite persoane uşoare, dar tocmai cînd eram în primejdie Dumnezeu mă scotea, fie că-mi dădea boală sau neputinţă şi ruşine-timiditate şi aşa m-a ocrotit. Am mai văzut că ori de cîte ori m-am înălţat cu gîndul că aş fi mai bun ca alţii, Dumnezeu mi-a luat puterea şi m-a lăsat să cad într-un fel oarecare, ca să mă smeresc şi nu de puţine ori mi s-a întîmplat aceasta în viaţa mea de ascultător.

 Joi, 2 aprilie 1992  

            În 31 martie (marţi), cu părintele director al Seminarului Teologic Buzău, am făcut o vizită la o nouă aşezare în Pucioasa, Arhiepiscopia Tîrgovişte. Scopul vizitei a fost ca să constat la faţa locului ce se întîmplă acolo, întrucît se aud atîtea zvonuri bune şi rele în legătură cu aceasta, fiind implicat şi un ierarh al Sf. Sinod, care a dat binecuvîntare de a se zidi acolo un locaş bisericesc. Deci conform îndemnului Părintelui Patriarh Teoctist de a cerceta situaţia creată am purces la treabă. Auzind că acolo nu-i primit oricine, ci numai cei ce sînt de-ai lor, aşa cum mi s-a recomandat de Părintele Patriarh, mai întîi am luat legătura cu ierarhul, care a dat binecuvîntare de a se zidi sfîntul locaş, apoi l-am înştiinţat pe Î.P.S. Vasile, arhiepiscopul locului şi trecînd şi pe la Î.P.S. pentru a mi se da  şi alte informaţii cu privire la aceasta, marţi, 31 martie, orele 12,15 am fost ajuns aici, la Pucioasa, unde eram aşteptat în urma unui telefon dat cu o jumătate de oră, pe cînd eram în Tîrgovişte la sediul arhiepiscopiei.

            Constatări: Un vast şantier, cu mai multe imobile în construcţie, după cum urmează:

1. Sfînta Sfintelor, după cum au numit-o ei. Un fel de rotondă (aghiazmatar ca cel de la M-rea Neamţ) perfect rotundă, cu diametrul de 12 metri şi tot de 12 m. şi înălţimea, prevăzut cu 12 uşi şi 33 trepte, un fel de arce, care pleacă de la centura de susţinere pînă în vîrf la cruce. În mijloc, un fel de masă din lemn pe care ardea o candelă. Pereţii pînă la cornişă sînt tencuiţi, uşile sînt montate, acoperişul este cu tablă de inox şi în interior este terminat plafonul cu fel de fel de arcuri mici din leaţuri, urmînd a fi tencuite. În jurul acestei construcţii este prevăzut un soclu cu 2-3 trepte, pe care vor fi montate plăci de marmoră. Acest locaş este început din vara trecută şi la temelie are un hrisov în care s-au  trecut toate datele în legătură cu descoperirea sau proorociile unei ,,proorociţe” Virginia -decedată în 1980, la care s-au adăugat şi întărit şi alte rînduieli: ca să nu se mănînce carne, să se ţină rînduiala din proorocie şi cîte altele întărite de P.S. Irineu Pop din Cluj, care a cunoscut toată activitatea acestor persoane cu ani în urmă, crezînd în descoperirile-proorociile acestei femei etc.
2. Altă clădire este casa propriu-zisă, cu etaj, în care locuiesc şi încă nu-i terminată, mai avînd de lucru la etaj. În interior, diferite carpete din lînă naturală cu diferite simboluri, apoi un fel de banchete pe care se şi doarme, învelite doar cu un fel de pături. Diferite picturi pe lemn reprezentînd Sf. Treime, îngeri şi pe Virginia (proorociţa). Într-o încăpere, aparatură ultra modernă, telefon etc. La etaj n-am urcat fiind încă în lucru – aşa mi s-a spus de ei.
3. O clădire care s-a prevăzut pentru expunerea diferitelor lucrări, artizanat şi în partea de vest este o clopotniţă cu un clopot, cu etaj, din care se trage clopotul.
4. Altă clădire – o trapeză care este în lucru, paralel cu casa cu etaj şi care se uneşte cu clădirea pentru exponatele, ce vor fi expuse după terminarea casei. În faţa clădirii cu etaj spre nord se lucra la o piscină cu diametru 6-8 m, în care va fi adus peşte pentru masa vieţuitorilor de aici, care vor fi.
5. În partea de miazăzi de ,,Sfînta Sfintelor”, cam la 60 metri, se monta o poartă mare sculptată de artişti, cu un înger cu sabia în mînă şi alte simboale, prevăzută cu porţile laterale tot sculptate – dania lui Gheorghe Zamfir – naistul.

Toate aceste lucrări – după spusa lor – au fost făcute numai din porunca Domnului, şi cum trebuie să fie făcute din punct de vedere arhitectonic. S-au văzut 5 persoane – bărbaţi tineri, foarte rîvnitori, care lucrau de zor pictură, sculptură, sudură etc. şi mai erau şi alţi 2-3 lucrători, care munceau la piscină şi la amenajarea terenului pentru un drum de intrare din partea de miazăzi. Toate aceste construcţii sînt împrejmuite cu un gard de plăci de beton, înalt peste 2 metri, că în interior nu poţi vedea nimic. Persoana numărul 1 este o maică Mihaela, care dirijează tot. Ca vîrstă este cam de 40 de ani. Dînsa vorbeşte la toţi şi le spune că tot ce s-a făcut aici s-a făcut după porunca Domnului. Se va cerceta pe viitor să se vadă care-i misterul acestor lucrări, dacă-s de la Dumnezeu sau din uneltirea diavolului, care se dă înger luminat.

sursa: JURNAL III