Egumenul Trifon: Cum să îți ajuți Părintele

Cum să îți ajuți Părintele

  Egumenul Trifon

trifon o in

Preoții parohi resimt presiuni ce nu se regăsesc în nici o altă profesie. În general, au vocație pentru sfânta preoție aceia care poartă în suflet dragostea de a sluji altora. Adeseori, de la ierarhi și preoți se așteaptă mult mai mult decât este omenește posibil. Episcopii, care sunt precum părinții pentru credincioșii pe care îi păstoresc, ar trebui să fie de-a dreptul supraoameni. Atunci când nu se ridică la măsura așteptărilor, sunt judecați.

De-a lungul anilor, am auzit istorisiri grozave despre preoți parohi ce au fost nevoiți în ultimul moment să își amâne plecarea în vacanță din pricina unor decese neașteptate produse în parohia lor, trebuind astfel să anuleze biletele de avion, lipsindu-se atât ei cât și familiile lor de acel răgaz atât de necesar. Un preot mi-a povestit, de pildă, cum fiul său aștepta de mult să plece într-o excursie cu cortul și a plâns atunci când tatăl său i-a spus că nu mai pot merge pentru că o familie importantă din parohie a insistat ca el să țină slujba de înmormântare, refuzând să primească în loc alt preot.

Nenumărați preoți au program prelungit, fiind nevoiți să sară peste mesele în familie din cauza repetițiilor pentru cununie, vizitelor la spital, orelor de consiliere și spovedanie. Preotul de rând are ziua de luni liberă, dar chiar și așa, poate fi nevoit să renunțe și la unica sa zi liberă în cazul în care cineva are neapărat nevoie să-l vadă sau atunci când consiliul parohial hotărăște să aibă chiar în acea seară o consfătuire. Credincioșii îi pretind preotului să fie disponibil oricând au nevoie de el, indiferent de oră sau de nevoile familiei acestuia.

Un alt preot mi-a povestit cum, odată, a avut de săvârșit slujba botezului unui copil provenind dintr-o familie care venea rar la biserică și cum odată sfârșită slujba, aceștia au plecat în grabă, lăsându-l să șteargă singur apa ce cursese pe jos, pentru ca ei și prietenii lor să ajungă cât mai repede la petrecerea de la restaurant. Și a primit o plată atât de jalnică încât a lăsat pur și simplu banii în cutia milei. Nici măcar nu l-au invitat la masa organizată la restaurant. Mi-a spus că oricum nu ar fi avut timp să li se alăture, dar că i s-ar fi părut mai frumos să fi fost și el invitat.

Majoritatea clericilor primesc un salariu foarte mic, iar enoriașii lor le pretind să fie mulțumiți cu ceea ce au. Pentru un preot, așadar, venitul este un aspect foarte important; cu toate acestea, cunosc o mulțime de clerici care trebuie să călătorească la mare distanță de biserica lor pentru a sfinți o casă și nu primesc nimic pentru strădania lor (în mod normal, onorariul pentru o astfel de slujbă ar fi o sută de dolari [în Statele Unite, n. tr.]).

Continuarea şi sursa: http://www.pemptousia.ro

%d blogeri au apreciat: